miercuri, 26 februarie 2020

AMC: premiera digitală națională a serialului "Numele trandafirului", prin intermediul platformei online a operatorului DIGI | RCS RDS

AMC va difuza în premieră exclusivă serialul foarte apreciat de critici, ”Numele Trandafirului”, din data de 6 martie 2020 , pe platforma online a operatorului DIGI | RCS RDS, înainte de debutul la TV, pe AMC. Serialul, difuzat în premieră digital națională, va fi disponibil prima dată pentru utilizatorii înregistrați din România ai site-ului DIGI ONLINE, pe www.digionline.ro. AMC îl va difuza în premieră națională la TV, la o lună distanță, pe 6 aprilie, cu episoade duble în fiecare săptămână.

Înainte de lansarea națională a serialului, operatorul de cablu DIGI a lansat AMC în format HD în data de 20 februarie, făcând AMC HD disponibil pentru mult mai multe gospodării din România.

Bazat pe romanul cu același titlu al lui Umberto Eco, ”Numele Trandafirului” este pentru prima dată disponibil în România, sub forma unei premiere digitale, pentru utilizatorii înregistrați pe platforma DIGI ONLINE. Toate episoadele producției vor fi disponibile de la data de 6 martie 2020.

Serialul este o co-producție italo-franco-germană, având 8 episoade a câte 52 de minute. Regia este semnată de Giacomo Battiato, urmărind romanul cu același nume al lui Umberto Eco, ce a înregistrat vânzări în peste 50 milioane de exemplare. Acțiunea din ”Numele Trandafirului” este plasată în nordul Italiei, în anul 1327. Părintele franciscan William din Baskerville (John Turturro), urmat de tânărul novice Adso din Melk (Damian Hardung), ajung la o mânăstire izolată din Alpi pentru a participa la o dispută privind sărăcia, între reprezentanții Ordinului Franciscan și papalitate, la Avignon. La sosirea în abație, cei doi sunt implicați într-un lanț de decese misterioase; în timp ce William și Adso anchetează și caută criminalul, sunt ei înșiși vânați de inchizitorul lipsit de milă, Bernardo Gui (Rupert Everett), care îi persecută pe cei ce îl critică pe Papă. De fapt, obiectivul său este să termine Ordinul Franciscan de unul singur și, astfel, William din Baskerville este în topul listei sale...

”Numele Trandafirului” a primit Globul de Aur pentru cel mai bun serial de televiziune în anul 2019, în Italia. Este regizat de Giacomo Battiato și îi are în distribuție pe John Turturro, câștigător al premiului Emmy (Transformers, The Night of, Quiz Show), Rupert Everett (My Best Friend’s Wedding) și Damian Hardung (Red Band Society).

”Numele Trandafirului” a folosit ca sursă, pe lângă romanul bestseller, și filmul din 1986 cu același nume, în regia lui Jean-Jacques Annaud, avându-i în rolurile principale pe Sean Connery, în rolul lui William din Baskerville și pe Christian Slater, în cel al lui Adso din Melk. AMC va aduce filmul fanilor din România ca premieră națională, mai târziu în acest an.

În prezent, AMC HD este disponibil la Orange, UPC companie Vodafone și, de curând, și pentru abonații DIGI.

Premiera serialului Numele Trandafirului

Premieră digitală: 6 martie 2020
Premieră AMC: 6 aprilie 2020

Despre AMC Networks International Europa Centrală și de Nord

AMC Networks International – Europa Centrală și de Nord (AMCNI-CNE), o unitate operaţională a AMC Networks Internaţional, este o companie internaţională de top în domeniul difuzării şi distribuţiei de posturi TV tematice. În prezent, portofoliul include o multitudine de posturi TV cu un conținut variat printre care: filme și seriale, producții pentru copii, infotainment și sport. AMCNI-CNE deține și operează feed-ul global al televiziunii JimJam, precum și feed-urile multor altor canale din Europa Centrală și de Est, precum: AMC, Film+, Filmcafe, Film Mánia, MGM, Sport1, Sport2, Minimax, Megamax, Spektrum, Spektrum Home și TV Paprika. În plus, compania are în portofoliu canalul german pay-TV KinoweltTV și postul OBN din Bosnia și Herzegovina. Posturile AMCNI CNE sunt programate pentru limbajul, pieţele şi audienţele locale şi sunt disponibile în HD pe numeroase platforme precum TV la cerere și pe dispozitivele mobile. Pentru mai multe informații accesați:  www.amcnetworksinternational.com.

Despre Digi | RCS RDS

Digi | RCS RDS este filiala din România a Digi Communications NV, operator european de top în domeniul comunicațiilor electronice, cu operațiuni pe patru piețe – România, Ungaria, Spania și Italia. Pe parcursul celor aproape 27 de ani de existență, Digi a investit continuu în cele mai revoluționare tehnologii, ajungând să dețină, în prezent, o rețea de fibră optică extinsă, cu peste 8,2 milioane homes passed, în România și Ungaria (în septembrie 2019).
Digi a adus pe piață servicii de comunicații electronice convergente la cele mai competitive prețuri. În timp, acest avantaj competitiv s-a transformat într-un beneficiu pentru milioane de clienți care au dobândit un acces mai rapid și mai avantajos la servicii de calitate superioară, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și al celor mobile. În România, Digi | RCS RDS este cel mai mare angajator din domeniul antreprenorial local, cu aproximativ 13.000 angajați.
Grupul Digi pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi4K, prima televiziune ULTRA HD din România, Digi 24, DigiSport 1, 2, 3, 4, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, ProFM, Dance FM, Chill FM și serviciul de content Digi Online.


5 comentarii despre subiectul „AMC: premiera digitală națională a serialului "Numele trandafirului", prin intermediul platformei online a operatorului DIGI | RCS RDS”:
Cristy

o veste bună

Anonim

Sperăm sa fie difuzate și filme în premieră din când în când. Apropo Film+ aparține de Rtl Group și nu de Amc Networks.

Anonim

Ba nu, este corect cum scrie, deoarece Film+ apartine de AMC Networks. Film+ a fost cumparat de AMC Networks. Vezi aici:

https://www.c21media.net/amc-buys-iko-film-channel/

Anonim

Am citit articolul eu m-am referit la Film+ Hungary acesta e retransmis de operatori din Ungaria, România, Slovacia.In plus in Ungaria e disponibil și live prin Rtl Most+.

Anonim

Pai AMC Network nu s-a referit la Film+ Hungary, așa ai înțeles tu... Eu nu vad scris in comunicat Film+ Hungary. Chiar crezi că AMC Network nu știe ce canale administrează? Ei s-au referit la Film+ al lor. Accepta că nu ai fost atent sau că nu știai că există și alte Film+ și să încheiem discuția, care e una fara rost privind acest Film+, aici este vorba în principiu despre premiera digitala a unui serial.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile