luni, 18 iunie 2018

RCS RDS a încetat litigiile cu societățile din grupul Antena, cu care a semnat un contract de retransmisie

DIGI COMMUNICATIONS N.V. a informat acționarii și investitorii, prin intermediul unui raport trimis către Autoritatea de Supraveghere Financiară, Sectorul Instrumente și Investiții Financiare (Bursa de Valori București) că RCS & RDS S.A., filiala din România a Societății (“RCS&RDS”), a încheiat în data de 15 iunie 2018 un contract de tranzacție cu Antena Tv Group S.A. și Antena 3 S.A. (“Antena Group”).

"Ca urmare a acestui contract se sting toate litigiile dintre RCS&RDS și Antena Group, împreună cu entitățile afiliate acestuia, cu privire la care am informat în detaliu piața și investitorii noștri în cadrul prospectului de ofertă publică inițială din data de 26 aprilie 2017, în cadrul prospectelor de oferte publice de obligațiuni din 2016 și 2017, cât și în cadrul raportărilor periodice publice ulterioare", precizează compania în raport.

Totodată, RCS&RDS și societățile Antena Group au încheiat un contract de retransmisie în baza căruia RCS&RDS va continua să distribuie canalele aparținând Antena Group în regim pay-tv începând cu data de la care canalele Antena Group vor renunța la regimul must-carry.


28 de comentarii despre subiectul „RCS RDS a încetat litigiile cu societățile din grupul Antena, cu care a semnat un contract de retransmisie”:
Anonim

Să ne așteptăm să între Antenele și pe DTH???

Anonim

Cel mai probabil vor intra pe satelit,Antena 1,Antena 3 si restul posturilor intact

Unknown

era de asteptat
ANTENELE AU NEVOIE DE RDS DACA VOR SA IASA DE SUB MUST-CURRY

Anonim

Sa intelegem ca vor fi reintroduse si pe satelit ? ce bine ar fi

Anonim

Alti bani, alta distractie

Anonim

Vom avea în grila RCS & RDS, Happy Channel HD și ZU TV HD ?

Unknown

Probabil că vor intra cât de curând și pe satelit

Anonim

ANTENELE VOR INTRA SI PE DIGi SATELIT ?????

Cristy

eu vreau sa intre pe satelit dar nu Antena 3 !

Anonim

aproximativ cam de pe ce data vor intra pe satelit

TudorD

Era de asteptat si totodata e binevenita decizia aceasta!

Anonim

Vor fi codate pe cablu sau doar pe satelit?

Anonim

Cititi cu atentie, e vorba de iesirea din must-carry, care se aplica doar la cablu. Nu se poate deduce ca vor fi si pe satelit Antenele la Digi, desi teoretic, daca s-au finalizat rivalitatile si au ajuns la o intelegere, exista mari sanse sa intre si pe satelit. Dar nu e nimic oficial, sunt doar presupuneri de-ale noastre. Ce e sigur este ca Antenele vor ramane pe cablu la Digi, chiar daca ies din lista must-carry. Atat, nimic altceva, nimic cum ar fi ca intra pe satelit la Digi sau ca intra alte noi canale Antena Group pe cablu.

s0rin

Citiți cu atenție: ”... distribuie canalele aparținând Antena Group în regim pay-tv ...”. Știți ce înseamnă REGIM PAY TV ?

Anonim

Da, stiu, adica RCS RDS va plati o taxa pentru redistributia canalelor Antena in grila Digi Tv, asa cum face si pentru Pro Tv. Credeai ca se refera ca va fi pachet separat si ca trebuie sa platesti vreo extraoptiune sa vezi Antenele?

Anonim

Toate cele care nu sunt libere la retransmisie sunt pay tv. Simplu.

Anonim

Antenele vor intra pe Digi Satelit,cel mai probabil dupa iesirea din mustcarry,dar vor intra,deoarece am au un acord cu Digi

Unknown

@cristy Nedelcu Poti sa il blochezi

Anonim

Astept pe Digi satelilt apariția Antenei 1 si 3, ar fi un mare pas inainte.

Anonim

ca sa intre mai repede Antena 1 si Antena 3,trebuie sa le solicitati asta prin call centerul Digi sau prin contul meu Digi de pe site

Anonim

Înțelegerea este pentru cablu și nu și pentru satelit.

Anonim

Cand se fac contracte pe bani se fac pentru ambele platforme nu amestecati must carry cu pay tv . vor fi peste tot cablu si satelit

Anonim

As vrea Antena 3, acum o vad doar pe internet :(

Anonim

Cel mai probabil din Iulie intra Antenele pe satelit,dar nu cred ca vor intra toate intr-o singura zi

Anonim

Au ieșit oficial din must carry: http://www.cna.ro/IMG/pdf/Lista_statiilor_TV_modif_01-07-2018.pdf
Pentru satelit nu contează oricum, acolo erau pe bani și înainte.

Anonim

Surse din Digi sustin ca posturile intact,cel mai probabil Antena1,Antena Stars si Antena3,in cel mai scurt timp posibil intra in de satelit a dthului Digi

Anonim

Suntem în august 2018! Pe DTH grupul Intact? Sau nema posturi?

Anonim

Nu a anuntat nimeni ca va fi pe DTH. E vorba doar de cablu tv.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile