miercuri, 30 noiembrie 2022

Două noi seriale la TDC, din decembrie: „O parte din mine” și „Vremea despărțirii”

Luna decembrie aduce două noi seriale turcești pe Timeless Dizi Channel Romania. „O parte din mine” și „Vremea despărțirii” vor bucura telespectatorii care iubesc genul “dizi” (denumirea turcă a telenovelelor) începând cu 1 și, respectiv, 13 decembrie 2022, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către HD Satelit România.


Serialul „O parte din mine” - Imagine trimisă în comunicat de către TDC pentru publicare pe HD Satelit România

„O parte din mine” este un serial dramatic despre două lumi care par foarte îndepărtate, dar care totuși se întâlnesc, se ciocnesc și încearcă să supraviețuiască indiferent cu ce preț. O poveste captivantă despre secrete de familie, trădare, dragoste și înșelăciune. O familie bogată așteaptă ca fiul lor mai mare să aibă un moștenitor. Dar când el și soția încep să aibă dificultăți în a concepe, ei găsesc o mamă surogat, pe Elif. Este o fată tânără care are nevoie disperată de bani, trădată de familia ei. Când descoperă că este mama biologică a bebelușului, se luptă pentru a-l recupera. Lucrurile se complică, însă, cu Elif care se îndrăgostește de Karaman, chiar fiul cel mare al familiei avute. Distribuția este formată dintr-o echipă grozavă de actori turci foarte cunoscuți. Elif este interpretată de Hatice Şendil; Karaman este interpretat de Özcan Deniz – celebru actor, scriitor, regizor și producător turc, iar Defne este interpretată de frumoasa actriță Begüm Kütük. Serialul are 148 de episoade și Timeless Dizi Channel va difuza unul nou de luni până vineri, începând de mâine, la ora 17:40.

Serialul “Vremea despărțirii” - Imagine trimisă în comunicat de către TDC pentru publicare pe HD Satelit România

“Vremea despărțirii” are un subiect mai actual ca niciodată: spune povestea unei mame și a copiilor ei, forțați să plece din mediul rural în oraș. Cennet – interpretată de minunata actriță Vahide Perçin – este o femeie puternică care s-a confruntat și s-a luptat cu viața ei plină de opresiuni foarte mulți ani în orașul provincial Mardin. Este a doua soție a unui bărbat, mamă și muncitoare, dar nu se răzvrătește niciodată împotriva a sorții cu care se confruntă. Există un singur lucru la care se gândește mereu: copiii ei nu ar trebui să aibă aceeași soartă ca a ei. Așa că, atunci când se ivește ocazia, își părăsește „locul”, doar pentru a le oferi copiilor viața pe care o merită.

„Vremea despărțirii” începe la TDC pe 13 decembrie, la 22:20, și va continua în fiecare zi de luni până vineri.


Niciun comentariu despre subiectul „Două noi seriale la TDC, din decembrie: „O parte din mine” și „Vremea despărțirii””:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile