Începând de săptămâna aceasta, studenții din România au acces la abonamente cu preț redus pentru serviciile YouTube Music Premium și YouTube Premium. YouTube Music Premium este aplicația de muzică de la YouTube, care oferă redare în background, descărcări și nu are reclame. YouTube Premium adaugă o experiență pe YouTube fără reclame, cu redare în background și posibilitatea de a descărca video-uri, precum și acces la conținutul YouTube Originals, anunță reprezentanții companiei printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
YouTube Music Premium poate oferi studenților muzica pe care să se concentreze în sesiune sau coloana sonoră a petrecerilor: de la piese oficiale, albume, mii de playlist-uri ale fanilor sau generate de aplicație plecând de la un artist sau o piesă (așa numitele „radio”), întregul catalog de remix-uri, concerte live, cover-uri, mash-up-uri și videoclipuri disponibile pe YouTube. Pe YouTube Premium pot urmări seriale și filme originale precum Cobra Kai, Origin, Wayne, Weird City și multe altele, dar și cursuri. Serviciile YouTube Music și YouTube Premium au fost lansate în România în mai 2019.
Despre Alphabet Inc.
Larry Page și Sergey Brin au fondat Google în 1998. De atunci, compania a crescut la peste 50.000 de angajați la nivel global, oferind o gamă largă de produse și platforme populare precum Search, Maps, Ads, Gmail, Android, Chrome și YouTube. În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google. Puteți citi mai multe despre misiunea Alphabet aici.