vineri, 20 noiembrie 2020

"Prestigiul" și "Diamantul sângeriu" sunt programate de FilmCafe în ultimele două sâmbete ale lunii noiembrie

Prestigiul/The Prestige (2006) și Diamantul sângeriu/Blood Diamond (2006) sunt programate de FilmCafe în ultimele două sâmbete ale lunii noiembrie, anunţă televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

Prestigiul/The Prestige se difuzează la FilmCafe sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 19:20 și - în reluare - luni, 23 noiembrie, de la ora 14:05. Este cel de-al cincilea film al lui Christopher Nolan, regizor și scenarist al producției. Cu fratele său Jonathan Nolan drept co-scenarist şi avându-i în distribuție pe actorii Hugh Jackman, Christian Bale, Scarlett Johansson şi Michael Caine, filmul descrie intensa rivalitate dintre doi magicieni. 

Dacă filmele cu final neașteptat se numesc "twist end movie", The Prestige  este  un "twist content movie" pentru că o ține din răsturnare de situație în răsturnare de situație.  Doi tineri magicieni ai epocii victoriene aprind scânteia unei rivalități puternice care se va transformă într-o bătălie a trucurilor și o sete neîncetată de a-și descoperi secretele unul altuia. Acești doi oameni pun fată în fată indrăzneala și dorință, artă spectacolului și știință, ambiția și prietenia, cu rezultate amăgitoare. Truc după truc, spectacol după spectacol, competiția dintre ei crește până când nu mai cunoaște margini, iar cei doi încep să recurgă la orice, chiar la fantastica nouă putere a electricității și geniul științific al lui Nikola Tesla - în timp ce viață celor din jurul lor atârnă în balanța.

Conform lui Cutter (Michael Caine), tehnicianul care a realizat iluziile din spatele scenelor, „fiecare mare truc magic constă din trei etape. Prima este numita 'The Pledge'/'Promisiunea': magicianul îţi arată ceva obişnuit, dar bineînteles că nu este chiar aşa. A doua etapă este numită 'The Turn'/'Transformarea', în care magicianul face ca acel lucru obişnuit să facă ceva extraordinar. Acum, dacă vă veţi uita după un secret, nu-l veţi putea găsi. De aceea există o a treia etapă numita 'The Prestige'/'Iluzia'. Aceasta este partea cu vârtejuri şi întoarceri, unde viaţa atârnă în balanţă şi tu vezi ceva care te şochează, aşa cum nimic nu a mai făcut-o până acum”.

Diamantul sângeriu/Blood Diamond (2006) se difuzează la FilmCafe sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 20:00.

Alăturarea dintre un om obsedat de găsirea unui valoros diamant și altul ce-și riscă viață pentru a-și găsi fiul este bătaia de inimă a acestui film”, spune regizorul Edward Zwick (The Last Samurai, Jack Reacher: Never Go Back).

Acești doi bărbați pornesc într-o călătorie, unul cu intenția de a plecă de pe continent, celălalt dorindu-și să-și recupereze familia", spune Leonardo Dicaprio, care interpretează rolul lui Danny Archer. 

„Dar fiecare personaj sfârșește prin a se luptă cu propriile decizii morale”. 

Djimon Hounsou, care-i da viață lui Solmon Vandy, adaugă: „Archer caută un diamant, dar diamantul lui Solomon este propriul sau fiu”. 

Recomandat de cinci nominalizări la premiile Oscar, inclusiv una pentru interpretarea lui Leonardo DiCaprio, acest film ne poartă în Sierra Leone, ţară africană aflată în plin război în anii '90. Aici Danny (DiCaprio), un fost mercenar din Zimbabwe, şi Solomon (Djimon Hounsou, şi el nominalizat la Oscar), membrul unui trib de pescari, au parte de aventura vieţii când pornesc în căutarea unui nepreţuit diamant. Filmul lui Zwick este un thriller politic despre controversatele „diamante ale sângelui”, pietrele preţioase folosite pentru a finanţa distrugătoarele războaie de care Africa nu a scăpat nici acum.


Niciun comentariu despre subiectul „"Prestigiul" și "Diamantul sângeriu" sunt programate de FilmCafe în ultimele două sâmbete ale lunii noiembrie”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile