Starlink a anunțat că intenționează să lanseze începând cu anul viitor Direct-to-Cell, un serviciu mobil care se bazează pe tehnologia prin satelit. În primul an de funcționare, capacitatea acestui serviciu se va limita la trimiterea de mesaje text (SMS). Cu toate acestea, din 2025, cei care folosesc serviciul vor avea posibilitatea de a realiza apeluri vocale și de a accesa date prin rețea. De asemenea, începând tot din anul 2025, serviciul va oferi suport și pentru dispozitivele care folosesc tehnologia IoT. Starlink a comunicat faptul că sateliții lor echipați cu funcția Direct to Cell vor oferi utilizatorilor capacitatea de a trimite mesaje text, de a efectua apeluri și de a naviga pe internet, indiferent de locația lor, fie că se află pe uscat, pe lacuri, în munți sau în apropierea coastelor.
Telefonie in zone dificil de acoperit cu semnal - Imagine decorativă realizată de HD Satelit Romania |
Conform Starlink, Direct-to-Cell va fi compatibil cu orice dispozitiv care dispune de conectivitate LTE (4G). Mai mult, compania a asigurat că nu va fi nevoie de nicio modificare hardware sau software și nici de instalarea unor aplicații speciale pentru a beneficia de serviciul lor. Starlink a subliniat că acest serviciu va garanta "accesul neîntrerupt la mesaje text, apeluri vocale și date pentru telefoanele cu tehnologie LTE de oriunde din lume".
Un alt aspect menționat este faptul că Direct-to-Cell va extinde capacitatea de comunicare prin satelit pentru toate telefoanele care sunt compatibile cu tehnologia LTE. Sateliții Starlink echipați pentru Direct to Cell vor include un modem eNodeB avansat. Acest modem funcționează asemenea unui turn de comunicații mobile amplasat în spațiu, asigurând o integrare a rețelei similară cu cea a unui operator de roaming tradițional.
În plus, Starlink a punctat că serviciul Direct to Cell va asigura conectivitate în regiuni izolate, garantând astfel utilizatorilor un grad înalt de siguranță și liniște sufletească atunci când se află în situații dificile. Datorită compatibilității sale cu dispozitivele care folosesc tehnologia LTE, serviciul va putea fi utilizat pe majoritatea smartphone-urilor lansate în ultimii ani.
Compatibilitatea cu dispozitivele LTE existente fără modificări hardware sau software este pur și simplu genială. Cred că principala lor piață țintă sunt zonele rurale sau regiunile izolate unde nu există infrastructură pentru LTE. Pentru acei oameni, aceasta e o veste fantastică.
Să oferi doar serviciu de SMS în primul an mi se pare puțin dezamăgitor. Ar fi trebuit să înceapă cu funcționalitatea completă.
Implementarea treptată poate să fie o strategie bună. Ei își testează tehnologia și rezolvă orice problemă apărută înainte de a introduce servicii mai complexe. Sunt curios în ce fel se va compara calitatea și viteza serviciului lor cu serviciile tradiționale de roaming.
Mă gândesc la potențialul pentru situații de urgență. Dacă ești într-o zonă izolată și ai nevoie de ajutor, această tehnologie poate fi literalmente un salvator de vieți. Nu cred ca mai poti sa discuti prin SMS in astfel de situatii, ar fi mai simplu sa suni direct.
Deja există telefoane prin satelit. Starlink doar reinventează roata aici.
Dany, exista "telefoane prin satelit", deci unele speciale, dar nu exista telefoane normale care sa mearga prin satelit. Asta va face sistemul de la Starlink, telefonie prin satelit prin telefoane normale Samsung, Xiaomi etc. Diferența este că Starlink vrea să facă această tehnologie accesibilă pentru toată lumea, nu doar pentru cei care își permit telefoanele scumpe prin satelit.
Florine, asa este, dar eu mă întreb cât va costa acest serviciu. Starlink nu e cunoscut pentru prețuri mici.
Asta urmeaza sa vedem...
Și un telefon LTE care NU ARE 4 G nu e compatibil cu viitoarea tehnologie STARLINK?
Va fi compatibil daca are LTE.4G. Daca va emite LTE și prin 3G, atunci va fi compatibil și cu telefoane LTE care nu sunt 4G.
Da si asta va fi viitorul prin Satelit toate serviciile plus ca Inteligenta Artificiala a luat amploare .
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.