joi, 31 iulie 2025

Noutățile lunii august la Disney+: „Ochii Wakandei”, „Alien: Earth”, „The Amateur”

Potrivit unui comunicat remis de Disney+ către HD Satelit România, luna august aduce în platforma de streaming o selecție variată de titluri originale și exclusive, din genuri diverse: de la science fiction tensionat și animație Marvel, până la documentare inspiraționale și drame inspirate din fapte reale.

„Ochii Wakandei” - Imagine remisă în comunicat de presă al Disney pentru publicare pe HD Satelit România 

Pentru fanii Marvel, începând cu 1 august, este disponibilă integral miniseria animată „Ochii Wakandei” („Eyes of Wakanda”). Seria urmărește misiunile secrete ale războinicilor Hatut Zeraze, care traversează lumea în căutarea artefactelor din Vibraniu, element central în universul Wakanda.

Unul dintre cele mai așteptate titluri este „Alien: Earth”, un nou serial SF produs de FX și creat de Noah Hawley. Premiera are loc pe 13 august, cu două episoade disponibile din start. Povestea are loc în anul 2120, într-o lume dominată de cinci mari corporații, unde granițele dintre om și inteligență artificială devin tot mai neclare. Atunci când o navă spațială se prăbușește pe Pământ, Wendy – primul prototip de hibrid cu conștiință umană transferată într-un corp sintetic – și un grup de soldați descoperă o amenințare necunoscută, înfricoșătoare chiar și pentru această eră a progresului tehnologic.

Pe 15 august, National Geographic revine cu al doilea sezon din „Dincolo de limite: O viață mai bună” („Limitless: Live Better Now”), cu Chris Hemsworth în rolul principal. Actorul explorează soluții științifice pentru o viață mai sănătoasă și mai lungă, trecând prin provocări fizice intense, cum ar fi escaladarea unui perete înghețat de 180 de metri sau participarea la un antrenament al Forțelor Speciale sud-coreene.

O altă producție originală importantă este „Povestea întunecată a Amandei Knox” („The Twisted Tale of Amanda Knox”), care va avea premiera pe 20 august, cu două episoade disponibile. Serialul reconstituie cazul real al Amandei Knox, condamnată pe nedrept în Italia, și documentează lupta acesteia pentru a-și demonstra nevinovăția.

Tot în luna august, Disney+ lansează thrillerul „Eenie Meanie”, produs de 20th Century Studios. Filmul o are în centrul acțiunii pe Edie, o fostă șoferiță de evadări, care este nevoită să se întoarcă în lumea din trecutul său pentru a salva viața fostului iubit. Premiera este programată pentru 22 august.

Din 4 august, toate episoadele sezonului 14 din „King of the Hill” devin disponibile, iar pe 6 august apare seria „Clubul Necaxa” („FX’s Necaxa”), cu două episoade. Din 8 august poate fi urmărit documentarul „Vara lui ’69” („Summer of ’69”), iar la final de lună, din 27 august, revine comedia „Sub soarele Philadelphiei” („It’s Always Sunny in Philadelphia”), cu sezonul 17.

Pentru cei mici, sezonul 3 din „Spidey și prietenii lui uimitori” („Spidey and His Amazing Friends”) va fi disponibil din 20 august. 

La categoria documentare, începând cu 25 iulie este disponibil „Megastructuri: Superstadionul Real Madrid” („Megastructures: Real Madrid Super Stadium”), urmat pe 1 august de „Al Doilea Război Mondial: Secrete văzute de sus” („WW2: Secrets From Above”).

Un alt titlu de urmărit este „The Amateur”, disponibil deja pe platformă. Filmul urmărește povestea lui Charlie Heller, un analist CIA care, după pierderea soției, decide să acționeze pe cont propriu pentru a-i găsi pe cei vinovați.

La finalul lunii, pe 30 iulie, a fost lansat filmul muzical „Miley Cyrus: Something Beautiful”, o producție originală semnată de artista pop, care aduce pe ecran treisprezece piese din albumul cu același nume. Filmul combină imagini de impact cu o poveste vizuală care completează materialul muzical.

Share știre pe rețele de socializare

Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Noutățile lunii august la Disney+: „Ochii Wakandei”, „Alien: Earth”, „The Amateur””.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile