Digi | RCS RDS, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină București și celelalte centre regionale din țară, au desfășurat în perioada iunie - august 2019 o primă campanie de donare de sânge „Digi donează viață”, prin intermediul căreia au atras atenția opiniei publice asupra nevoii mari de sânge și a necesității de donare constantă. Aproape 700 de angajați din București și din țară ai grupului s-au înscris în cadrul acestei prime campanii și puțin peste 500 dintre ei au fost donatori viabili, anunță compania printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.
Peste 230 de litri de sânge au ajuns la 1.554 de pacienți care aveau nevoie de transfuzii. Printre susținătorii campaniei s-au numărat jurnalista și realizatoarea campaniilor „Pacient în România” și „Transplant, misiune posibilă”, Carla Tănasie, jurnaliștii Digi Sport Radu Naum și Andrei Niculescu și CEO-ul Digi | RCS RDS, Serghei Bulgac.
„Donarea de sânge nu este doar un gest dezinteresat față de semeni de-ai noștri aflați în situații dificile, ci și o dovadă că angajații Digi și compania în ansamblu acordă o mare atenție sănătății și prevenției. Un stil de viață sănătos și controlul medical periodic sunt elemente care ne ajută să ne menținem într-o formă bună și să ne bucurăm deplin de reușitele profesionale și personale. Le mulțumim tuturor colegilor care au donat. Răspunsul lor prompt, proporția mare de donatori viabili din numărul total de voluntari ne arată că mulți dintre ei nu sunt donatori ocazionali. Dimpotrivă, sunt donatori constanți care își monitorizează cu grijă starea de sănătate. Sperăm ca mobilizarea lor să îi încurajeze și pe alți români să devină donatori de sânge”, a spus Luiza Domnișoru, Director de Comunicare și CSR al grupului Digi | RCS RDS.
"Statisticile spun că doar 1,75% dintre români donează sânge. De asemenea, acestea evidențiază și faptul că, pe parcursul vieții, 70 din 100 de oameni au nevoie de sânge cel puțin o dată. Cei 450 ml* de sânge înseamnă viață pentru trei pacienți, dar și o stare de bine pentru donator. Grupul Digi | RCS RDS crede că acest gest este unul de responsabilitate pentru societate, pe lângă unul de solidaritate. Pe lângă activitățile de business, prin care grupul încearcă să aducă mai multă tehnologie și conectivitate în viețile românilor, Digi | RCS RDS se implică în acțiuni de responsabilitate socială pentru un viitor mai bun", mai precizează compania în comunicatul de presă.
Despre Grupul Digi| RCS RDS
Digi|RCS RDS este liderul pieței de internet, pay-tv și servicii convergente din România, cu operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia și unul dintre operatorii tradiționali de cablu de top în Europa. Compania deține cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune, ajungând la o acoperire de circa 7,8 milioane de gospodării în România și Ungaria, la finalul anului 2018. În România, Grupul Digi este, în prezent, cel mai mare angajator privat din mediul antreprenorial local și din domeniul IT C, cu peste 13.500 angajați**.
Digi aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.
În oferta de conținuturi trans-media a grupului Digi figurează televiziunea de știri Digi 24, televiziunile sportive Digi Sport 1, 2, 3, 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, televiziunile de documentare Digi World, Digi Animal World, Digi Life, televiziunile de muzică UTV, Hit Music și Music Channel, primul post 4K din România, Digi 4K, radiourile ProFM, Digi FM, Chill FM și Dance FM și platformele de comunicare online reunite sub Digi Online.
____________
* 450 ml este cantitatea maximă de sânge care poate fi donată de o persoană într-o singură sesiune
** La 31 decembrie 2018, conform Raportului Anual pentru 2018, dat publicității în martie 2019.
marți, 27 august 2019
Rezultate campanie de donare de sânge „Digi donează viață”

Top 10 articole în ultima lună
-
Televiziunea Aleph News va intra la nivel național în grila analogică a operatorului de cablu tv RCS RDS. Alte posturi tv vor fi eliminate d...
-
Din 22 februarie, Metropola TV poate fi urmărită în toată țara și aduce telespectatorilor o nouă grilă de programe, cu emisiuni extrem de in...
-
RCS RDS a introdus în grila digitală de cablu tv televiziunea A7 Tv. A7 Tv este inclus în grila RCS RDS în format 16:9, rezoluție SD, necrip...
-
În ședința de marți, 26 ianuarie 2021, a Consiliului National al Audiovizualului din România a fost aprobată în unanimitate solicitarea SC T...
-
Aici gasiti numerele de telefon valabile pentru deranjamente si informatii Romtelecom, Cosmote, Next-Gen, Orange, Vodafone, RCS RDS, UPC, Fo...
-
- Puteți consulta grilele operatorilor de televiziune cu plată dând click AICI . - Grila detaliată pentru UPC DVB-C o găsiți AICI . - Gr...
-
O nouă televiziune Ultra HD a primit licență audiovizuală în România: ZOOM TV va emite și în HD și SD, nu doar în 4K. Solicitarea de acordar...
-
Din 1 februarie 2021 nu va mai fi posibilă recepția televiziunilor trustului PRO prin intermediul satelitului Astra 3B de la pozitia orbital...
-
Televiziunea ESports Revolution HD a început să fie transmisă în mod gratuit prin satelitul Hot Bird 13C de la pozitia orbitală 13° Est. Tel...
-
DIGI va accelera, în 2021, transformarea digitală a serviciilor și diversificarea instrumentelor și facilităților puse la dispoziția consuma...

Trimiteți un comentariu
☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.