Bucharest International Film Festival (BIFF) anunță că filmul YES, selectat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes 2025, va avea premiera sa bucureșteană în cadrul celei de-a XXI-a ediții a BIFF (19–28 septembrie 2025). Evenimentul va fi cu atât mai special cu cât la proiecție vor fi prezenți regizorul Nadav Lapid și directorul de imagine Shai Goldman, colaboratorul său apropiat, cu origini românești, anunță organizatorii într-un comunicat remis către HD Satelit România.
![]() |
BIFF 2025 - Imagine remisă în comunicat de către organizatori pentru publicare pe HD Satelit România |
Această proiecție este posibilă datorită distribuitorului Bad Unicorn, căruia îi mulțumim pentru aducerea în România a unuia dintre cele mai discutate filme ale anului.
În cadrul festivalului, cei doi cineaști vor susține un masterclass dedicat expresiei cinematografice, un eveniment adresat atât profesioniștilor din industrie, cât și publicului pasionat de filmul de autor.
YES va fi proiectat în cadrul unei Retrospective Nadav Lapid, alături de alte titluri definitorii din filmografia sa precum Ahed’s Knee și Synonyms (Ursul de Aur – Berlinale 2019). Proiecțiile vor fi urmate de sesiuni Q&A în prezența regizorului și a directorului de imagine.
![]() |
Nadav Lapid - Imagine remisă în comunicat de către organizatori pentru publicare pe HD Satelit România |
Nadav Lapid este recunoscut drept una dintre cele mai provocatoare și inovatoare voci ale cinematografiei contemporane. Născut în 1975 la Tel Aviv, este regizor și scenarist, cunoscut pentru stilul său poetic, profund și adesea neliniștitor. A studiat filosofia la Universitatea din Tel Aviv, literatura franceză la Paris și regia de film la Sam Spiegel Film & Television School din Ierusalim. A debutat în lungmetraj cu Policeman (2011), distins cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Locarno, urmat de numeroase premii internaționale la BAFICI, San Francisco și altele. The Kindergarten Teacher (2014), selecționat în Semaine de la Critique – Cannes, a primit peste 20 de premii și a fost ulterior adaptat într-o versiune americană. Confirmarea internațională a venit cu Synonyms (2019), un film intens despre identitate, inspirat de propria sa experiență ca emigrant la Paris, distins cu Ursul de Aur la Berlinale.
Pentru contribuția sa remarcabilă la cinematografie și dialogul intercultural, a fost decorat de statul francez cu titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.
Cea de-a XXI-a ediție a BIFF va avea loc între 19 și 28 septembrie 2025, reunind o selecție de filme internaționale în premieră națională, în cadrul singurei competiții de lungmetraje organizate în București. Festivalul include cinci secțiuni: competiție de lungmetraj, competiție de scurtmetraj, panorama, autori români și istorie & cinema.
Organizat de Fundația Charta și Asociația Culturală Grigore Vasiliu Birlic, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, cu sprijinul Ministerului Culturii, BIFF 2025 își continuă misiunea de a aduce în fața publicului românesc cele mai relevante și curajoase voci ale cinematografiei mondiale.
Pentru detalii suplimentare despre programul festivalului și cele mai recente noutăți ale acestei ediții, accesați biff.com.ro sau urmăriți-ne pe rețelele de socializare.
Parteneri media: Digi24, Prima TV, Euronews, România TV, A7TV, Radio România Actualități, Radio România Internațional, Radio România București, Radio România Cultural, RFI România, Zile și Nopți, Agerpres, Spot media, Nine o’clock, Romania Journal, Garbo, Kudika, Happ.ro, Ordinea Zilei, Ziarul Pozitiv, News București, CineFan, LiterNet, CineFilia, Revista Film, CineGhid, Cinema, RADOR, București Business, Grupul de presă Semnal, Tolba de Știri.