Mai multe posturi TV românești, care sunt disponibile și pe frecvența proprie a DTH-ului Freesat România, au apărut (momentan la liber, necriptate) și pe o altă frecvență a aceluiași satelit, Eutelsat 16A. Această nouă transmisie reflectă fidel lista de canale de pe frecvența utilizată de Freesat, ceea ce sugerează că este vorba despre o transmisie în oglindă.
Noua frecvență (12,568 GHz, polarizare verticală, SR 16664, FEC 3/5, DVB-S2/8PSK) găzduiește în prezent 16 posturi private românești:Acasă, Acasă Gold, Alfa Omega TV, Boomerang, Credo TV, Digi 24, Kanal D, National TV, Prima TV, Pro Arena, Pro Cinema, Pro TV, Radio Trinitas, Realitatea Plus, România TV, Warner TV.
![]() |
Televiziunile de pe frecvența 12,568 GHz |
Interesant este că toate aceste canale sunt difuzate liber (FTA), fără criptare, pe frecventa 12,568 GHzl, a momentul publicării acestui articol, în timp ce pe frecvența Freesat (12,643 GHz, polarizare verticală, SR 27500, FEC 2/3, DVB-S2/8PSK) aceleași posturi sunt transmise în criptat în sistemul Conax (cu excepția Digi 24 și Realitatea Plus, care sunt la liber si pe frecventa orginală).
![]() |
14 televiziuni pe frecvența proprie a Freesat cu SNR 64,68 dB - Doar Digi 24 si Realitatea Plus sunt la liber, restul sunt criptate |
![]() |
Recepție pe frecvența proprie a Freesat cu SNR 64,68 dB și ACG 74% - Digi 24, transmis la liber |
Frecvența 12,568 GHz fusese anterior utilizată doar pentru canale religioase precum Alfa Omega TV și Credo TV . Acum, aceasta a devenit gazda unui set extins de canale generaliste și de știri din România, replicând grila deja existentă pe frecvența consacrată a Freesat.
Această schimbare nu a fost însoțită de un anunț oficial privind intenția de migrare a Freesat România către noua frecvență. Totuși, existența simultană a acelorași posturi pe ambele frecvențe, într-un caz în format criptat și în celălalt în format liber, ridică întrebări cu privire la posibile teste sau o viitoare restructurare tehnică.
Rămâne de văzut dacă această transmitere în oglindă este una temporară, parte a unor teste tehnice sau începutul unui nou plan de distribuție pe o nouă frecvență.
UPDATE 25 august 2025: Operatorul platformei de satelit DTH Freesat România a finalizat trecerea definitivă a programelor pe o nouă frecvență de emisie pe satelitul Eutelsat 16A. După o perioadă de aproximativ o lună în care programele au fost transmise simultan pe două frecvențe (12,643 GHz vertical și 12,568 GHz), distribuția pe frecvența veche a fost oprită, iar serviciile sunt disponibile doar pe 12,568 GHz. Din motive tehnice, toate canalele Freesat sunt difuzate temporar necriptat (FTA), fără card de acces sau abonament. Astfel, telespectatorii pot recepționa gratuit atât posturi private importante, precum Pro TV, Pro Arena, Prima TV, Kanal D sau Digi 24, cât și toate canalele Televiziunii Române, inclusiv TVR Sport HD. Nu este cunoscut momentul în care programele vor fi din nou criptate.