joi, 8 martie 2018

„Hairy Bikers” iau cu asalt Tv Paprika (și Transilvania), în martie!

Luna martie este dedicată – la TV Paprika – mâncărurilor cu gust de „acasă”, care ne vin direct din bucătăria ambulantă a pasionaților motocicliști David Myers și Simon „Si” King, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit. Cei doi au două formate noi pe postul culinar, luna aceasta: din 7 martie, îi vedem în noua emisiune „Hairy Bikers: Preparate ca la mama acasă”; din 17 martie, cei doi revin în „Hairy Bikers: Secretele cofetăriei europene”, în care ajung pe meleaguri autohtone, tocmai în Transilvania!

Descoperiți mai jos câteva detalii interesante și savuroase despre fiecare dintre cele două emisiuni, difuzate în premieră la TV Paprika, luna aceasta.

- „Hairy Bikers: Preparate ca la mama acasă” (producție 2017), de luni până vineri, de la ora 21:00 – Motocicliștii înfometați ne prezintă bucate ușoare, sățioase ori pline de plăceri „păcătoase”, mâncăruri cu adevărat „de suflet”, indiferent că e vorba despre gusturile petrecerilor cu prietenii/familia sau despre o masă luată într-un pub. Fiecare episod va fi dat și în reluare, a doua zi, de la 14:30, spre deliciul papilelor dumneavoastră gustative.


- „Hairy Bikers: Secretele cofetăriei europene” (producție 2012), în weekend, de la ora 14:00 – De data aceasta, motocicliștii înfometați pornesc într-o călătorie gastronomică de 8.000 de km prin brutăriile și patiseriile de pe bătrânul continent, trec prin Spania, Franța, Italia, Austria, Germania, Slovacia, Ungaria, România, Norvegia și Țările de Jos. Fiecare episod este dat în reluare și seara, de la ora 22:30. În țara noastră, cei doi parteneri de drum și bucătărit poposesc în Transilvania, unde descoperă plăcintele umplute cu șuncă, brânză ori ciuperci, coapte direct pe plită, care par a fi un fel de pizza autohtonă.

David Myers (60 de ani) și Simon „Si” King (51 de ani) sunt prieteni din anul 1995: s-au cunoscut la filmările peliculei TV „The Gambling Man”. Primul era specialist în make-up, mulaje și proteze cinematografice, iar al doilea era location manager.

Despre TV Paprika
TV Paprika face parte din portofoliul AMC Networks International şi este singurul canal TV dedicat gastronomiei din regiune, care împărtăşeşte telespectatorilor bucuria de a găti, de a mânca şi de a trăi bine. Cei mai faimoşi bucătari din întreaga lume – Jamie Oliver, Gordon Ramsay şi Nigella Lawson – îşi demonstrează măiestria la TV Paprika. Prin intermediul acestor programe, telespectatorii prind gustul bucătăriei europene gourmet, a celei tradiţionale româneşti, dar şi a mâncărurilor exotice din întreaga lume.


2 comentarii despre subiectul „„Hairy Bikers” iau cu asalt Tv Paprika (și Transilvania), în martie!”:
Anonim

e fain sa fii motociclist si sa calatoresti prin lumea intreaga chiar si numai pentru a incerca diverse preparate culinare locale!

Daniel

@anonim
Sunt de acord cu tine!

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile