TVR a anunțat printr-un comunicat pentru presă că în şedinţa din 9 februarie 2022 Consiliul de Administrație al Televiziunii Române a votat înfiinţarea posturilor TVR Info şi TVR Cultural. Hotărârea a fost luată cu nouă voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi o abţinere.
"Informarea corectă şi echidistantă, realizarea şi difuzarea de programe educative, culturale şi sociale de calitate sunt parte din misiunea publică a Televiziunii Române, iar decizia relansării celor două canale este un răspuns la creşterea interesului publicului faţă de posturile TV tematice. Decizia Consiliului de Administraţie reprezintă un semnal important pentru dorinţa de dezvoltare a Televiziunii Publice, de conectare la cele mai noi tendinţe în media, prin crearea şi diseminarea conţinutului pe mai multe canale. Într-o societate supusă schimbărilor tot mai accelerate, care se confruntă cu fenomenul global „fake-news”, este de datoria TVR să îşi mărească oferta de programe informative de calitate, bazate pe o documentare riguroasă, dar şi să aducă arta şi cultura cât mai aproape de telespectatori. Chiar dacă pandemia va fi învinsă, este de aşteptat ca schimbările de comportament pe care le-a adus să persiste şi să genereze modificări de lungă durată în ceea ce priveşte consumul de artă, cultură şi divertisment de calitate", se arată în comunicatul de presă.
În plus, prin înfiinţarea TVR Info şi TVR Cultural, SRTv urmează să definească mai bine identitatea canalelor TVR 1, TVR 2 şi TVR 3, prin grile predictibile, degrevate de programe impuse de necesităţi de moment.
„Reînfiinţarea canalelor TVR Info şi TVR Cultural reprezintă un act de reparaţie. Nu trebuie să uităm cât de mulţi cetăţeni români au regretat desfiinţarea celor două posturi. Vom avea ocazia acum să le demonstrăm telespectatorilor cât de importante sunt aceste două proiecte pentru societate. Va fi o demonstraţie că există audienţă pentru producţii serioase şi de calitate. TVR Cultural va accentua misiunea noastră în formarea culturală a societăţii, în spiritul gândirii libere, inovatoare şi creative, eliberând totodată grila TVR 3 pentru proiectele editoriale ale Studiourilor Teritoriale, aşa cum a fost conceput şi gândit”, a precizat Dan Cristian Turturică, Preşedinte - Director General al TVR.
UPDATE 20 iunie 2022: TVR INFO revine din 22 iunie 2022, iar TVR Cultural din toamnă. Mai multe detalii găsiți AICI.
UPDATE 22 iunie 2022: TVR Info a început sa fie introdusă la majoritatea operatorilor de televiziune prin cablu din România (inclusiv la DIGI TV cablu tv digital, în versiune HD - detalii AICI).
UPDATE 30 noiembrie 2022: TVR Cultural se va relansa de Ziua Națională a României. Ce emisiuni va difuza? Mai multe detalii găsiți AICI.
Foarte bine ca revin, macar cei de la TVR corecteaza greseala care au facut-o acum 10 ani in special cu TVR Cultural. Intrebarea este cum va fi transmis pe terestru, va transmite pe acelasi MUX sau vor fi 2 MUX-uri, sau vor fi doua versiuni SD si HD, versiunile SD vor fi pe MUX 1 iar cele HD pe cablu si satelit. Poate cineva stie sa imi explice. Cred ca TVR Cultural si TVR Info vor fi in format HD, ar fi ironic sa obtina licenta doar SD.
TVR Cultural, un post după care mi-a părut rău că s-a desființat, pentru că își avea rostul său, clar delimitat în media românească. Îmi pare bine că este readus la viață, poate cumva să apară și HD, dacă nu cerem prea mult.
TVR Cultural nu a existat decât pe satelit/cablu. Dacă s-ar introduce și terestru digital, SD/HD, alături de TVR 1/2/3 ar fi perfect.
3 Voturi impotriva si o abtinere ? Pentru care motive ? Sunt unii prin CNA care nu au ce cauta pe acolo.
Eu cred ca va fi in versiune HD deocamdata sa ne multumim ca va fi relansat.
Anonim cu voturile, unde vezi tu că scrie că a votat celineva de la CNA împotrivă? Faci confuzie. Scrie că a votat Consiliul de Administrație al Televiziunii Române, care nu e Consiliul Național al Audiovizualului.
Retractez, așa e, mulțumesc pentru corectură.
TVR Cultural ar putea fi trecut mult mai ușor pe HD, nefiind dependent de stații tv mai modeste, care vin cu producții regionale SD, ca în cazul TVR3. Probabil chiar și TVR3 va trece la HD într-un târziu, motiv care ne face să credem că pentru TVR CUltural HD ar putea ține doar de decizia celor de care depinde acest lucru. Adica cei de la conducerea TVR.
S-a înaintat vreo dată pentru aceste relansări ?
TVR3 este deja HD . Pe tvr+ emite HD si TVR International . Cablisti inca nu l=au preluat
Sunt convis ca vor emite in HD poate vor fi doar in format HD. In anul 2022 este inutil sa lansezi un canal in format SD mai ales pentru TVR. Nici TVR 1 si 2 in format SD nu isi mai au rostul pentru ca majoritatea au televizoare HD si prefera sa vada emisiunile de pe TVR in HD. Eu in locul TVR as fi desfintat versiunile SD.
TVR info merge, TVR cultural este un fel de TVR3 rebranduit. În afara de TVR 1 și 2 restul posturilor TVR sunt posturi de nișă, în afara de regia de emisie și câțiva gură cască nu se uita nimeni la ei. Fără supărare asta este realitatea. Cine se uita pe TVR3 la ora aceasta????
TVR 3 ar fi util daca l-ar face in canal de sport sau canal pentru copii, cum este de exemplu in Ungaria cu M2 pentru copii si M4 sport sau in Turcia cu TRT SPOR si TRT Cocuk. Retransmisia de pe canalele regionale este o aiureala daca esti de exemplu in Cluj te intereseaza TVR Cluj la fel si cel din Iasi sau Craiova il intereseaza canalul regional. O alta solutie este daca ar face in canal de filme gen TVR Cinema, dar mai bine ar fi canal de sport. Cu lansarea TVR Info ar fi excelent ca TVR 1 si 2 sa difuzeze mai multe filme si seriale.
Și eu sunt de acord ar fi bun un TVR 4 sport cum este M4 sport Ungaria.
Ar fi bun un post TVR 4 sport care transmite exclușiv numai programe sportive.
Ar fi bun un post TVR 4 sport care transmite exclușiv numai programe sportive.
TVR info si TVR Cultural nu va incepe emisia niciodata in calitate de director al TVR si presedinte CNA, TVR trece prin dificultati financiare si a redus bugetul urmand ca TVR 3 sa isi inchida emisia!
"TVR Cultural este un fel de TVR 3 rebranduit", spunea cineva mai sus. Nu e chiar așa, decât în măsura în care emisiuni ale vechiului TVR Cultural au fost integrate în TVR3. TVR 3 se axează pe programe și știri de interes regional, așa cum este de exemplu RAI TRE în Italia. TVR Cultural are o altă factură care încearcă să aducă poporului ăsta ceva ce îi lipsește tot mai mult: Cultura.
Un TVR Cultural doar HD ar fi mai potrivit, s-ar reduce și cheltuielile inutile pentru SD, iar trendul dat deja de alte televiziuni acesta începe să fie.
Nu trebuie TVR 4 pentru sport TVR 3 are licenta de emisie in HD pe online, trebuie cumparate echipamente HD ca si TVR 1 si 2 si sa fie transformat in canal de sport ca si M4 Sport Ungaria. In schimb TVR 4 ar fi bun ca si TVR 4K cum a fost TVR HD perioada 2008 - 2019. Retransmiterea programelor regionale pe TVR 3 este inutila.
Pentru anonimul care a întrebat de data relansării. E prea devreme ca să aflăm despre asta. Abia a anunțat relansarea canalelor TVR Info și TVR Cultural. Mai întâi TVR trebuie să treacă la HD canalele TVR 3, TVR Internațional și TVR Moldova (și posibil stațiile regionale ale TVR din Iași, Craiova, Cluj, Timișoara și Târgu Mureș). Vom vedea în viitorul apropriat cum va evolua relansările acelor canale.
Dacă un TVR 3 este greu de trecut la hd datorita multelor legături cu studiouri teritoriale care au echipamente SD, pentru TVR Cultural lucrurile sunt mult mai simple. În orice caz, situația nu mai poate fi comparata cu cea din urma cu 10 ani, când acest post s-a închis. O evitare a HD-ului va fi prea costisitoare pentru un post care nu va mai avea nici macaraudienta de la închidere.
Bine înțeles cele două posturi când va începe emisia vor fii codate în sistem conax contego din ce știu foarte foarte bine TVR3 a fost liber fta mult timp acum la codat înafara de TVR1 TVR2 și TVR Moldova.
Nu-i problema se pot decoda usor, cumperi o cartela TVR cu 50-60 de lei si ai TVR 1 HD si SD, TVR 2 HD si SD, TVR 3 si TVR Moldova transmise pe satelitul Eutelsat 16 Est si cand vor fi lansate TVR Cultural si Info tot cu cartela TVR pot fi decodate. Sa verifici daca receptorul tau de satelit recunoaste cartele CONAX unele modele recunosc doar cartele CRYPTOGUARD sau VIACCESS. Din 2007 cei de la TVR ofera cartele de decodare prin satelit initialau avut sistemul de codare VIACCESS din 2017 folosesc doar CONAX CONTEGO.
Penultimul anonim are dreptate tvr3 a fost mult timp la liber eu unul tot nu înțeleg de ce tvr ales sistemu în regim cu plată exemplu posturile naționale ungurești sunt la liber pe Eutelsat 9 est fără card de acces s-au alt ceva în plus..
Pentru că semnalul prin satelit ajunge în toate Europa, iar TVR are drept de difuzare pentru anumite programe în limba engleză doar pe teritoriul României. Iar cum cartelele TVR se oferă doar cetățenilor români, se prezumă că semnalul codat se poate vedea in special doar pe teritoriul României sau doar de cetățeni români și astfel distribuția este majoritară pentru acele programe doar pe teritoriul României sau doar pentru români, respectând astfel licența de distribuție a programelor respective. Nu știu cum procedează de fapt alte televiziuni necodate prin satelit, dar soluții ar fi să cumpere licența de distribuție a programelor pentru întreaga Europă, sau sa dubleze vocal filmele respective în limba română (deci sa nu mai fi subtitrate cu sonor in limba originala, când pot fi urmărite și înțelese filmele americane de exemplu și de străini, de un vorbitor de limba engleză de exemplu) sau să nu respecte corect teritorial acordurile de distribuție în limba engleză. Ungaria aplica versiunea a doua, cu dublajul vocal. Eu nu vreau dublaj vocal, o cartela de 70 lei e o soluție mai buna pentru cine chiar dorește să le vadă prin satelit. Eu am cumpărat o astfel de cartelă acum multi ani, dar acum nu o mai folosesc.
Super pentru TVR Cultural , asteptam !
La noi cultura acum se limiteaza la o mare parte a tarii pe: grandomanie,manele,fotbal,mahalagime in trafic si in societate !
Prgrame de sport avem destule.
Sper că TVR Info să fie un program cu știri video, nu gen teletext.
În regulă toate ca toate celelalte posturi naționale din afară exemplu Germania Ungaria sunt transmise chiar la liber nu m-ai la noi sunt codate.
Pai da, la toate sunt dublate vocal filmele străine, exact ce zicea Sorin, de aceea nu sunt codate.
Pentru ultimul anonim Daca nu vrei sa te complici cu abonament lunar este optiunea de a avea serviciul FREESAT cumperi echipamentul si platesti abonament o data pe an 100 de lei. Dupa ce expira abonamentul ramai cu TVR-urile, canalele romanesti si straine transmise la liber. Daca ai echipament de receptie prin satelit si ai cartela TVR (cazul meu) doar activezi FREESAT cu 100 lei si ai un an de zile canalele PRO TV, PRIMA TV HD, KANAL D, NATIONAL TV, WARNER TV. Recomand pentru cei care ii intereseaza doar canalele romanesti, dezavantajul ca nu ai Antenele ca cei de la Intact Media Group din Octombrie 2020 nu mai vor sa emita pe FREESAT.
Aici ai echipamentul de receptie FREESAT: https://www.receptoare.ro/kit-receptie-freesat-romania-canale-romanesti-prin-satelit/
Antenele s-au mutat de mult timp pe Hellas sat3 39 est bravo lor satelit de calitate!
Degeaba s-au mutat pe Hellas sat 39 Est nu se mai pot decoda cu abonamentul FREESAT pentru ca nu mai fac parte din grila. Ar putea sa se inteleaga cu FREESAT sa emite pe transponderul unde emite Prima TV HD si Credo TV doar trebuie sa mareasca SR-ul si pot introduce si Antena 1 HD dar Intact nu are interesul comparativ cu restul canalelor.
Hellas sat 3 este de putere calitate semnal și pe antene de 60cm față de eutelsat 16a praf..
Confirm pt ultimu anonim ar fi ideal dacă s-ar muta Freesat pe Hellas sat 3 la calitate mare cu antene de 60cm față de eutelsat 16a
Freesat este un proiect al Eultesat 16 Est de aceea nu se poate muta pe Hellas sat 39 Est asta este problema. Nici mie nu imi place acel satelit, cu antena de 60 cm pe TVR 1 ai semnal destul de bun 50 % dar PRO TV abia il receptionezi de restul canalelor nici nu mai vorbim. Daca era un DTH Romanesc atunci nu alegeau ei Eutelsat 16 Est, puteau alege de exemplu Astra 23.2 Est sau Astra 31.5 Est (impreuna cu Orange TV). Satelitul Thor 1 Vest este cel recomandat, cu antena de 38 cm (camping) ai semnal foarte bun pe Focussat. Cei de la Eutelsat pot alege satelitul Eutelsat 7 Est care se poate receptiona cu antena de 60 cm si avantajul ca ai putea receptiona si satelitii HotBird 13 Est si Astra 19.2 Est daca folosesti antena de 80 - 100 cm.
Freesat nu este un proiect al Eutelsat, ci o colaborare cu Eutelsat. Crede-mă, eu nu vorbesc din presupuneri. Da, știi tu ceva, că fiind un fel de afinitate și colaborare foarte avantajoasă între Freesat si Eutelsat, nu se pot muta pe alt satelit fără sa aibă probabil creșteri foarte mari de costuri.
Pentru Freesat nu este o mare problemă atât timp cât este în colaborare cu Eutelsat ar putea să aleagă spre exemplu Eutelsat 33E s-au mult mai repede Eutelsat 9B 9 est
Nu e colaborare pentru orice satelit, e doar pentru acest satelit, că e mult mai ieftin și in plus, aici se afla canalele TVR. Cum am mai spus, nu se pot muta pe alt satelit fără sa aibă probabil creșteri foarte mari de costuri.
@Gabriel Sunt de acord cu tine, dupa mine sunt doua dezavantaje:
1. Semnal slab, trebuie sa ai o antena de minim 80 cm pentru o receptie buna, eu am instalat o antena de 90 cm asa ca nu am probleme indiferent de conditiile meteo. Daca era un satelit bun atunci puteai folosi o antena de 60 cm si era excelent pentru cateva zile in camping cum este cazul Focussat.
2. Lipsa Antenelor, ma intereseaza Antena 1 dar asta se va rezolva cu timpul.
Avantajele sunt:
1. Abonament anual 100 lei
2. Daca ai televizor cu tuner de satelit DVB-S2 ai economisit din start 160 lei (nu mai cumperi receptor de satelit) iti trebuie doar modul CI+ (cum este la Vodafone, RDS)
3. Pe langa canalele romanesti care sunt in abonament poti receptiona si canale straine transmise la liber.
Nici Eutelsat 9B nu e rau dar ma gandeam ca Eutelsat 7B are un avantaj fata de 9 Est. Ai antena de 80 cm, Vrei sa receptionezi si HotBird 13 Est si Astra 19.2 Est. Cu o antena de 80 cm o pozitionezi pe HotBird 13 Est, si celalate doua LNB-uri unul este pentru Eutelsat 7 Est si al doilea pentru Astra 19.2 Est. Si folosesti LNB-uri obisnuite, oantena de 100 cm imbunatateste receptia. In schimb la situatia actuala 13, 16 si 19.2 Est Iti trebuie o antena de 100 cm recomandat o antena de 120 cm si iti trebuie LNB-uri Multiconect (gat subtire cum spun unii instalatori) si sunt mai scumpe De exemplu un LNB obisnuit cu 4 iesiri costa 50 de lei si il gasesti usor in magazine, un LNB Multiconnect costa 80 lei tot cu 4 iesiri si se intampla sa nu il gasesti in stoc.
Si eu spuneam ca satelitul Eutelsat 7 Est este mai bun, chiar si 9 sau 33 Est dar cum spune Gabriel sunt costuri mari.
Normal majoritatea posturilor s-au mutat la 16 est fiind ieftin da-r vorbind la partea la calitate semnal este praf și pulbere.
Mă gândesc ca pentru o receptie satelit acceptabila a sateliților cunoscuți nu e recomandata antena mai mica de 90 cm. Când mă apucasem eu de recepție satelit, prin anul 1991, antenele recomandate minime erau de 120 cm-150 cm. Deci acum tot e bine cu 90 cm. Eu am antena de 90 cm si nu am probleme pe 16 Est la semnal.
TVR3 din online nu este unul real, cu upscalat pentru o bună parte din materialele produse de studiourile regionale. Acest online nu se pretează la televiziunea clasică terestra/cablu/satelit. Altfel nimic nu ar fi împiedicat să fie promovat acest TVR3 HD. Dar el nu există cu adevărat. Fără investiții HD în studiourile regionale, TVR3 HD nu va putea exista decât online. TVR Cultural are un singur studio, iar trecerea acestuia la HD se face mult mai simplu. Dacă se dorește.
Lansarea TVR Cultural si Info in ambele formate SD si HD este mult mai simpla, au nevoie de cateva studiouri. Probabil mai au echipamentele SD tot ce trebuie este sa cumpere echipamente HD si pot incepe transmisia pe terestru, cablu, satelit, online.
Lansarea TVR Cultural si Info numai în format HD este mult mai simpla, au nevoie d un singur studio pentru fiecare canal. Echipamentele SD sunt învechite, de mai bine de 10 ani de pe vremea când aceste posturi încă emiteu, investitiile în noi echipamente SD ar însemna bani aruncați. Trecerea la HD este singura soluție viabilă calitatea fiind una dintre soluțiile care dă șanse celor două posturi să se existe, autofinanțându-se. Altfel, după un număr de ani, istoria (se știe ea care) se va repeta.
TVR Info se întoarce. A primit, din nou, licenţă de la CNA. Cum arată grila şi când va fi lansat
Sursa: https://www.paginademedia.ro/stiri-media/tvr-info-licneta-cna-20649363
Pe satelit TVR info bine înțeles va fii codat în sistem de codare conax contego.
Bravo tvr pentru relansarea tvr info si mai ales tvr cultural , felicitări pentru singurul canal tv de cultura din România , de astăzi sunt fan tvr.
Pe ce data începe transmisia tvr cultural ?
Tvr cultural abia aștept să pornești la drum , mult succes!
TVR Cultural va fi relansat in toamna, probabil in octombrie. Versiunea HD va fi pe satelit si cablu, iar versiunea SD va fi pe terestru si va intra ca al zece-lea canal.
Pentru anonimul care a scris ca TVR Info este codat conax, si eu consider o aiureala ca un canal de stiri mai ales ce tine de televiziunea romana este codat prin satelit dar vestea buna ca se poate decoda cu cartela TVR (costa 50 lei) si ai canalele TVR 1 HD, TVR 2 HD, TVR 3, TVR Info, TVR Moldova si in curand TVR Cultural.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.