joi, 7 aprilie 2022

Amazon va lansa 3236 de sateliți în cadrul proiectului Kuiper

În următorii cinci ani, trei noi rachete gigant vor lansa mii de sateliți pe orbită terestră joasă (LEO), ca parte a proiectului Kuiper al Amazon, ce își propune să ofere conexiuni în bandă largă prin intermediul unei constelații formată din 3236 de sateliți. Se estimează că rivalul Starlink are deja peste 2300 de sateliți pe orbită.

Rachetele vor fi fabricate de Arianespace, Blue Origin (care a fost fondată de proprietarul Amazon, Jeff Bezos) și de United Launch Alliance.

Amazon susține că Proiectul Kuiper își propune să ofere clienților "internet în bandă largă de mare viteză, cu latență scăzută, inclusiv pentru gospodării, întreprinderi, agenții guvernamentale, operațiuni de ajutorare în caz de dezastre, pentru operatorii de telefonie mobilă, dar și pentru alte organizații care au nevoi de conexiuni stabile în locații fără conexiune la internet".

La fel ca în cazul constelației Starlink a lui Elon Musk, utilizatorii proiectului Kuiper se vor conecta la internet prin intermediul unui terminal care comunică cu sateliții. Amazon spune că expertiza companiei în realizarea și expedierea de produse precum Echo și Kindle va fi utilă în producerea și distribuirea terminalelor.

"Proiectul Kuiper va oferi internet rapid în bandă largă, dar și accesibil, pentru zeci de milioane de clienți din comunități nedeservite și deservite de conexiuni de date din întreaga lume”, a precizat Dave Limp, vicepreședinte senior pentru Amazon Devices & Services, într-un comunicat prin care anunță noile acorduri de colaborare.

Amazon plănuiește 83 de lansări în următorii cinci ani, spunând că reprezintă "cea mai mare achiziție comercială de vehicule de lansare din istorie". Compania plănuiește două misiuni prototip, chiar din acest an, dar utilizând o rachetă fabricată de ABL Space Systems, nu una dintre cele trei care vor lansa cea mai mare parte a sateliților. Spre deosebire de rachetele Falcon 9 ale lui Elon Musk, cele trei noi rachete folosite pentru lansările Proiectului Kuiper sunt încă în etapa de dezvoltare.


Niciun comentariu despre subiectul „Amazon va lansa 3236 de sateliți în cadrul proiectului Kuiper”:

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Top 5 articole în ultimele 7 zile