Ultimii trei sateliți O3b mPOWER au ajuns la Cape Canaveral, lansare în septembrie

Zece sunt deja sus și merg. Ultimii trei au ajuns cu camionul din California la Cape Canaveral, unde sunt pregătiți pentru o lansare cu Falcon 9 în cursul lunii septembrie. Cu ei se închide constelația O3b mPOWER a operatorului luxemburghez SES, după aproape patru ani de lansări perechi.

Să lămurim din prima ce sunt sateliții ăștia, fiindcă numele SES trimite gândul la televiziune. Nu e cazul. O3b mPOWER e o rețea de date pe orbită medie, cu terminale profesionale care urmăresc satelitul: vapoare de croazieră, avioane, noduri de rețea mobilă, baze guvernamentale. Nu se prinde cu antena de pe casă și nu duce niciun canal TV spre gospodării.

Ce înseamnă orbită medie, în cifre

Sateliții stau la circa 8.000 de kilometri altitudine, pe o orbită ecuatorială aproape neînclinată, și fac un tur complet în aproximativ 288 de minute. Poziția asta e la mijloc între cele două extreme. Geostaționarul de la 36.000 de kilometri stă nemișcat pe cer, dar semnalul face un drum lung. Constelațiile joase de la câteva sute de kilometri răspund repede, dar cer sute sau mii de sateliți ca să acopere globul.

Compania dă pentru O3b mPOWER o întârziere de aproximativ 150 de milisecunde, prezentată ca previzibilă pe suprafețe mari. Debitul e anunțat în gigabiți pe secundă per terminal. Fiecare satelit lucrează în banda Ka și își formează fasciculele electronic, cu antene cu comandă de fază, ceea ce înseamnă că poate muta acoperirea acolo unde e cerere, fără să miște nimic mecanic. Descrierile tehnice publice vorbesc de până la 5.000 de fascicule punctuale pe satelit.

Sarcina utilă e definită prin program, nu prin cablaj. Constructorul, Boeing, folosește aici platforma 702X, aceeași arhitectură pe care se sprijină și sateliții militari americani din seria WGS. Sateliții au fost expediați de la uzina din El Segundo, California.

De ce sunt treisprezece și nu unsprezece

Aici e partea pe care anunțurile de acum o trec repede. Constelația trebuia să aibă unsprezece sateliți. Are treisprezece. Primii patru ajunși pe orbită au dezvoltat o problemă electrică la modulele de putere, care le taie din durata de viață utilă și din capacitate.

Răspunsul a venit pe două planuri. Constructorul a remodelat sateliții de la al șaptelea la al unsprezecelea, iar operatorul a comandat încă doi, al doisprezecelea și al treisprezecelea. Deci cei trei care așteaptă acum în Florida nu sunt un plus de ambiție, ci reparația unei pierderi.

Toate lansările s-au făcut cu Falcon 9. Data exactă a celei de acum nu e trecută în anunțul companiei, care spune doar septembrie, iar raportul semestrial spune trimestrul al treilea. După lansare urmează ridicarea pe orbită și punerea în funcțiune, iar serviciul comercial e anunțat pentru mijlocul lui 2027.

Cine plătește pentru capacitatea asta

Lista de clienți pe care operatorul o publică singur spune totul despre profilul rețelei. Sunt companii de croazieră precum Princess Cruises, Royal Caribbean, MSC și Virgin Voyages, integratori maritimi ca Marlink, și operatori de telecomunicații: Orange, Jio, Embratel în Brazilia, CNT în Ecuador, Vodafone în Insulele Cook. Mai apare și Microsoft, pentru legături de tip cloud. Televiziune nicăieri.

Argumentul comercial pe care compania îl repetă e banda negrevată de partajare. Adică un client plătește o capacitate care e a lui, nu una împărțită cu vecinii dintr-o celulă, cum se întâmplă la ofertele de internet prin sateliți de orbită joasă. E o poziționare directă față de Starlink și de proiectul Kuiper al Amazon.

În iulie 2026 a mai apărut un tip de client: o înțelegere pentru legături de releu către o stație spațială comercială aflată pe orbită joasă. Deci rețeaua începe să vândă și conectivitate între orbite, nu numai spre sol.

Cum arată operatorul după ce a înghițit Intelsat

Preluarea Intelsat s-a încheiat pe 17 iulie 2025, pentru circa 3,1 miliarde de dolari. Din contopire a ieșit o flotă de aproximativ 120 de sateliți, din care în jur de 90 pe orbită geostaționară și aproape 30 pe orbită medie.

Rezultatele pe primul semestru din 2026 arată cât de mult a mutat operațiunea centrul de greutate. Veniturile au fost de 1.602 milioane de euro. Divizia de rețele a crescut cu 89% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cea de media cu 46,5%. Cea mai mare creștere e la mobilitate, adică exact segmentul pe care îl servește O3b mPOWER: 169,9%. Guvernamental și apărare au urcat cu 41,9%.

Cifrele astea sunt umflate de intrarea Intelsat în perimetru și nu se pot citi ca o creștere organică. Dar ordinea mărimilor e clară: crește conectivitatea, nu televiziunea. Comenzile noi și reînnoirile din semestru au însemnat 1,2 miliarde de euro, iar portofoliul contractat a ajuns la 6,4 miliarde.

Ce are toată treaba asta cu antena de pe casă

Nimic direct. Și merită spus pe față. Legătura e că vine de la aceeași companie. Televiziunea prin satelit pentru gospodăriile din Europa se face de pe flota geostaționară Astra, și acolo lucrurile stau altfel.

Poziția 19,2 est e cea care ne interesează cel mai mult. Din sudul țării se vede la azimut 185,8 grade și elevație 38 de grade, cu înclinare aproape zero. Fasciculul paneuropean al satelitului Astra 1P, cel lansat în iunie 2024 și intrat în serviciu la începutul lui 2025, dă peste noi 52-53 dBW, deci ajunge o antenă de 60 de centimetri. Transponderele ZDF de pe 11362 Orizontal și 11347 Vertical sunt în clar și au fost probate la noi, deci nu e teorie.

Poziția 23,5 est, a doua a operatorului în regiune, stă acum practic pe Astra 3C. Fasciculul răsăritean e croit pentru Cehia, Slovacia, Ungaria și Balcani, și duce platforma Skylink. Elevația din țară e de 38,1 grade, deci geometria e comodă. Dar EIRP-ul peste România nu e stabilit pe conturul publicat, așa că nu punem verdict de recepție pe el și nu spunem că „se prinde”. Elevația bună nu înseamnă semnal.

Ce vine după 2030

Constelația care se închide acum are deja succesoare pe hârtie. Pe 7 august 2026 operatorul a anunțat trecerea primului jalon din segmentul de orbită medie al programului european IRIS2: un angajament de până la 1,35 miliarde de euro pentru 18 sateliți, cu intrarea în serviciu țintită în 2030. Aproximativ 90% din capacitatea lor rămâne de exploatat comercial.

Sateliții au fost comandați la producătorul german OHB, iar asamblarea, integrarea și testele se fac în Luxemburg. Rețeaua de generație următoare a primit numele meoSphere.

Până atunci, mai e o lansare de făcut în septembrie și vreo nouă luni de punere în funcțiune.

Articol documentat de redacția HD Satelit din surse publice. Imaginea principală este o ilustrație generată digital.