HISTORY difuzează, în premieră, începând din 13 august, de la ora 22:00, un sezon special al serialului-concurs „Arme Născute din Foc: Înfrânge-i pe jurați”, unde campionii edițiilor anterioare revin în competiție pentru a înfrunta juriul alcătuit din cei mai renumiți maeștri fierari ai momentului, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.Noutatea acestui sezon constă în faptul că aspiranții la titlul de cel mai bun fierar vor fi puși față în față cu unul dintre membrii juriului, într-o confruntare directă.
Așadar, în fiecare din cele șase episoade, concurenții vor fi supuși unor probe eliminatorii, care le vor pune la încercare îndemânarea și cunoștințele tehnice, înainte de a ajunge în fața unuia dintre cei trei jurați. Participanții vor trebui să demonstreze că au abilități superioare pentru a putea concura împotriva unui maestru.
La final, ultimul fierar rămas în competiție, după parcurgerea provocărilor, va avea oportunitatea de a concura cu unul dintre membrii juriului pentru a crea o lamă care să funcționeze la standarde maxime. Arma finală va fi apoi evaluată și testată de o serie de specialiști, printre care și ceilalți doi jurați care nu au participat la confruntare.
În cazul în care concurentul va reuși să realizeze o armă mai bună decât cea a juratului, va pleca acasă cu un premiu de 10.000 de dolari, pe lângă satisfacția de a învinge unul dintre maeștrii fierari de renume.
Publicul va avea parte așadar de o competiție plină de tensiune, unde rolurile de maestru-ucenic se pot inversa de la un episod la altul.
luni, 10 august 2020
Din 13 august, HISTORY difuzează, în exclusivitate, serialul-concurs „Arme Născute din Foc: Înfrânge-i pe jurați”
HD Satelit România
Publicat: august 10, 2020
Actualizat: 2021-01-29T15:29:12Z
- Acasă
- Emisiuni
- Din 13 august, HISTORY difuzează, în exclusivitate, serialul-concurs „Arme Născute din Foc: Înfrânge-i pe jurați”
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
Sylvester Stallone se întoarce în universul „Rambo", doar că de data asta nu mai e în fața camerei. Lionsgate, Millennium Media și AGBO...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
DIGI a făcut oficial pasul despre care am discutat anterior pe HD Satelit . Grupul a anunțat pe 20 martie 2026, printr-un raport curent trim...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
România TV a fost ultimul canal care mai utiliza capacitatea de transmisie tv din zona europeană a satelitului Amos 3, situat la 4 grade Ves...
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Din 13 august, HISTORY difuzează, în exclusivitate, serialul-concurs „Arme Născute din Foc: Înfrânge-i pe jurați””.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.