Lanțurile de cinematografe Cineworld, Vue și Odeon au confirmat că închid toate sălile de proiecție din Marea Britanie, pe fondul epidemiei de coronavirus.
Cinema UK, care reprezintă industria, a declarat: „Prioritatea este de a ne asigurăm că miile de oameni care lucrează în acest sector sunt ajutați într-o perioadă excepțional de provocatoare și că toate cinematografele din Marea Britanie sunt susținute într-o perioadă care, pentru mulți dintre cei care administrează aceste cinematografe, reprezintă o provocare fără precedent".
Odeon are peste 120 de cinematografe în Marea Britanie și Irlanda, în timp ce Cineworld are 100 și administrează 24 de locații Picturehouse. Și cineplex-urile BIFI Southbank s-au închis pe durată nedeterminată.
Un purtător de cuvânt al Odeon a spus: „În conformitate cu cele mai recente orientări guvernamentale cu privire la Covid-19, închidem temporar cinematografele noastre. Vom continua să monitorizăm situația și așteptăm cu nerăbdare să primim cinefilii înapoi în sălile noastre, cât mai curând posibil.”
Mooky Greidinger, directorul executiv al grupului Cineworld, a declarat: „La Cineworld și Picturehouse ne-am angajat să oferim medii sigure și sănătoase angajaților și clienților noștri și, prin urmare, am luat decizia dificilă de a închide cinematografele noastre din Marea Britanie și Irlanda, până la o notificare suplimentară. Apreciem clienții noștri pasionați de filme și nu avem nicio îndoială că vom oferi servicii din nou, pentru toată lumea și cât mai curând, proiectând o listă completă de noi blockbustere de la Hollywood, dar și cele mai bune filme și producții independente”.
Tim Richards, fondatorul și directorul executiv al Vue International, a declarat: „De la primele știri ale focarului Covid-19, am făcut tot posibilul pentru a le oferi clienților noștri o experiență de înaltă calitate, plăcută și sigură. Cu toate acestea, în conformitate cu ultimele sfaturi în domeniul sănătății publice ale guvernului britanic, vom închide toate cele 91 de cinematografe din Marea Britanie și Irlanda, începând de astăzi, până la o notificare ulterioară. Personalul nostru va fi protejat și nu va fi penalizat financiar. Dorim numai bine tuturor clienților și angajaților noștri, în aceste momente dificile. Vă mulțumim pentru susținerea continuă și așteptăm cu nerăbdare să vă primim în curând din nou în cinematografele noastre”.
Data lansării unor filme de top a fost amânată cu cateva luni, din cauza pandemiei, inclusiv pentru filmele "A Quiet Place 2", "Mulan", "Fast & Furious 9", "The New Mutants" și "James Bond: No Time to Die".
În România s-a decis restricționarea activităților culturale, științifice, religioase si de divertisment, în spații închise, până la 100 de persoane, până la 31 martie 2020. Teatrele și sălile de cinema pot deocamdată funcționa in Romania, dacă nu au peste 100 de spectatori simultan.
miercuri, 18 martie 2020
Se închid cinematografele din Marea Britanie și Irlanda
2 comentarii
Click pentru a comenta
2 comentarii despre subiectul „Se închid cinematografele din Marea Britanie și Irlanda”.
-
Anonim
-
pff... aici in Uk e un pic mai multa panica... chiar vroiam sa vad Mulan... dar daca nu se mai poate...
-
18 martie, 2020
-
Anonim
-
confirm am fost la un cinema Vue astazi si era inchis, nu m-au lasat nici macar sa ma apropii de intrare
-
18 martie, 2020
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
O mutare majoră pe piața media germană a fost anunțată astăzi: RTL Group a semnat un acord ferm prin care va prelua întreaga operațiune Sky ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
În perioada 19 martie – 11 aprilie 2025, ANCOM a făcut peste 700 de controale în toată țara, verificând mai ales magazinele care vând echipa...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Cel mai faimos turneu de tenis din lume, Wimbledon, revine și anul acesta, iar românii vor putea urmări toate meciurile în direct, începând ...
-
Motoarele revin în forță pe Red Bull Ring duminica aceasta, de la ora 16:00, când se dă startul Marelui Premiu al Austriei, transmis în dire...
-
FilmBox intră în zona întunecată a adolescenței americane cu Prietenul meu Dahmer, producția care va fi difuzată vineri, 27 iunie, de la ora...
-
Serialul de succes Ursul (The Bear) a revenit cu un nou sezon, iar toate cele 10 episoade ale sezonului 4 pot fi urmărite începând de astăzi...