vineri, 13 mai 2016

Serialul "Preacher" va avea premiera pe AMC în 30 mai 2016

Noul serial "Preacher" va avea premiera pe AMC luni 30 mai de la ora 4:00, apoi în reluare de la ora 23:00, urmând după finalul primei părți a celui de-al doilea sezon din "Fear The Walking Dead". Noi episoade se vor difuza din 6 iunie, în fiecare luni, precum toate serialele originale AMC, de la orele obișnuite, 4:00 și 23:00, simultan cu premiera din SUA, anunță AMC intr-un comunicat remis către HD Satelit.

"Preacher", bazat pe franciza de reviste de benzi desenate cu același nume, ale lui Garth Ennis și Steve Dillon, populare în anii '90, este o co-producție AMC și Sony Pictures Television. Sezonul de zece episoade a fost adaptat pentru televiziune de către producătorii executivi Seth Rogen și Evan Goldberg (ThisIsthe End, Superbad, Neighbors) și producătorul executiv și showrunner, Sam Catlin (Breaking Bad).

"Preacher" este un serial din genul dramă, supernatural, comedie neagră, care urmărește povestea unui predicator din Texas, Jesse Custer, un om căzut din credință, în drumul său spre Rai. Jesse este posedat de o entitate misterioasă, care îl face să dezvolte o superputere neobișnuită. În călătoria sa, Jesse face echipă cu fosta lui iubită, Tulip și un vagabond pe nume Cassidy. Când aceștia se reunesc, sunt atrași într-o lume nebună populată de personaje din Rai, Iad și din Purgatoriu. În drumul lor dau peste justițiari, demoni și îngeri.

Din distribuția serialului fac parte: Dominic Cooper  în rolul lui JesseCuster, Joseph Gilgun în rolul lui Cassidy, Ruth Negga în rolul lui Tulip, LucyGriffiths în rolul lui Emily, W. Earl Brown în rolul lui SherriffRoot, Anatol Yusef în rolul lui DeBlanc, Tom Brooke  în rolul lui Fiore, Derek Wilson în rolul lui DonnieSchenck și  IanColletti în rolul lui Eugene/Arseface.

Producția:

Showrunner/ Producător Executiv/Scenarist: Sam Catlin
Producători Executivi: SethRogen, Evan Goldberg și James Weaver pentru Point Grey Pictures
Producători Executivi: Neal H. Moritz și OriMarmur pentru Original Film
Producători Executivi: VivianCannon, JasonNetter și Ken F. Levin
Co-producători executivi: GarthEnnis, Steve Dillon, Mark McNair, Michael Slovis și Sara Goodman

* AMC SUA va difuza primul episod al serialului "Preacher" în data de 22 mai. În săptămâna următoare, în SUA va fi sărbătoare națională, iar AMC va redifuza episodul pilot în data de 30 mai, oferindu-le telespectatorilor ocazia să revadă episodul.

Despre AMC

Fie că se comemorează filmele favorite ale fiecărui gen sau decadă, fie că se creează programe originale foarte apreciate, AMC aduce telespectatorilor ceva mai profund, ceva mai bogat, Ceva mai mult. Rețeaua de televiziune domnește ca fiind singura rețea de cablu din istorie care a câștigat premiul Emmy pentru cel mai bun serial dramatic, timp de patru ani consecutivi cu "Mad Men" și șase ani din ultimii opt cu "Breaking Bad". Printre serialele curente ale AMC se numără "Better Call Saul", “Halt and CatchFire,” “Humans”, “FeartheWalkingDead”, “IntotheBadlands" , “The Night Manager“ și "Preacher”.

Despre AMC Networks International – Central Europe

AMC Networks Internaţional – Europa Centrală, o unitate operaţională a AMC Networks Internaţional, este principala companie internaţională în domeniul difuzării şi distribuţiei de posturi televizate cu accent pe pieţele din Europa Centrală şi de Est. În prezent AMCNI – Europa Centrală are în portofoliu 13 mărci de televiziune cu 4 genuri diferite. Sport: Sport1, Sport2, SportM; Copii: Minimax, Megamax; Divertismentt: Spektrum, TV Paprika, Spektrum Home şi Filme: AMC, Film Mania, Filmcafe şi Film+. Posturile sunt programate pentru limbajul, pieţele şi audienţele locate şi sunt disponibile pe numeroase platforme incluzând HD iar la cerere, pe dispozitivele mobile.

AMC Networks Internaţional (AMCNI), divizia globală a AMC Networks, livrează divertisment şi programe apreciate către abonaţi din peste 140 de ţări şi teritorii, inclusiv Africa, Asia, Europa, America Latină şi Orientul Mijlociu. AMCNI constă în mărci globale, Sundance Channel şi AMC, la fel de populare, posturi cu o varietate de programe, recunoscute local. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm vizitaţi: www.amcnetworks.com/amcni.


Despre Sony PicturesTelevision

Sony Pictures Television este unul dintre cei mai mari distribuitori de conținut din industria televiziunii, producând și distribuind programe în întreaga lume, de toate genurile și pe orice platformă. Pe lângă faptul că deține una dintre cele mai mari librării de filme premiate ale industriei, show-uri de televiziune și formate, SPT este afacerea care realizează cele mai incitante producții americane și operează și deține 18 companii fuzionate de producție în 11 țări din lume. Portofoliul rețelei globale a SPT include 150 de feed-uri de canale, care sunt disponibile în 178 de țări ajungând în peste 1,3 miliarde de gospodării din întreaga lume. Sony Pictures Television (SPT) este o companie a Sony Pictures Entertainment Company.


7 comentarii despre subiectul „Serialul "Preacher" va avea premiera pe AMC în 30 mai 2016”:
Paul

Din luna iulie o sa fie si la RCS-RDS alaturi de TNT 24/24 si HBO2 HD

Anonim

la mine la rcs-rds merge tnt partajat tot cu desene peina la ora 22.00 si dupa aia intra tnt pina dimineata mai fratilor rcs-rds hunedoara faceti sa vedem si noi TNT 24/24 tot mergeti cu grila asta de cand vati lansat

Anonim

Ma indoiesc amarnic ca va fi AMC la rcs !!!

Anonim

Rcs a introdus astazi postul Davinci pe multiplexul cu Pro Tv pe cablu digital.de AMC nu se stie nimic

Bogdan

La RCS treaba este cat se poate de simpla..si maine ar baga TOATE posturile cerute de abonati da' in EXTRAOPTIUNE. Problema este CATI ABONATI se vor abona la ele si mai ales rentabilitatea dpdv financiar al RCS-ului sa le introduca in cazull in care procentul este maxim 2-3% din nr total de abonati. La cati abonati la cablu are RCS-ul undeva la 2 milioane si ceva, un numar de abonati de maxim 50.000 reprezinta nici 1% din cererea pentru aceste programe. Daca faci un sondaj pe strada si intrebi 1000 de oameni daca vor aceste posturi o sa aveti surpriza sa raspunda pozitiv maxim 50-70 persoane

Anonim

Paul are dreptate o sa apara si acele posturi aveti rabdare

Anonim

Domnule Paul mai este o saptamana si luna iulie se termina si nici urma de AMC si TNT 24/24 la RCS asa ca te rog sa nu mai dezinformezi si sa stai in banca ta cu sursele tale sigure

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile