Taxa radio se percepe în baza prevederilor Legii nr. 41 / 1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, cu modificările şi completările ulterioare ( Hotarârea Guvernului nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune modificata prin Hotarârea Guvernului nr. 1292/2007 ).
Sumele pentru plata taxei radio-tv sunt colectate de la persoane fizice și juridice prin intermediul unor societăți comerciale mandatate (S.C. ELECTRICA S.A. prin SC Filiala de Furnizare a Energiei Electrice ELECTRICA FURNIZARE S.A.; ENEL ENERGIE MUNTENIA S.A.; ENEL ENERGIE S.A; CEZ VANZAREA S.A; S.C. E.ON ENERGIE ROMANIA S.A. ) sau direct în conturile SRR si SRTv ( persoanele fizice care nu au contracte de furnizare a energiei electrice încheiate cu S.C. Electrica S.A. si sunt consumatori/subconsumatori, în baza unor conventii sau întelegeri încheiate cu titularii de contracte de furnizare a energiei electrice).
Nu vom detalia toate aceste acte normative în articolul prezent ( aveți denumirile mai sus prezentate și le puteți găsi ușor pe internet ), ci vom evidenția mici "defecte" care sunt vizibile chiar de la prima lecturare a acestei legislații, urmând ca dvs. la comentarii șă adăugați și alte opinii referitoare la taxa radio-tv.
1. Primul element este ineficiență în anumite cazuri, mai exact privind ineficienta scutire de la plata taxei pentru unele dinte persoanele fizice care declară pe propria răspundere că nu dețin un "receptor radio", prin acesta înțelegându-se "orice aparat care poate recepta programele de radio, respectiv: radio la domiciliu, maşina personală, telefonul mobil, calculator, iPoduri sau orice alte aparate de natura celor care pot recepta în orice mod programele radio , precum şi abonamentele la cablu TV". Probabil nu există prea mulți cetățeni care să nu dețină cel puțin un radio sau măcar un telefon cu receptor radio. Și totuși, unii se pot eschiva și probabil chiar o fac, pentru că un telespectator poate declara pe propia răspundere că nu deține nimic din toate acestea la domiciliu.
Să luăm exemplul unui telespectator care nu are abonament la televiziune prin cablu ( recepționează canale prin satelit, fără să aibă un abonament cu contract la un DTH, abonament care l-ar "incrimina") și nici autoturism cu receptor radio. În cazul în care telespectatorul este "detectat" că a semnat o declarația mincinoasă, amenda primită va fi de la 50 RON la 100 RON plus despăgubiri civile la nivelul dublului taxei pe o perioadă de un an. De asemenea, conform Codului Penal, declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi (...) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda”. Cam neplăcut, mai ales că prin declarație respectivul se obligă să permită accesul, la domiciliu, persoanelor împuternicite de către Societatea Română de Radiodifuziune în scopul verificării veridicităţii datelor cuprinse în această declaraţie.
Însă, aceeași declarație are prevăzut următorul alineat, care este o lacună a legii și din cauză căreia toate cele menționate mai sus nu se pot aplica:
În cazul în care apar modificări în cele declarate prin prezenta mă oblig să le comunic în scris în termen de 15 zile subunităţii mandatate de Societatea Română de Radiodifuziune pentru facturarea şi încasarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune la care sunt arondat.
Orice control s-ar aplica, telespectatorul ar putea declara că a cumpărat toate "receptoarele radio" recent de la altcineva sau dintr-o piață second-hand publică ( de exemplu târg auto ), de exemplu în ultimele 10 zile zile și mai are încă 5 zile la dispozitie în care să anunțe legal modificarea declarației date anterior ( în urmă cu 3 zile, 3 luni sau 3 ani)... Astfel, "telespectatorul" se va eschiva de la plată pentru trecut si nu va plăti nici o amendă civilă sau penală, ci doar taxa radio-tv începând cu respectivul moment. Este o ipoteză exemplificativă și logică, dar pe care suntem convinsi că au întâlnit-o în teren cei care controlează cazurile respective, iar dovedirea contrariului ( de exemplu prin căutarea facturilor la mii de posibili comercianți, de la care ar fi cumpărat contravenientul respectivelor receptoare radio - în cazul că le-a cumpărat noi) fiind extrem de dificilă.
2. Al doilea element este nelegalitatea plății obligatorii pentru societățile comerciale, chiar dacă respectivele persoane juridice nu dețin un dispozitiv care se încadrează în termenul menționat de "receptor radio". De ce ar trebui să plătească această taxa radio-tv cineva care nu beneficiază direct de aceste servicii de televiziune și radio, legiuitorul instituind o prezumţie absolută cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, indiferent dacă acestea deţin sau nu receptoare radio-tv ? Există deja contra-exemplul celebru al unui orădean care deține o mică fabrică de confecţii și care a obținut în acest sens, după 4 ani de procese în instanțe, anularea plății taxe radio tv pentru societatea sa comercială și returnarea sumelor plătite cu titlu de taxă radio-tv. Decizia este irevocabilă și a fost dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în această vară.
3. De ce nu se aplică principiul cerere-ofertă, iar fiecare cetățean care dorește serviciile televiziunii si radioului public să le achiziționeze, dacă dorește aceasta ? Un sistem de criptare ar fi suficient să facă diferența, iar abonamentul ( că de fapt aceasta suntem cu toții cei care plătim taxa radio-tv, abonați la serviciul pay-tv al televiziunii naționale ) nu ar mai fi unul forțat, ci unul la liberă alegere, democratic și care respectă principiile economiei de piață. De exemplu, eu am achiziționat un smart-card TVR Viaccess printr-un distribuitor autorizat, cartelă cu care am acces la canalele televiziunii naționale prin satelit ( unele sunt criptate ) și pentru care sunt perfect de acord că plătesc abonamentul de 4 lei /lunar pentru canalele TVR, la care personal apreciez multe emisiuni. E alegerea mea. Dar poate alții nu sunt de aceeasi părere cu mine. Odată cu trecerea la televiziunea digitală terestră în România, un astfel de sistem de criptare ar fi foarte ușor de implementat.
4. Există motivația ( pe care am citit-o pe mai multe site-uri și chiar aici, scrisă de cititori ai noștri la comentarii ) că de fapt taxa radio-tv nu este una pentru televiziunile si radiourile naționale, ci este plătită pentru dreptul de a utiliza spațiul aerian al României, prin care se propagă semnalul de la emițătoarele terestre și de la satelit. Logic, acest semnal este utilizat si de televiziunile prin cablu sau tv prin protocol IP, fiindcă e imposibil să nu existe cel puțin un program de televiziune sau radio pe care să nu îl preia, în lanțul de distribuție, dintr-una din cele două surse menționate. Așadar, cetățeanul plătitor al taxei radio-tv ar beneficia indirect de acest spațiu aerian. Totusi, nu am găsit aceast element specificat in lege, ca motivație a taxei, deci rămâne la stadiu de legendă urbană. Dacă intradevăr există o astfel de motivare a taxe radio-tv, atunci ar trebui specificată expres.
Bineînțeles, suma lunară de plătit ca taxă radio-tv nu este una mare, iar toate acestea idei și critici ( care sperăm să fie constructive ) pot fi doar niste speculații subiective ale noastre. Tocmai de aceea în continuare vă dăm cuvântul dvs, cititorilor nostri, pentru a ne contrazice sau aproba.
UPDATE 25 octombrie 2016: Camera Deputatilor a votat eliminarea taxei radio-tv, aproband in unanimitate un proiect de lege ce privind desfiintarea a peste 100 de taxe nefiscale, printre care sunt incluse si taxa radio-tv, timbrul de mediu pentru autovehicule si altele. Fiind for decizional, legea urmeaza sa fie promulgată. Detalii gasiti AICI.
UPDATE 6 ianuarie 2016: Legea care desființează taxa radio tv a fost promulgată.
Unknown
Anonim
