joi, 28 iunie 2018

Orange lansează o televiziune de sport în Slovacia: Orange Sport HD

În Slovacia, Liga Campionilor va fi difuzată în exclusivitate de noul canal Orange Sport, începând cu noul sezon al acestei competiții. Operatorul de telefonie mobilă va lansa în Slovacia această televiziune în rezoluție High Definition, din 15 august 2018.

Până acum, prestigioasă competiție a fost difuzată în Slovacia de serviciul public de televiziune RTVS și de Digi Sport. Din toamnă, aceste canale slovace nu vor mai difuza Liga Campionilor.

Drepturile pentru Liga Campionilor în Republica Cehă și Slovacia au fost câștigate de O2, operatorul ceh cu care Orange a negociat deja pentru piața slovacă. Astfel, televiziunea Orange Sport va avea sediul Praga, iar O2 va furniza serviciile tehnice pentru noul post tv.

Orange Slovacia nu a dorit sa precizeze suma pentru care a primit drepturile de difuzare ale Ligii Campionilor. Potrivit mass-mediei din Cehia, O2 ar fi plătit aproximativ 500 de milioane de coroane (19,4 milioane de euro) pentru drepturile de difuzare în ambele țări. O2 a obținut drepturile de difuzare pentru următoarele trei sezoane.

Pe Orange Sport HD vor fi transmise anual peste o mie de ore de programe în direct. Compania Orange a precizat că, dacă este necesar, va lansa încă trei televiziuni suplimentare de sport în Slovacia. Astfel, în etapa grupelor Ligii Campionilor, fanii ar putea alege să vizioneze unul din patru meciuri.

Potrivit operatorului, canalul va fi disponibil pentru clienții Orange TV prin fibră optică, dar și prin intermediul propriului serviciu de televiziune prin satelit, precum și prin Internet.

Cei mai multi clienți ai serviciilor de televiziune ale Orange din Slovacia recepționează canalele din grilă prin intermediul fibrei optice. Potrivit websiteului Orange din Slovacia, aceste servicii prin fibră optică sunt disponibile pentru 385 de mii de locuințe din Slovacia.

În plus față de Liga Campionilor, Orange Sport va difuza meciurile ligilor de fotbal cehă și slovacă, Liga Cehă de hochei pe gheață, Euroliga de baschet și MMA Combat.

Orange a mai precizat ca nu exclude posibilitatea de a lansa în Slovacia și o televiziune de sport în Ultra HD, dar nu a oferit mai multe detalii.


6 comentarii despre subiectul „Orange lansează o televiziune de sport în Slovacia: Orange Sport HD”:
Anonim

Românii sunt tot timpul pe ultimul loc la investiții fata de alte state la fiecare operator, Orange știe că ce lipsește sunt canale de sport ce difuzează campionate de fotbal, UCL, UEL, sper sa se trezească și la noi.

Anonim

Nu e vorba doar de Romania, deoarece Orange Sport nu exista nici in alte tari est-europene. Daca au facut si altii astfel de televiziuni in tarile est-europene, Orange le urmeaza exemplu si testeaza, acum in Slovacia. Au mai testat si in Polonia, cand au lansat Orange Sport in anul 2008 si au inchis-o la sfarsitul anului 2016, din cauza audientelor mici.

Anonim

Tara noastra este pe utimul loc mereu !! Ori nu se lanseaza nimic la noi ori foarte tarziu !
Presupun ca Orange Sport Hd va fii si în Romania,dar nu acum si prin anul 2019 în colo !!

Anonim

Intelege ca Orange Sport nu exista in nicio alta tara. Nu doar in Romania nu exista, nu e nici in alte tari... Deci si acele tari in care nu e ( adica toate in afara de Slovacia, unde va fi lansat ) sunt "pe ultimul loc mereu"?

Anonim

Orange Sat Slovacia se testeaza prin satelitul Eutelsat 16A de la 16 grade Est. În multiplexele de testare au apărut mai multe poziții de programe. Numele fiecărui program este ascuns sub denumirea "test". Multiplexurile includ programe SD și HD în MPEG-4 (H.264 / AVC) cu sunet MPEG. Difuzarea tuturor canalelor este codificată in Irdeto ( CAID 0609) și Conax (CAID 0B00). Frecventele de test sunt:

11324 GHz, pol. V, SR 30000, FEC 2/3, DVB-S2 / 8PSK
11366 GHz, pol. V, SR 30000, FEC 2/3, DVB-S2 / 8PSK

DTH Fan

Noile canale Orange Sport pot fi lansate pe piața slovacă. RRTV (omologul CNA-ului la cehi), la ultima sa sedinta, a aprobat 4 licențe de satelit pentru O2 TV Ltd. pentru a opera canalele Orange Sport, Orange Sport 2, Orange Sport 3 si Orange Sport 4. În conformitate cu condițiile licenței, programele vor fi de sport, cu emisie de 24 de ore pe zi. Aceste televiziuni pot fi difuzate atât în ​​Slovacia, cât și în Republica Cehă. Programele vor fi difuzate în principal în limba cehă. Licențele de satelit ale televiziunilor Orange Sport sunt valabile timp de 12 ani. RRTV a informat de asemenea autoritatea de reglementare slovaca si Consiliul de difuzare și retransmisie (RVR) că pe teritoriul Slovaciei pot fi transmise cele 4 canale de sport Orange Sport cu licențe cehe. Televizunile Orange Sport vor fi disponibile exclusiv la TV Orange. Compania se pregătește de asemenea să lanseze o platformă DTH proprie, pe care sa o ofere prin Eutelsat 16A (16 grade E), unde testele tehnice sunt deja în curs, inclusiv pentru Orange Sport.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile