joi, 6 iulie 2023

Duminici de iubire în fiecare duminică, din 9 iulie, de la 16:00, la DIVA

NBCUniversal International Networks & Direct-to-Consumer anunță astăzi printr-un comunicat remis către HD Satelit România lansarea seriei de filme Duminici de iubire la DIVA - televiziunea de divertisment cu design feminin, care oferă conținut de top și filme pline de inspirație publicului din România. Fanii genului sunt invitați să se delecteze cu o colecție de povești romantice de vară, câte două filme în fiecare duminică, în lunile iulie și august, de la ora 16:00. Printre premiere se numără titlurile: Din nou pe val (Groundswell), Comori ascunse (Hidden Gems), Două bilete spre paradis (Two Tickets to Paradise), Dragoste la South Beach (South Beach Love) și Vară caraibiană (Caribbean Summer).


Duminici de iubire - Imagine remisă în comunicat pentru publicare pe HD Satelit România



Titlurile incluse în Duminici de iubire sunt:

Duminică, 9 iulie

Premieră în România - „Din nou pe val” (Groundswell, 2022). În urma unui eșec personal și profesional, Emma călătorește în Hawaii, unde îl întâlnește pe Ben, un instructor de surf chipeș și retras, ale cărui lecții o ajută să-și recapete echilibrul.
„Dragoste pe bune” („Love, for Real”, 2022). Hayley și cea mai bună prietenă a ei, Bree, merg la un reality show de întâlniri pentru a-și promova afacerea, dar nimic nu merge așa cum a fost planificat atunci când dragostea, prietenia și cariera sunt în joc.


Duminică, 16 iulie

Premieră în România - „Comori ascunse” (Hidden Gems, 2022). În timp ce se pregătește pentru nunta surorii ei, Addie pierde inelul bunicii ei în apele din Hawaii. Îl angajează pe marinarul Jack să facă scufundări cu ea pentru a-l găsi și redescoperă dragostea pentru mare.

„Prieteni prin corespondență” (Her Pen Pal, 2021). Organizatorul de evenimente Victoria abia așteaptă să participe și să planifice nunta la Paris a celei mai bune prietene a ei. Dar când află că fostul ei are o întâlnire, reia legătura cu prietenul ei de corespondență din copilărie de origine franceză.


Duminică, 23 iulie

„M-ai cucerit de la «Aloha»” (You Had Me at Aloha, 2021). Când gazda unei emisiuni populare de călătorie demisionează, rețeaua tv o înrolează pe Paige să prezinte sezonul următor stabilit în Hawaii. Fără să știe ea, l-au angajat și pe Ben, căruia îi place să împingă totul la extrem. În timp ce acești doi noi co-prezentatori se confruntă cu ideile lor diametral opuse în legătură cu producția tv, realizează faptul că au nevoie unul de celălalt pentru a-și continua cariera și reușesc să se ajute și în plan profesional și în cel personal.

„Un mic serial TV” (A Little Daytime Drama, 2021). Pentru a salva de la anulare serialul ei de televiziune difuzat în timpul zilei, scenarista Maggie trebuie să-l convingă pe Darin, actorul favorit al fanilor și fostul ei iubit din viața reală, să se întoarcă la spectacol.


Duminică, 30 iulie

Premieră în România - „Două bilete spre paradis” („Two Tickets to Paradise”, 2022). Două nunți sunt distruse de mireasă și celălalt mire, iar partenerii lor sunt abandonați la altar. Cei din urmă decid totuși să plece în luna de miere singuri, fără să știe că se îndreaptă către același hotel din Hawaii.

„Dragoste cu repetiție” (Love Strikes Twice, 2021). Blocată într-o căsnicie eșuată și dorindu-și un nou început, Maggie face o călătorie în trecutul său, 15 ani în urmă, și trebuie să decidă dacă îl va alege din nou pe soțul ei Josh sau nu.

Duminică, 6 august

Premieră în România – “Dragoste la South Beach” (South Beach Love, 2021). Bazat pe romanul autoarei de romane de succes din New York Times, Caridad Pineiro, vine o poveste despre quinceañeras, bucătărie cubaneză, prietenie, legături de familie și dragoste.

„Îndrăgostiți la Roma” (Rome in Love, 2019) – O actriță necunoscută primește rolul vieții ei la Roma. Un jurnalist american scrie un articol despre ea și o ajută să descopere iubire și tainele vieții în orașul etern.

Duminică, 13 august

„Ziua de 27 de ore” (The 27-Hour Day, 2021) – O antrepenoare, care conduce un imperiu, ia o pauză pentru a regăsi echilibrul între serviciu și viața personală. În scurt timp, descoperă că nu îi este ușor să se detașeze, dar o va ajuta decorul relaxant și o nouă iubire să își schimbe viața pentru totdeauna?

„Cheia dragostei” (In The Key of Love, 2019). Fotografa Maggie află că fostul ei iubit/fost partener de cântat este la nunta la care lucrează. Tensiunile sunt mari până când ajung să cânte împreună din nou, reamintindu-și cât de buni erau în duet.

Duminică, 20 august

Premieră în România – „Vară caraibiană” (Caribbean Summer, 2022). Producătorul de știri, Jade se îndreaptă spre Caraibe pentru relaxare, doar pentru a cădea victima unei înșelătorii la cazare. Din întâmplare, ea se împrietenește cu adevăratul proprietar, Ford, și descoperă distracția și dragostea.

„Instantaneul iubirii” (Snapshot of Love, 2022). Adrian este un paparazzi de la Hollywood însărcinat să obțină fotografii cu o vedetă foarte discretă, Parker Bennett. Nu știe ea că va avea șansa ei când amândoi vor ajunge la aceiași cabană în munții.

Duminică, 27 august

„Ferma de nuci pecan” (Sweet Pecan Summer, 2021). Amanda este nevoită să lucreze cu fostul ei iubit, JP, pentru a vinde ferma de pecan a mătușii ei preferate. Lăsând deoparte diferențele, vechile sentimente încep să se reaprindă și cei doi se îndoiesc de calea aleasă în viață până la acel moment.

„Drumul inimii mele” (Journey of My Heart, 2021). O tânără biologă călătorește într-o zonă îndepărtată de cuibărire a vulturului pleșuv din Alaska, unde primește îndrumări pline de inspirație de la o familie de nativi americani și ajutor de la un misterios ghid în sălbăticie.

Promoționalul video în limba română poate fi vizionat dând click AICI.

DIVA este disponibilă pe poziția 84 în grila DIGI digitală, poziția 47 în grila DIGI satelit, poziția 27 în grila DIGI analog, poziția 203 în grila ORANGE, poziția 102 în grila VODAFONE și poziția 30 în grila FOCUS SAT.


Despre NBCUniversal International Networks & Direct-to-Consumer

NBCUniversal International Networks & Direct-to-Consumer deține unul dintre cele mai semnificative portofolii de divertisment din lume și oferă conținut de calitate și branduri de interes în peste 160 de teritorii din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, America Latină și regiunea Asia-Pacific. Brandurile exclusive ale companiei (UNIVERSAL TV, SYFY, E! Entertainment Television, 13TH STREET, DIVA, Studio Universal, Telemundo, Bravo și DreamWorks) oferă experiențe de divertisment complete publicului din întreaga lume. Universal+ (un serviciu hibrid, liniar și non-liniar) strânge laolaltă brandurile grupului pe platforme afiliate, oferind abonaților atât emisiuni live, cât și o varietate mare de conținut VOD relevant, inclusiv premiere locale și sezoane complete – totul într-un singur loc. În afara SUA, NBCU oferă consumatorilor și alte servicii de divertisment precum Hayu (serviciu SVOD, dedicat formatelor de tip reality, disponibil în peste 40 de teritorii – inclusiv Marea Britanie, Canada și țări din Europa și regiunea Asia-Pacific) sau Peacock (disponibil abonaților Sky, din Marea Britanie, Germania, Austria, Italia și Elveția).

NBCUniversal este o companie media și de divertisment care se numără printre principalele companii de dezvoltare, producție și marketing din lume, în domeniul divertismentului, știrilor și informațiilor livrate unui public global. NBCUniversal deține și folosește un portofoliu valoros de posturi de știri și divertisment, o companie de producție cinematografică de top, diverse companii importante de producții televizate, un grup important de posturi TV, parcuri tematice cunoscute în întreaga lume și un serviciu de streaming de top (care include reclame). NBCUniversal aparține de Comcast Corporation.


Niciun comentariu despre subiectul „Duminici de iubire în fiecare duminică, din 9 iulie, de la 16:00, la DIVA”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile