sâmbătă, 7 martie 2026

Germanii închid trei televiziuni publice: ARD alpha, tagesschau24 și one

ARD și ZDF, cele două mari instituții publice de media din Germania, au anunțat o reorganizare serioasă a portofoliului lor. Schimbarea nu înseamnă doar mai multă colaborare între cele două grupuri, ci și o mutare clară către consumul digital și către publicul mai tânăr.

tagesschau24

Partea cea mai vizibilă este că trei canale liniare vor ieși din grilă la 31 decembrie 2026: ARD alpha, tagesschau24 și ONE, anunță tvinfo.ro. Baza legală este 7. MÄStV, adică noul acord de reformă al landurilor germane pentru serviciul public de radiodifuziune, intrat în vigoare la 1 decembrie 2025, care cere reducerea numărului de canale liniare și organizarea lor în formule comune. Publicul se mută tot mai mult spre platforme de streaming, iar ARD și ZDF vor să-și concentreze resursele acolo unde pot ajunge mai bine la oameni, fără să dubleze inutil aceleași tipuri de ofertă.

ARD alpha

Cele trei canale care vor fi oprite la final de 2026 aveau roluri destul de clare în portofoliul actual. ARD alpha este poziționat ca un canal educațional, tagesschau24 oferă știri, dezbateri politice, investigații și informații de actualitate, iar ONE este un post de divertisment, cu seriale, filme și show-uri. Reforma nu înseamnă că aceste tipuri de conținut dispar pur și simplu, ci că ele vor fi redistribuite în noua arhitectură comună, mai ales sub mărcile info, neo și phoenix, plus în mediul online.

one

ARD și ZDF au ales să păstreze și să dezvolte împreună trei mărci considerate cele mai puternice pentru aceste zone: phoenix pentru informație și actualitate, neo pentru publicul tânăr adult și info pentru documentare. Practic, phoenix rămâne spațiul comun pentru conținut informativ, cu materiale din zona ARD aktuell, ZDFheute, transmisiuni parlamentare și emisiuni de actualitate, în timp ce neo va prelua rolul pentru tineri adulți, iar info va deveni canalul documentar comun.

phoenix

De la 1 ianuarie 2027, portofoliul comun ARD și ZDF va cuprinde, pe lângă arte, și 3sat, KiKA, funk, info, neo și phoenix. 

neo

Coordonarea rămâne împărțită: ZDF va conduce 3sat, info și neo, ARD împreună cu MDR va coordona KiKA, ARD împreună cu SWR va coordona funk, iar ARD împreună cu WDR va coordona phoenix

Credeți că ARD și ZDF câștigă ceva real din această comprimare a ofertei? Mai are televiziunea liniară aceeași greutate pentru voi sau mutarea spre platforme de streaming la cerere este deja inevitabilă?

Share știre pe rețele de socializare

Un comentariu despre subiectul „Germanii închid trei televiziuni publice: ARD alpha, tagesschau24 și one”.

Anonim

În România vom avea doar ZDF și Ki.Ka! Posibil ca operatorii de cablu români să fie interesați de acestea!

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile