luni, 14 februarie 2022

Serialul "Superputeri" ("Powers") continuă cu sezonul al doilea din 21 februarie la AXN

Serialul dramă Superputeri (Powers) continuă cu sezonul doi, din 21 februarie, în fiecare luni seara, cu episoade duble, de la ora 21.00, pe AXN, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.

Într-o societate consumeristă și superficială, guvernată de cultura paparazzi, există supereroi care nu își folosesc mereu puterile în direcția bună. Această nouă generație de supereroi este lipsită de substanță, extrem de mercantilă și mereu în căutare de profit, fiind deseori susținută de interesele ascunse ale unor companii. Ei zboară deasupra orașului Los Angeles, impunându-și puterile asupra maselor de oameni obișnuiți care se tem de ei, dar care, totodată, îi idolatrizează.

Pentru a putea contracara acțiunile acestora și a menține lucrurile pe un făgaș cât de cât normal, poliția din L.A. a înființat o noua divizie numită Superputeri, formată din agenți suficient de curajoși pentru a se confrunta cu noii idoli. 

Acțiunea celui de-al doilea sezon se concentrează pe povestea celebră din cartea de benzi desenate “Cine a omorât-o pe Retro Girls?” ( Who killed Retro Girl?) și consecințele acestui eveniment. 

Astfel, lumea este complet dată peste cap de uciderea aparent imposibilă și înfiorătoare a lui Retro Girl. Aceasta era, fără îndoială, superstarul grupului, simbolul justiției, altruismului, dar și foarte perspicace în zona business. Disponibilitatea ei de a se expune riscurilor pentru binele celor din jur este egalată doar de abilitatea ei de a-și gestiona brandul personal la nivel global, precum și de nenumăratele contracte de imagine. Din acest motiv, presiuni foarte mari de pe diferite fronturi se fac asupra Diviziei Superputeri pentru a-l găsi pe cel responsabil și a-l aduce cât mai repede în fața justiției. 

În ciuda dovezilor care indică un vinovat, detectivul Christian Walker crede că doar un alt supererou ar fi putut săvârși crima. Doar că, atunci când acesta își expune opinia, primește o veste neașteptată de la comandantul Emile Cross. Nici el și nici partenera sa, Deena Pilgrim, nu se mai pot ocupa de caz pentru că sunt implicați emoțional. Mai mult, Walker ar putea fi unul dintre suspecți. 

Însă acest lucru nu îl va opri pe Walker, care pornește propria investigație în secret pentru a găsi criminalul și pentru a o răzbuna pe femeia iubită. 

Sharlto Copley, Susan Heyward, Noah Taylor, Eddie Izzard și Michelle Forbes își reiau rolurile în seria produsă de Sony Pictures Television, cu Charlie Huston (Skinner, Sleepless) producător executiv. Brian Michael Bendis, unul din creatorii de benzi desenate și totodată, al serialului, revine ca producător executiv.

Trailerul video poate fi vizionat AICI.


Niciun comentariu despre subiectul „Serialul "Superputeri" ("Powers") continuă cu sezonul al doilea din 21 februarie la AXN ”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile