Săptămâna Rechinilor revine la Discovery începând cu 28 iulie, potrivit unui comunicat remis de Warner Bros. Discovery către HD Satelit România.
![]() |
Logo Warner Bros. Discovery - Imagine remisă într-un comunicat anterior de către companie pentru publicare pe HD Satelit România |
Evenimentul emblematic Shark Week, urmărit anual de milioane de telespectatori din Statele Unite, va putea fi urmărit din nou și în România. Începând de luni, 28 iulie, Discovery dedică șapte seri consecutive acestui fenomen internațional care combină spectacolul vizual cu cercetarea științifică, aducând în prim-plan unele dintre cele mai spectaculoase și rare interacțiuni cu prădătorii marini.
În ediția din 2025, Shark Week își propune să exploreze noi teritorii acvatice și perspective științifice, cu episoade filmate în locații precum Noua Zeelandă, Japonia sau Africa de Sud. Programul din acest an include atât investigații riguroase realizate de biologi marini și exploratori, cât și experimente îndrăznețe care pun la încercare cunoașterea noastră despre comportamentul rechinilor.
Seria se deschide cu documentarul „Rechinul de 3 tone”, programat pentru 28 iulie, ora 23:00, în care o echipă de cercetători din Noua Zeelandă încearcă să determine dacă un exemplar de mare rechin alb poate ajunge la greutatea de 2700 kg – o descoperire care ar putea schimba înțelegerea actuală privind dimensiunile acestor specii.
Pe 29 iulie, tot de la ora 23:00, urmează „Rechinii din abis: Lumi noi și stranii”, unde biologul Forrest Galante explorează zone oceanice necartografiate din sudul Africii, în căutarea unor specii neobișnuite. Seria continuă în 30 iulie, cu „Rechinii din abis: În apele Japoniei”, o investigație asupra rechinului-înger, specie aflată în pericol, cu scopul de a stabili dacă mai există exemplare în apele japoneze.
Pe 31 iulie, la aceeași oră, experimentul „Phelps contra rechinilor” pune față în față viteza naturală a acestor prădători cu cea a multiplului campion olimpic Michael Phelps, într-o confruntare simbolică între om și natură.
În prima zi a lunii august, „Față în față cu rechinii” marchează premiera unui episod în care Paul de Gelder, fost victimă a unui atac de rechin, revine în apă pentru a analiza reacțiile acestor animale și a demonstra, într-un cadru controlat, cum pot fi evitate situațiile critice.
Pe 2 august, „Caught! Atacați de rechini” aduce în atenție cele mai tensionate momente filmate vreodată cu rechini, analizate în detaliu pentru a dezvălui tipare de comportament necunoscute până acum.
Ziua de 3 august este rezervată pentru trei producții. La ora 22:00 va fi difuzat „Pradă pentru rechini”, cu relatări despre atacuri neprevăzute în Pacific. De la ora 23:00, „Rechinii: Reuniune de familie” oferă o sinteză a incidentelor din 2024 de pe coastele americane, prezentând o analiză completă bazată pe imagini captate în timp real. Seara se încheie la miezul nopții cu „Povestea marelui rechin alb”, un documentar care adună cele mai recente date despre reproducerea și migrarea acestora, în încercarea de a înțelege mai bine dinamica speciei.
Shark Week 2025 promite să îmbine într-un mod echilibrat spectacolul cu cercetarea, aventura cu educația științifică, toate aduse în fața telespectatorilor prin imagini de înaltă calitate și povești atent documentate. Programul este disponibil pe Discovery, zilnic, începând cu ora 23:00, între 28 iulie și 3 august.