vineri, 8 noiembrie 2013

CEDO obligă Republica Moldova să permită retransmisia televiziunii TVR

Republica Moldova a fost obligată prin decizia de ieri a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să permită Televiziunii Române să revină pe piaţa media de peste Prut.

Decizia Curţii validează termenii Acordului amiabil de soluţionare a cauzei, negociat cu sprijinul MAE şi semnat de părţi la Bucureşti, la 12 septembrie 2013, şi închide astfel dosarul aflat pe rolul Curţii.

Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei va supraveghea aplicarea deciziei CEDO, care este executorie.


În acest moment sunt întrunite, sub aspectul dreptului internaţional, condiţiile necesare pentru revenirea efectivă a Televiziunii Române în spaţiul media de peste Prut.

Astfel, potrivit termenilor confirmaţi de Decizia CEDO, reintrarea TVR pe piaţa media din Republica Moldova se va face prin următoarele modalităţi:

- preluarea imediată (în maximum 30 de zile de la cererea formală a TVR) a programelor TVR dedicate R. Moldova de către operatorii de cablu din R. Moldova;
- alocarea imediată (în maximum 30 de zile de la cererea formală a TVR), către TVR, a unui slot din proiectul-pilot pentru transmisia digitală terestră, amplasat în Chişinău;
- alocarea unui slot din viitorul multiplexor digital cu acoperire la nivelul întregii R. Moldova şi (în acest scop) eliberarea unei licenţe de emisie în favoarea TVR, fără obligativitatea participării la un concurs, la momentul trecerii la televiziunea digitală în R. Moldova (2015); acordarea licenţei se va face pe perioada maximă prevăzută de legislaţia R. Moldova.

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă încrederea că, în urma îndeplinirii cu celeritate de către autorităţile competente ale R. Moldova a formalităţilor necesare conform Deciziei CEDO şi Înţelegerii Amiabile, publicul de peste Prut va putea urmări, în cel mai scurt timp, emisiunile dedicate R. Moldova ale postului public de televiziune din România.

Plângerea introdusă în 2008 de către Societatea Română de Televiziune (actualmente Televiziunea Română - TVR) la CEDO a vizat încălcarea de către autorităţile R. Moldova a drepturilor societăţii reclamante la libera exprimare şi la respectarea bunurilor, generată de retragerea abuzivă, în 2007, a licenţei de utilizare a unei frecvenţe naţionale (care fusese atribuită în 2006 TVR, de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului din R. Moldova, cu valabilitate până la finalul lui 2011). La data de 25 februarie 2009, Guvernul României a decis să intervină în cauza TVR împotriva R. Moldova.

Părţile au convenit, în ianuarie 2013, să soluţioneze amiabil cauza şi au notificat în acest sens Grefa CEDO. Negocierile au început în primele luni ale lui 2013, părţile schimbând mai multe propuneri reciproce de text.

În cursul vizitei la Chişinău a Prim-ministrului României (26-27 august 2013) a fost fixat şi asumat politic un răgaz de trei săptămâni pentru convenirea ultimelor aspecte în discuţie şi semnarea Înţelegerii amiabile. Acordul a fost finalizat pe 9 septembrie 2013, negocierile fiind purtate de partea română, în numele şi cu mandatul/consultarea permanentă a TVR, prin Bogdan Aurescu, secretar de stat MAE, şi Catrinel Brumar, Agentul României la CEDO, iar de partea R. Moldova de ministrul justiţiei, Oleg Efrim, şi Lilian Apostol, Agentul R. Moldova la CEDO.

Pentru o revenire efectivă în spaţiul media şi în considerarea caracterului reparator al acordului, autorităţile de la Chişinău şi-au asumat respectarea de garanţii aplicabile direct şi în mod excepţional faţă de dreptul intern care vizează şi:

- Protecţia împotriva retragerii licenţei iniţiale pe perioada primei alocări, precum şi împotriva suspendării emisiei sau a interferării cu conţinutul programelor transmise de TVR;
- Garanţii împotriva unei modificări unilaterale a conţinutului licenţei de emisie;
- Scutirea de la plata de taxe, comisioane, alte costuri pentru revenire;
- Perceperea doar a costurilor de funcţionare proporţionale cu slotul oferit în multiplexorul experimental, respectiv perceperea celui mai mic tarif pentru utilizarea slotului din primul multiplexor naţional.


4 comentarii despre subiectul „CEDO obligă Republica Moldova să permită retransmisia televiziunii TVR”:
Nick

mai este valabil acordul prin care Moldova 1 era transmisa pe teritoriul Romaniei?

Anonim

Nu s-a precizat nimic de asa la aia la CEDO privind Moldova 1, am citit eu decizia originala in engleza.

Anonim

Paginademedia.ro spune că Televiziunea Română a obținut astăzi de la CNA o nouă licență de emisie prin satelit pentru canalul pe care urmează să îl relanseze în Republica Moldova. Noul canal, care se va numi simplu TVR, va fi lansat pe 1 decembrie în Republica Moldova.
Pentru cererea de licență au venit azi, la CNA, Claudiu Săftoiu (președinte director-general) și Beatrice Comănescu (directorul postului).

Claudiu Săftoiu:
Vom avea în vedere o colaborare foarte strânsă cu postul Moldova 1, acolo am găsit înțelegere să ne amplasăm și sediul. Astfel încât să putem avea o redacție proprie ca să realizăm și conținut propriu, dar asta ține de anul viitor.
Vom colabora cu Moldova 1 pentru ca un număr de corespondenți din Republica Moldova să vină la traininguri în România. Anul acesta reluăm doar retransmisia fără să putem să facem prea multă producție proprie.
Noi am solicitat de la bugetul de stat o sumă de 270.000 de lei tocmai pentru echiparea studioului de la Chișinău, în colaborare cu Moldova 1, care să fie functional începând cu 2015.

Anonim

Reportervirtual.ro spune că Societatea Română de Televiziune (SRTv) a solicitat si a primit astazi de la CNA aprobarea unei grile secundare a TVR Internaţional, care să fie special dedicată telespectatorilor din Republica Moldova, unde televiziunea publică din România va relua retransmisia de programe începând de la 1 decembrie, sub denumirea şi sub sigla “TVR”.
Prezent la şedinţa CNA de joi, Claudiu Saftoiu, preşedintele-director general al SRTv, a declarat că TVR va difuza în Republica Moldova un mix al celor mai bune programe transmise în prezent de canale ale televiziunii publice din România şi producţii special dedicate telespectatorilor moldoveni.

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Furnizori de servicii

AKTA (72) Digi (473) Focus Sat (236) FREESAT (23) iNES (22) Nextgen (77) Orange (193) Telekom (285) UPC (260) Vodafone (56)