luni, 16 martie 2020

"Teleșcoala" la TVR 2 și TVR 3

În contextul în care instituţiile de învăţământ din România au fost închise în urma crizei declanşate de epidemia de COVID-19 și în acord cu misiunea sa publică, TVR oferă elevilor aflaţi în pragul susţinerii examenelor posibilitatea de a păstra contactul cu materiile de învăţământ prin intermediul emisiunii “Teleşcoala”, difuzată de luni până vineri, pe TVR 2 și TVR 3.


Cursurile vor putea fi urmărite atât la televizor, cât şi online pe canalul de Youtube al TVR, pe pagina de Facebook a emisiunii şi pe site-ul www.tvr.ro.

Luni, 16 martie, de la ora 9:00, elevii claselor a VIII-a au fost aşteptaţi la lecţia de Limbă şi literatură română, unde au inavtat învăţat despre “Vocabular și fonetică”. De la ora 9:30, în cursul de Matematică au studiat “Sisteme de ecuaţii-metoda substituţiei”. Pentru elevii claselor a XII-a, cursurile televizate au început de la ora 15:00. La Limba şi literatura română elevii au învăţat despre „Iona”, de Marin Sorescu. De la ora 15:30, la Matematică a fost explicată lecţia „Polinoame. Relaţia lui Viete”.



Teleşcoala este un program special pentru vremuri speciale! Sunt idei de mult apărute în TVR care s-au întâlnit acum cu alte idei născute din necesitate. Atunci când un profesor intră în clasă el este întâmpinat de câteva zeci de perechi de ochi care aşteaptă să vadă ce urmează. Profesorul este pregătit să aducă lumină în ochii copiilor şi în mintea lor! Nimic nu se compară cu puterea care este născută din minţile copiilor şi mintea profesorului lor. Din păcate, în situaţia dată, fix această magică putere ne va lipsi. Aici intervine magia şi puterea televiziunii. Acum putem să fim de folos, iar dacă un singur copil care nu are acces la internet află de la televizor cum e cu sintaxa frazei, cu metoda substituţiei în sisteme de ecuaţii sau cu „Iona” lui Marin Sorescu şi se va putea descurca onorabil la examenele de Evaluare sau la Bac, înseamnă că am făcut ce trebuie. Şi trebuie să ştiţi că acest program este bazat în întregime pe voluntariat - şi din partea profesorilor şi din partea colegilor din TVR. Vizionare plăcută!”, a spus Camelia Boştină, producătorul emisiunii.

„Teleşcoala”, o poveste de 40 de ani


Emisiune de tradiţie, „Teleşcoala” a debutat în grila TVR 2 la începutul anilor '70 şi timp de un deceniu a fost urmărită de generaţii de elevi. Genericul scris cu litere albe pe un fond negru, dar şi programele gen "Curs de limba...", care aveau integrate în cuprinsul lor şi filme scurte pentru o mai uşoară însuşire a cuvintelor, au rămas în amintirea telespectatorilor. Din program nu lipseau nici ediţiile dedicate ştiinţelor exacte, unde se făceau demonstraţii la retroproiector. Emisiunea „Teleşcoala” a fost difuzată până în anii '80, când programul televiziunii publice a fost scurtat.

Orarul săptămânii pentru clasa a VIII-a.


Luni, 16 martie

Ora 9:00 Limba şi literatura română - Vocabular și fonetică

Ora 9:30 Matematică - “Sisteme de ecuaţii-metoda substituţiei”

Marţi, 17 martie

Ora 9:00 Limba şi literatura română – Noţiuni de sintaxa frazei. Noţiuni de morfologie

Ora 9:30 Matematică – Sisteme de ecuaţii. Metoda reducerii. Interpretare geometrică

Miercuri, 18 martie

Ora 9:00 Limba şi literatura română – Elemente de vocabular şi fonetică

Ora 9:30 Matematică – Probleme care se rezolvă cu ajutorul ecuaţiilor şi sistemelor de ecuaţii

Joi, 19 martie

Ora 9:00 Limba şi literatura română – Genuri şi specii literare. Trăsături

Ora 9:30 Matematică – Piramida patrulateră regulată

Vineri, 20 martie

9:00 Limba şi literatura română – Noţiuni de morfologie (Părţile de vorbire)

9:30 Matematică – Piramida triunghiulară regulată.

Orarul săptămânii pentru clasa a XII-a.


Luni, 16 martie

Ora 15:00 Limba şi literatura română - „Iona”, de Marin Sorescu

Ora 15:30 Matematică - „Polinoame. Relaţia lui Viete”

Marţi, 17 martie

Ora 15:00 Limba şi literatura română – Arta poetică – În dulcele stil classic – Nichita Stănescu

Ora 15:30 Matematică – Aplicaţii ale relaţiilor lui Viete

Miercuri, 18 martie

Ora 15:00 Biologie – Ecologie umană

Ora 15:30 Istorie – România postbelică: Regimul stalinist şi naţional-comunist; Disidenţa anticomunistă; Construcţia democraţiei postdecembriste.

Joi, 19 martie

Ora 15:00 Istorie – România în perioada Războiului Rece

Ora 15:30 Geografie – Statele Uniunii Europene

Vineri, 20 martie

Ora 15:00 Logică – Termeni şi raporturi între termeni. Propoziţii categorice. Raport între propoziţii categorice;

Ora 15:30 Engleză – Travelling (reading, informal letter), Human rights (speaking, essay writing).


6 comentarii despre subiectul „"Teleșcoala" la TVR 2 și TVR 3”:
Anonim

Bravo

gogu

era si pe timpul lui Ceasca ,basca cursuri de engleza si franceza pe tvr 1 & tvr2 .... era unul chelios in anii 70 inceputul anilor 80 prof de franceza simpatic rau...

Anonim

Un lucru foarte bun. Bravo TVR

Marius

Nu apar înregistrările emisiunilor Teleșcoală de azi nicăieri, nici pe canalul de Youtube al TVR, nici pe pagina de Facebook şi nici pe site-urile tvr.ro sau tvrplus.ro. Tipic...

Anonim

Pai nu scrie ca sunt postate pe net în aceeași zi cu premiera...

Cristi

@Marius,
Eu din comunicat înțeleg că emisiunea va putea fi urmărită pe YouTube (live) nu că vor pune înregistrările emisiunilor pe YouTube.

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Furnizori de servicii

AKTA (80) Digi (540) Focus Sat (249) FREESAT (24) iNES (25) Nextgen (80) Orange (219) Telekom (303) UPC (278) Vodafone (81)