joi, 7 octombrie 2021

Abonații Sky nu mai au nevoie de antena de satelit, receptor sau mediabox, daca utilizează noul televizor Sky Glass

Operatorul britanic Sky va oferi experiența sa de televiziune cu plată direct prin intermediul noului său televizor Sky Glass, eliminând necesitatea conectării televizorului la un receptor, la un mediabox sau la o antena de satelit, metode care au caracterizat serviciul tv al Sky de peste 30 de ani.

Sky Glass este televizorul care integrează hardware-ul, software-ul și conținutul cu care abonatul Sky este obișnuit. Dezvoltat pe baza a peste 30 de ani de înțelegere a ceea ce își doresc clienții noștri, acesta este cu siguranță un televizor pe care abonații noștri îl vor aprecia”, a precizat directorul executiv al operatorului.

Interfața provine de la școala de design Apple, cu o gamă de cinci culori (albastru marin, alb ceramic, verde, roz pal si negru antracit). Televizorul este disponibil intre trei variante de diagonală, bazate pe cele mai populare dimensiuni tv din Europa, de 43, 55 și 65 inch. Tehnologia Ultra HD și Quantum Dot furnizează peste 1 miliard de culori.

Televizorul, care acceptă sunetul Dolby Atmos 360 °, încorporează șase difuzoare puternice și un sub-woofer. Controlul vocal este integrat în televizor, iar telecomanda luminează pentru a evidenția butoanele individuale. Serviciile de streaming, cum ar fi Amazon Prime și Netflix, sunt complet integrate.

Exista chiar și o promoție cu reducere de aproximativ 30%, versiunea de 43 inch costând 649 lire, iar modelele de 55 și 65 de inch având prețul de 849 lire, respectiv de 1049 lire.

De asemenea, Sky ofere televizorul spre închiriere conta sumei de 13, 17 sau 21 lire sterline lunar, in funcție de diagonala televizorului. Sky spune că va actualiza în mod constant software-ul, dar clienții vor putea, de asemenea, să actualizeze modelul tv pe măsură ce apar noi variante.

Vizualizarea în mai multe camere este posibilă prin Sky Puck, o versiune a dispozitivului Global TV Streaming lansat recent de Comcast.

"Au existat momente de transformare în serviciile de televiziune, iar lansarea televizorului Sky Glass este unul dintre acestea", a spus președintele și directorul executiv al Comcast.

Sky Glass va fi disponibil în Marea Britanie începând cu 18 octombrie și va fi lansat pe celelalte piețe europene ale Sky începând cu anul 2022.

Caracteristicile ecranului sunt: UHD Quantum Dot cu rezoluția de 3840 x 2160, Dolby Vision®, HDR 10, HLG. 

Televizorul are 3 conectori HDMI 2.1 (eARC si CEC suportat), conector USB C, conector RF (tuner DVB-T/DVB-T2 - care nu e activ pentru abonații din Marea Britanie), Wifi 6, conector cablu de internet, Bluetooth 5.0 LE & Classic. Procesorul este Quad Core ARM A55.

Televizorul poate fi văzut aici: https://www.sky.com/glass .


21 de comentarii despre subiectul „Abonații Sky nu mai au nevoie de antena de satelit, receptor sau mediabox, daca utilizează noul televizor Sky Glass”:
Anonim

E ceva cum are Focus Sat, doar că e dedicat, nu e doar aplicație.

Anonim

Adica iti iei un televizor cu care prinzi doar Sky ? E cam ca difuzorul din Toamna bobocilor prin care se ascultau doar ședințele de la CAP ?

Gaby

Anonim, are si intrari HDMI, daca vrei totusi sa conectezi un receptor de satelit/cablu/IPTV sau un Android Tv Box.

Anonim

E un televizor de streaming, acesta este viitorul, iar Sky este un vizionar, ca de obicei. In următorii zeci de ani va dispărea tv cablu si televiziunea prin satelit, iar capacitățile de transmisie vor fi utilizate de către transmisiile de streaming.

Anonim

Are si intrare de semnal RF, nu e chiar dedicat streamingului 100%! Doar ca nu e nevoie de acea intrare pentur serviciile Sky.

Cristi

Daca vom avea si in ce sa il conectam, va fi perfect. Deocamdata doar voltajul de 220V corespunde secolului in care traim. Tehnologia FTTH e rarisima, cu cativa norocosi de FTTC. In rest, ne zbatem cu ADSL de 4 mega la doar 2 mile de Canary Wharf (asa-numitul centru financiar al Europei parasite), pt care platesti un abonament de vreo £20 (aviz carcotastilor din .ro). Nu prea poti face streaming in HD cu asemenea viteze.

Anonim

De ce ar trebui să mă complic cu așa ceva ? Doar pentru că ar fi low-cost (presupun) ?

Sorin

Haha, nu și înțeles... De fapt, devine mai puțin complicat că abonat Sky, nu mai și nevoie de receptor și nici de antena de satelit. Plus că poți primi televizorul in chirie, ceea ce nu cred că oferă și în România cineva. Eu am Sky aici langa Londra, e la ani lumina de orice operator tv din România.

Anonim

Deci pentru noi din România, deocamdată nu există aplicabilitate.

Sorin

Uite că la mine se aplica. Săptămâna viitoare îl iau in chirie. Logic că nu se aplică la românii care locuiesc în alte țări decât cele cu servicii Sky. Dar se aplica pentru românii din UK, Germania și Italia, care sunt câteva milioane.

Anonim

Am vazut prezentarea tv-ului Sky Glass pe Youtube.
Are 3 HDMI dar are si mufa tv in spate pentru televiziunea digitala terestra DVB-T2,care in Anglia se numeste Freeview.
Deci dupa 2 ani sa zicem,daca renunti la Sky tot ramai cu televiziunea terestra , care in Anglia inseamna vreo 170 de canale radio-tv.

Unknown

conector RF (tuner DVB-T/DVB-T2 - care nu e activ pentru abonații din Marea Britanie)

Anonim

Se poate activa, dacă există, probabil din meniul service. E televizor Samsung cred la bază.

Anonim

Televiziunea digitală terestră nu este apreciată în România.

Anonim

Dacă un operator din Romania ar avea astfel de televizoare in chirie, ar da lovitura pe piață. Poate citește vreun șef de la vreun operator din Romania și se inspiră din această idee de oferta de la Sky, cu televizoare bune și diagonala mare in chirie, nu neapărat dedicate, ci în chirie.

Anonim

Prefer televizorul meu, nu în chirie. NU am simțit niciodată nevoia da așa ceva. Până și când am scăpat de receiverele digitale din custodie m-am bucurat . Iar acum să mă întorc la un TV cu chirie ?

Anonim

Dacă tu ai 500-1000 de euro să îți cumperi tv la câțiva ani, e opțiunea ta, nu si a mea. Eu, și sigur si alții, am prefera sa plătim chirie pe un tv 4K și apoi, când apare model mai nou, să luăm în chirie alt model mai nou. Prefer sa plătesc o taxa de chirie lunar timp de 1-3 ani decat sa îngrop 2000-4000 lei într-un tv dintr-o dată, și apoi după câțiva ani, televizorul cumpărat e lăsat fără update-uri și nu mai merg pe rand nici YouTube, nici HBO GO, nici Netflix etc. Mai bine îl schimb cu alt model mai nou in chirie și am totul nou actualizat la zi software și hardware, plus că e tv nou. Iar tu sau alții care nu vreți oferta in chirie, NU VA OBLIGA NIMENI să beneficiați de o astfel de oferta, rămâneți cu televizoarele voastre cumpărate cu mii de lei și lăsați pe cei care nu au acești bani sa se bucure si ei de aceeași tehnologie ca si voi, dar în chirie. Cât de greu este sa fi tolerant în privința unei astfel de oferte opționale? Că opțională e oferta și la Sky, nu ii obligă nimeni pe clienții lor să ia televizorul in chirie.

Anonim

Un televizor bun are limita de îmbătrânire biologică mult peste limita de îmbătrânire tehnologică. Plasma mea Panasonic din 2008 încă funcționează ca în prima zi. Ar trebui să fie un motiv suficient pentru a nu dori un televizor închiriat. Cel puțin așa văt lucrurile acum. Dar cum în viață niciodată nu e bine să spui niciodată, rămâne de văzut cum viitorul ne va modela opiniile.

Nelutu

Televizorul Sky Glass va fi însoțit de o cameră smart 4K Ultra HD, care va fi lansată în 2022.

Camera mică va oferi telespectatorilor o modalitate de discutie, să joace jocuri, să se antreneze și pentru divertisment acasă.

Un parteneriat cu Zoom va permite comunicarea între abonatii Sky, mutându-se pe un teritoriu care este deja explorat de Facebook și Amazon.

În mod separat, tehnologia Microsoft va permite telespectatorilor să urmărească și să comenteze emisiunile Sky cu prietenii și familia din Marea Britanie. Camera va îmbunătăți, de asemenea, jocurile disponibile pe platforma Sky, astfek incat abonații sa poata folosi gesturile de mână pentru a interacționa cu jocurile de pe ecran.

Aplicația de fitness WithU va profita de tendința gimnasticii la domiciliu, utilizând camera pentru a ghida telespectatorii printr-o serie de exerciții și va putea identifica dacă, de exemplu, a fost luată postura corectă.

Super ideea!

Anonim

Buna am un tv sky glass in Romania si as dori sa stiu daca pot sa l folosesc cu wifi cum ar fi YouTube ,Netflix - sau daca pot sa l folosesc fara cont ‘ ma poate ajuta cineva 😊multumesc

Anonim

Dacă nu mai am codul pin cum îl pot găsi deși n-am mai plătit ratele ma puteți ajuta va rog

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile