vineri, 3 aprilie 2020

În aprilie #StaiAcasă cu filmele emblematice de la AMC

Sub sloganul „Canal TV Epic. Filme emblematice. #StaiAcasă, #StaiPeAMC!”, AMC programează - pe tot parcursul lunilor aprilie și mai - o serie de filme care au făcut istorie. Totodată, AMC își îndeamnă telespectatorii să se protejeze și să stea în casă, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.


Un film ne poate oferi inspirația de care avem nevoie pentru a ne mobiliza și a depăși grijile cotidiene. De aceea, în aceste momente de criză mondială, o întoarcere spre micul ecran poate fi o cale de evadare dintr-un cotidian neprietenos și un mod bun de a ne crește moralul.

Prin urmare, AMC - gazda unora dintre cele mai populare și aclamate programe de televiziune - difuzează luna aceasta filmele-etalon: Harry Potter (9 aprilie) - emblematic pentru universul fantasy inegalabil creat, Kill Bill 1+2 (vineri, 10 aprilie și sâmbătă, 11 aprilie) – de referinţă prin readucerea în atenția publicului a filmelor chinezești de arte marțiale, Scarface (21 aprilie) - reprezentativ pentru genul filmelor despre mafie, Machete (22 aprilie) - despre un justițiar din comunitatea hispanică, trilogia Matrix (24, 25, 26 aprilie, de la ora 19.35) - bornă în istoria filmului SF, Terminator 3 (25 aprilie) - emblematic pentru tehnologia robotică creată, Pulp Fiction (1 mai) - emblematic prin aducerea pe marele ecran a universului „pulp” din revistele americane de benzi desenate cu eroi și Contagion (3 mai) - semnificativ printr-o prezentare extrem de realistă a unei epidemii.

Campania AMC care va începe în 6 aprilie, dorește să atragă atenția telespectatorilor că își pot petrece timpul liber urmărind producții de marcă, ce au redefinit istoria cinematografică, filme cu actori îndrăgiți precum: Keanu Reeves, Uma Thurman, Al Pacino, Daniel Radcliff, Arnold Schwarzenegger, John Travolta sau Samuel L. Jackson, filme care nu se demodează niciodată.
În luna aprilie, toate televiziunile ce aparțin AMC Networks Internațional - Europa Centrală și de Nord s-au alăturat inițiativei „#staiacasă”. Întregul portofoliu de televiziuni din România al AMCNI CNE afișează pe ecran mesajul #staiacasă, lângă logo-urile posturilor TV: AMC, Filmcafe, TV Paprika, Minimax și JimJam. Şi în alte părți ale Europei Centrale, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Serbia, Germania și Ungaria, toate televiziunile AMCNI CNE s-au alăturat acestei inițiative, cuprinzând în total 31 de posturi TV.

În cele mai multe locuri din Europa, acest mod de viață responsabil și temporar, ne solicită să nu ne părăsim locuințele decât în situații absolut necesare, pentru a evita răspândirea coronavirusului. În această situație, compania de televiziuni a considerat că este datoria sa să atragă atenția tuturor telespectatorilor săi – de la fani ai serialelor și filmelor, pasionați de gătit, până la familiile cu copii mici, că este responsabilitatea noastră principală să stăm în case și să ne protejăm sănătatea noastră și a celorlalți.

Despre AMC

AMC este gazda unora dintre cele mai populare și aclamate programe de televiziune. Fondată din dragoste pentru măiestrie și povești extraordinare, AMC oferă filme apreciate și seriale originale premium.  Televiziunea a produs unele dintre cele mai premiate seriale dramatice din ultima decadă, inclusiv „Mad Men” și „Breaking Bad”. AMC are istoric excepțional de a câștiga peste 45 de premii Primetime Emmy și de a obține peste 290 de nominalizări Emmy. AMC a fost prima rețea de cablu de bază care a câștigat vreodată Premiul Emmy pentru Cel Mai Bun Serial Dramatic cu Mad Men în 2008. Printre serialele originale de actualitate ale AMC, se numără câștigătorul Globurilor de Aur, ”Better Call Saul”, alături de ”Fear the Walking Dead”, ”NOS4A2” și ”The Terror”.

Despre AMC Global

AMC Global, care face parte din AMC Networks International, difuzează filme celebre din fiecare gen și decadă și producții originale, pentru a oferi publicului ceva mai profund, ceva mai variat, ceva mai mult. Postul AMC a creat unele dintre cele mai premiate seriale ale ultimilor 10 ani, care au redefinit producțiile TV dramatice. AMC este distribuit în întreaga Americă de Nord, dar și în alte peste 125 de țări din lume. AMC Global este o destinație de top când vine vorba despre entertainment și este disponibil în HD și SD, pe toate platformele (TV, online, on demand și pe dispozitive mobile).


5 comentarii despre subiectul „În aprilie #StaiAcasă cu filmele emblematice de la AMC”:
Anonim

Rog Digi sa bage program EPG la Amc, ca să știm ce filme difuzează. Eu personal nu urmăresc canalele care nu au program EPG.

mariusica24k

Uitate mai bine, exista EPG.. Cel puțin în București

Bogdan

Si la Braola este EPG, da-i reset la decodor sau rescaneaza toata grila daca nu-ti apare EPG-ul

Anonim

Pe satelit nu are program EPG.

Unknown

Filmul CONTAGION este super! L-am vazut pe net, dar il voi revedea si cand o sa apara pe AMC.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile