Dacă te întrebi dacă serialele și filmele pot avea efecte negative asupra noastră, răspunsul pare să fie da, cel puțin pentru mulți tineri. Un studiu realizat de BBFC (British Board of Film Classification) arată că 45 % dintre tinerii cu vârsta între 12 și 21 de ani au observat că un film sau serial le-a afectat negativ starea mentală.
Mai concret, dintre cei care au experimentat efecte negative, 97 % spun că impactul a contat într-un fel, iar aproape jumătate (46 %) afirmă că a persistat o vreme în gânduri. Mulți au precizat stări de tristețe sau depresie (40 %), anxietate (39 %), iar peste un sfert (28 %) au avut dificultăți în a adormi după vizionare. Ca urmare, 30 % dintre ei au decis să evite conținut similar în viitor.
Interesant este că mulți (80 %) spun că acum se gândesc înainte să dea „play”, se întreabă dacă filmul sau serialul ar putea să le strice starea de spirit. Și 84 % au reflectat dacă ar exista scene deranjante pe care nu le-ar vrea. Pe scurt, mulți tineri au devenit spectatori mai atenți și selectivi.
Pe de altă parte, televizorul și platformele de streaming continuă să funcționeze ca refugiu emoțional. Aproape trei sferturi (73 %) revăd un film sau un serial favorit când vor să se simtă mai bine. Totuși, peste jumătate dintre tineri au evitat (55 %) sau au întrerupt (55 %) vizionarea unui titlu, tocmai din teama că li se poate face rău mental.
Care sunt tipurile de conținut care îi afectează cel mai mult? Imagini înfricoșătoare sau perturbatoare (31 %), Violentă sau scene grafice (30 %), Abuz și traumă (30 %).
Ceea ce reiese din studiu e că mulți simt că dacă ar fi avut informații clare înainte de vizionare (de ex. avertismente despre teme sensibile), impactul negativ ar fi fost mai mic (70 % dintre cei afectați cred asta).
Despre ce vor să fie avertizați înainte? Majoritatea ar vrea să știe din start dacă filmul conține abuz, violență, imagini deranjante (cam 65 %) sau discriminare și rasism (57 %).
Motivațiile sunt simple, dar semnificative: să se pregătească mental (42 %), să își protejeze starea de spirit (38 %) sau să aibă grijă de cei cu care se uită, de exemplu, frați mai mici (44 %).
Alt punct important: ratingurile și sfaturile de conținut chiar contează. 97 % dintre tineri spun că au observat ratingurile BBFC, iar 77 % dintre ei le-au folosit, fie pentru a decide dacă e potrivit pentru cei cu care se uită (46 %), fie dacă li se adresează lor (38 %). Dintre cei care au văzut și sfaturi detaliate de conținut (ex. conținut sensibil), 88 % le-au folosit cel mai frecvent pentru a evita conținut care le-ar putea afecta starea de spirit.
Studiul trage un semnal de alarmă pentru reglementatori: în contextul în care Ofcom urmează să publice un nou cod pentru Video-on-Demand, transparența și consecvența ratingurilor și avertismentelor sunt esențiale ca tinerii să poată face alegeri informate.