vineri, 17 septembrie 2021

Eurosport va difuza Laver Cup în România până în 2030

- Eurosport va difuza Laver Cup în România până în 2030;

- Parteneriatul include drepturile digitale și vine în completarea acordului de difuzare pentru Australian Open până cel puțin în 2031.

Discovery Sports a anunțat printr-un comunicat de presă remis către blogul HD Satelit România că a ajuns la un acord pentru a difuza Laver Cup exclusiv în Europa* din 2021 până în 2030, completând astfel oferta sa de tenis de talie mondială. Competiția va fi acoperită pe TV și platformele digitale Eurosport.

Turneul a fost lansat în 2017 de către TEAM8, o companie de sport și entertainment co-înființată de Roger Federer, și a fost numit după Rod Laver, de 11 ori campion de Grand Slam. În cadrul Laver Cup, șase dintre cei mai buni jucători de tenis din Europa concurează împotriva a șase jucători din restul lumii. Turneul unic desfășurat pe parcursul a trei zile a captat atenția fanilor de tenis din toată lumea și a devenit un eveniment așteptat cu nerăbdare în calendarele sportive încă de la înființarea sa.

Laver Cup se alătură astfel portofoliului extins de drepturi deținute de Discovery Sports, care acoperă la nivel paneuropean toate turneele de Grand Slam**, numeroase turnee din cadrul ATP Tour și fiecare moment de neratat de la Jocurile Olimpice***.

Anunțul vine la scurt timp după ce Discovery Sports și-a extins parteneriatul cu Tennis Australia pentru difuzarea exclusivă în Europa a Australian Open până cel puțin în 2031, întărind asocierea Eurosport cu primul Grand Slam al anului și reputația sa drept „Gazda Tenisului”. 

Andrew Georgiou, President of Sports, Discovery, a spus: „Ne bucurăm să completăm anunțul recent de difuzare a Australian Open pentru încă zece ani cu acest parteneriat pe termen lung, care ne permite să aducem Laver Cup către publicul european. Ne-am dovedit abilitatea de a evidenția puterea tenisului prin cele mai bune povești, expertiza complexă și tehnologia de ultimă generație, producând și distribuind conținut în jurul celor mai mari turnee către o audiență de neegalat.”

Tony Godsick, CEO TEAM8 și Chairman Laver Cup a spus: „Suntem entuziasmați de acest parteneriat cu Discovery Sports și Eurosport pentru a aduce Laver Cup fanilor tenisului și sportului din Europa, timp de 10 ani. Europa reprezintă o forță în tenisul masculin, Team Europe câștigând toate cele trei ediții desfășurate până acum, iar audiența din Europa este importantă de asemenea. Alături de Eurosport, așteptăm cu nerăbdare să interacționăm cu fanii Laver Cup pe toate platformele, începând cu ediția din această lună din Boston și continuând cu ediția de la Londra din 2022.”

Ediția din 2021 a Laver Cup se desfășoară între 24 și 26 septembrie în Boston, Statele Unite ale Americii. 

Team Europe va încerca să-și apere titlul câștigat la Geneva în 2019, avându-i în componență pe Daniil Medvedev (#2 mondial), Stefanos Tsitsipas (#3 mondial), Alexander Zverev (#4 mondial), Andrey Rublev (#5 mondial), Matteo Berrettini (#7 mondial) and Casper Ruud (#10 mondial). Căpitanul echipei este Björn Borg, în timp ce Thomas Enqvist este vice-căpitan. 

Team World îi are în componență pe Felix Auger-Aliassime (#11 mondial), Denis Shapovalov (#12 mondial), Diego Schwartzman (#15 mondial), Reilly Opelka (#19 mondial), John Isner (#22 mondial) și Nick Kyrgios (#95 mondial). Căpitanul echipei este John McEnroe, în timp ce Patrick McEnroe este vice-căpitan.

___________________________

Note

*Drepturile exclud Franța în 2021 și 2022 și sunt non-exclusive în Turcia în 2021 și 2022

**Acoperire paneuropeană a Australian Open, Roland-Garros (excluzând Franța), Wimbledon (în 12 țări) și US Open (excluzând Regatul Unit și Irlanda)

***Fiecare meci de tenis de la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 și Paris 2024 este acoperit


Un comentariu despre subiectul „Eurosport va difuza Laver Cup în România până în 2030”:
Anonim

Bravo Eurosport, la cât mai mult tenis!

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile