joi, 19 septembrie 2019

SES va furniza servicii media gestionate în cloud printr-un parteneriat cu Microsoft

SES a anunțat printr-un comunicat remis către hdsatelit.com încheierea unui parteneriat cu Microsoft, prin care va furniza servicii de distribuție media gestionate în cloud pentru radiodifuzori, de pe platforma Microsoft Azure.

Utilizând capabilitățile cloud și AI ale platformei Azure, alături de expertiza sa în servicii administrate pentru cele mai importante companii media si distribuitori de conținut din lume, SES vrea să redefinească serviciile media distribuite în cloud.

Noua platformă va furniza un serviciu „end-to-end” de distribuție media pe Microsoft Azure, având la bază un acord privind nivelul garantat al serviciilor (service-level agreement), prin care va oferi radiodifuzorilor și companiilor media flexibilitatea și gradul de scalabilitate esențiale în industria media de astăzi. Serviciul va aduce în cloud conținut relevant și va furniza funcționalități inovative care vor acoperi întregul circuit al conținutului video - încărcare, playout și distribuție. Astfel, companiile media își vor putea redimensiona rapid capacitatea, răspunzând cererii în creștere de vizionare a conținutului video pe orice ecran.

SES a prezentat un demo al noului serviciul de distribuție media pe platforma Microsoft Azure la evenimentul IBC 2019 (Amsterdam, 13-17 septembrie). Vizitatorii au putut vedea cum funcționează serviciile „playout” administrate pe Azure, inclusiv „playout” master și localizat, cu detectare de reclame și înlocuire. De asemenea, au fost evidențiate avantajele unei transmisii live IP codate multicanal, eficiente și de calitate, administrate 24/7 de SES pe platforma Azure.

SES, liderul operatorilor de sateliți la nivel mondial, ajunge în peste 355 de milioane de locuințe la nivel mondial (peste 1 miliard de oameni) și distribuie peste 8.200 de canale prin flota sa de sateliți. Recenta consolidare dintre subsidiara de servicii video MX1 și divizia SES Video permite SES să administreze zilnic peste 525 de canale și să distribuie peste 8.400 de ore de streaming online video, inclusiv 620 de ore de sport premium și evenimente live. Intrarea pe piață cu o soluție consolidată de infrastructură video și servicii arată că SES va accelera extinderea la nivel global a soluțiilor și serviciilor de distribuție de conținut hibrid liniar și non-liniar.

Colaborarea noastră cu Microsoft Azure ne va permite să ducem portofoliul nostru de servicii media și distribuție la următorul nivel. Serviciile noastre de cloud vor fi unice în industrie și vor oferi scalabilitate și flexibilitate, alături de o calitate în continuă creștere a serviciilor de transmisie, grație celor mai recente evoluții ale soluțiilor AI și machine learning”, a declarat Ferdinand Kayser, CEO of SES Video.

Tad Brockway, Corporate Vice President, Azure Storage, Media, & Edge, Microsoft Corp.: „Radiodifuzorii și companiile media au nevoie de soluții pentru a oferi servicii de calitate înaltă la nivel global, cu cel mai înalt nivel de flexibilitate, scalabilitate și fiabilitate. Ne bucurăm să lucrăm împreună cu SES pentru a oferi aceste noi soluții pe platforma Azure”.

Despre SES

SES este liderul operatorilor de sateliți la nivel mondial, cu o flotă de peste 70 de sateliți, dispuși pe două orbite diferite: Orbită Geostaționară (GEO) și Orbită Medie (MEO). SES furnizează unui spectru larg de clienți servicii globale de distribuție video și conexiune de date prin intermediul a două divizii de business: SES Video și SES Networks. Serviciile SES Video ajung în peste 355 de milioane de locuințe la nivel mondial, prin intermediul platformelor DTH sau cablu, rețele digital terestre sau tv prin protocol IP. SES Video oferă o suită completă de servicii media inovatoare pentru distribuție liniară și digitală, și include sistemul de sateliți ASTRA, care deține cea mai acoperire DTH din Europa. SES Networks furnizează servicii de date gestionate global, oferind conectivitate către sectoare diverse, precum telecomunicații, transport maritim, aeronautică și energie, dar și către guverne și instituții din toate colțurile lumii. Portofoliul SES Networks cuprinde GovSat, un parteneriat public-privat în proporții egale între SES și guvernul din Luxemburg, și O3b, singurul sistem non-geostaționar care furnizează servicii broadband asemenea celor pe fibră optică. Mai multe informații sunt disponibile la www.ses.com.


Niciun comentariu despre subiectul „SES va furniza servicii media gestionate în cloud printr-un parteneriat cu Microsoft”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile