Drama medicală “Doctorul cel bun”, care a cucerit milioane de telespectatori din întreaga lume, revine la AXN cu sezonul trei, din 3 septembrie, în fiecare joi seara, de la ora 22:00, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.Serialul “Doctorul cel bun” (The Good Doctor), cu Freddie Highmore (Bates Motel, August Rush, Charlie & The Chocolate Factory) în rolul principal, urmărește povestea emoționantă a unui tânăr care are autism și care începe un stagiu la secția de chirurgie a unui spital din California.
În noul sezon, doctorul Shaun Murphy continuă să își folosească talentele medicale extraordinare în cadrul spitalului St. Bonaventure, demonstrând încă o dată că poate salva vieți. Tânărul rezident și-a îmbunătățit abilitățile de comunicare și interacțiune cu pacienții și colegii, dezvoltând relații de prietenie cu ceilalți rezidenți.
Pe plan personal, sezonul trei aduce un alt tip de provocări pentu Shaun – acesta va explora pentru prima dată lumea complicată a întâlnirilor romantice, a relațiilor de dragoste, care se dovedesc greu de gestionat. Fricțiuni vor apărea și în cuplul format din doctorii Melendez și Lim, odată cu promovarea celei din urmă ca noua șefă a secției de chirurgie.
Antonia Thomas (Dr. Claire Browne), Nicholas Gonzalez (Dr. Neil Melendez), Hill Harper (Dr. Marcus Andrews), Richard Schiff ( Dr. Aaron Glassman) și Christina Chang (Dr. Audrey Lim) își reiau rolurile, în timp ce Jasika Nicole (Dr. Carly Lever) va avea o prezență permanentă în sezonul 3.
Serialul este produs de Sony Pictures Television și ABC Studios, cu David Shore (House) scenarist și producător executiv. Daniel Dae Kim (actorul din Lost și Hawaii Five-0), Erin Gunn, David Kim și Sebastian Lee sunt și ei producători executivi.
luni, 10 august 2020
Drama medicală “Doctorul cel bun” (The Good Doctor) continuă cu sezonul trei în această toamnă la AXN
HD Satelit România
Publicat: august 10, 2020
Actualizat: 2021-01-29T15:28:54Z
- Acasă
- Seriale
- Drama medicală “Doctorul cel bun” (The Good Doctor) continuă cu sezonul trei în această toamnă la AXN
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Se tot discută în România, de peste un deceniu, despre radioul digital terestru DAB+. Dar până la începutul lui 2026, povestea a rămas la st...
-
Știați că platforma de streaming Disney+ are canale live în America de Nord, iar numărul acestor posturi tv online exclusive se extinde pe...
-
Sylvester Stallone se întoarce în universul „Rambo", doar că de data asta nu mai e în fața camerei. Lionsgate, Millennium Media și AGBO...
-
Telekom nu a dispărut încă din peisajul telecom din România, chiar dacă între timp a intrat sub umbrela Vodafone. Practic, până se termină p...
-
Netflix a confirmat recent o nouă rundă de scumpiri pentru abonamentele sale de streaming, dar decizia se aplică doar în Statele Unite. În R...
-
DIGI a făcut oficial pasul despre care am discutat anterior pe HD Satelit . Grupul a anunțat pe 20 martie 2026, printr-un raport curent trim...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
România TV a fost ultimul canal care mai utiliza capacitatea de transmisie tv din zona europeană a satelitului Amos 3, situat la 4 grade Ves...
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Drama medicală “Doctorul cel bun” (The Good Doctor) continuă cu sezonul trei în această toamnă la AXN ”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.