vineri, 6 iunie 2025

Apeluri cu numere falsificate? ANCOM intervine cu măsuri clare din iulie

Dacă în ultima vreme ai primit apeluri suspecte de la „bancă” sau „poliție”, dar vocea de la celălalt capăt părea mai degrabă interesată de datele tale personale decât de siguranța contului, e posibil să fi fost ținta unui caz clasic de „CLI Spoofing”. Pe scurt, vorbim despre o farsă digitală periculoasă: numărul afișat pare legitim, dar în spatele lui se ascunde o intenție frauduloasă. Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) nu a stat pe gânduri și a luat măsuri pentru a pune frână acestor tentative de înșelătorie, potrivit unui comunicat transmis către HD Satelit România.

Începând cu 7 iulie 2025, operatorii de comunicații electronice care gestionează interconectarea cu rețele din afara țării vor fi obligați să blocheze apelurile care par să vină din România, dar de fapt sunt inițiate din afara granițelor, afișând în mod înșelător numere locale (naționale fixe sau mobile) care nu respectă regulile Planului Național de Numerotație (PNN). Cu alte cuvinte, dacă un apelant îți apare ca fiind din România, dar el sună de peste hotare, și dacă numărul afișat e dubios, acel apel nu va mai ajunge la tine.

Măsura nu se aplică în cazul în care operatorii pot demonstra clar că apelul este legitim – cum ar fi situația în care cineva sună din România pe un număr străin aflat temporar în țară (roaming) sau când apelul este redirecționat automat prin mecanismele corecte ale rețelei.


De ce e important CLI-ul?

Identificarea Liniei Apelante (CLI) e acel mic detaliu care îți apare când te sună cineva și îți permite să vezi cine e. E esențială atât pentru confortul personal (știm pe cine ignorăm), cât și în domeniul de business (call-center-ele își pot personaliza relația cu clienții) și în apelurile de urgență (unde contează fiecare secundă). Problema e că în tehnologiile IP, această funcționalitate poate fi manipulată. Aici intervine fenomenul de CLI Spoofing, adică atunci când cineva îți afișează un număr fals la apel, iar tu, crezând că e un telefon legitim, poți ajunge să divulgi informații personale sau să fii victima unei fraude.


Ce se întâmplă mai exact?

În urma unor consultări serioase cu operatorii de telecom și cu Poliția Română – mai exact Direcția de Investigații Criminale – ANCOM a decis că este nevoie de blocarea acestor apeluri înșelătoare, care vin din exterior și se dau drept apeluri de pe teritoriul național. Multe dintre ele folosesc chiar instrumente bazate pe inteligență artificială, inclusiv voce generată artificial și deepfake-uri, pentru a face totul să pară și mai autentic.

De exemplu, ție îti afișează pe telefon ca te-a sunat banca ta, de pe numărul cunosc de tine ca fiind al băncii, dar nu este banca. Este însă o persoana sau un robot telefonic (chiar bazat pe inteligența artificiala) care încearcă sa îți afle datele bancare.

- Apelurile care vor fi blocate sunt cele care folosesc:

- Numere naționale afișate greșit sau incomplet;

- Numere naționale valide (fixe sau mobile), dar cu proveniență internațională și fără justificare reală;

- Numere cu prefixul +40 (codul României), dar care nu respectă structura oficială a PNN.


Dar utilizatorii? Cum se pot proteja?

ANCOM atrage atenția că aceste măsuri tehnice sunt importante, dar nu sunt un scut complet. Rămâne esențial ca fiecare utilizator să rămână vigilent. Iată câteva sfaturi simple, dar eficiente:

- Nu da click pe orice și nu oferi date personale prin telefon, indiferent cât de convingător pare apelantul.

- Dacă sună „banca”, închide și sună tu la numărul oficial de pe site-ul instituției.

- Ține telefonul actualizat – uneori un update de sistem înseamnă și un plus de securitate.

- Orice apel dubios ar trebui raportat – autoritățile chiar vor să știe.

Prin aceste decizii, ANCOM speră să reducă substanțial frecvența fraudelor bazate pe identificatori falși, dar miza e una de echipă: autoritățile și utilizatorii trebuie să rămână într-un parteneriat permanent de precauție.

Share știre pe rețele de socializare

Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Apeluri cu numere falsificate? ANCOM intervine cu măsuri clare din iulie”.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile