vineri, 1 noiembrie 2013

Motivația CNA privind amenda record de 1 miliard lei vechi aplicată DDTV

CNA a publicat decizia Decizia nr. 591 din 29.10.2013 privind amendarea cu 100.000 lei a S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. cu sediul în BUCUREŞTI, str. Preciziei nr. 3P, lot nr. 1, C2 – clădire administrativă, et. 1, sector 6 CUI 15640440 pentru postul DIRECT DIGITAL TV ( DDTV ), decizie pe care o cităm mai jos:

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 29 octombrie 2013, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Serviciul Inspecţie şi de Direcţia Monitorizare cu privire la respectarea structurii serviciului de programe difuzat de postul DIRECT DIGITAL TV.
Postul de televiziune DIRECT DIGITAL TV aparţine S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L., titular al licenţei audiovizuale nr. S-TV 63.3/06.11.2003, al deciziei de autorizare nr. 809.0/24.02.2005 şi reautorizare nr. 809.2-2/01.06.2010.
În urma analizării rapoartelor menţionate, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L.a încălcat prevederile art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform dispoziţiilor invocate, licenţa audiovizuală cuprinde formatul de principiu al serviciului de programe şi structura programelor, iar furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în formatul de principiu al serviciului de programe şi structura programelor
În fapt, în data de 19.10.2013, ora 13.15, inspectorii CNA au efectuat un control la sediul studioului postului de televiziune DIRECT DIGITAL TV aparţinând S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. şi au constatat că în camera de control funcţionau două monitoare. Pe unul dintre monitoare se transmitea programul postului de televiziune INEDIT TV, iar pe celălalt monitor se difuza un program care conţinea:
— sigla DDTV – în colţul stânga sus al ecranului;
— sigla OTV – în colţul dreapta jos al ecranului;
— inscripţionările:— „program retransmis”;— „vizionaţi-ne şi pe televiziuneapoporului.ro;— „ne puteţi vedea şi pe satelitul EUTELSAT 16 grade EST”.
Ora afişată pe ecran era decalată cu o oră în urmă.
Potrivit raportului de constatare, în timpul controlului s-a luat legătura prin telefon cu dl **** **** (angajatul S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. la compartimentul IT), care a precizat că până luni, 21.10.2013, ora 12:00, va pune la dispoziţia C.N.A. înregistrările martor cu programul difuzat în intervalul 18.10.2013, ora 18:00 – 19.10.2013, ora 18:00.
Până la data stabilită, respectiv, 21.10.2013, ora 12.00, CNA nu a primit înregistrările martor ale emisiunilor difuzate de postul DIRECT DIGITAL TV în intervalul menţionat.
În timpul aceluiaşi control, inspectorii CNA au verificat, împreună cu un angajat al S.C. DIGITAL SKY S.R.L. (societatea care efectuează serviciile de ridicare la satelit (up-link) a programelor radiodifuzorului S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L.), dacă semnalul care pleacă din studioul postului DIRECT DIGITAL TV este identic cu cel primit de către S.C. DIGITAL SKY S.R.L.
În urma verificării s-a constatat că pe monitorul de la sediul postului DIRECT DIGITAL TV (semnalul care pleacă din emisie) se difuza programul descris anterior, respectiv cu cele două sigle: DDTV şi OTV, precum şi menţiunile de pe ecran: „program retransmis”, „vizionaţi-ne şi pe televiziuneapoporului.ro”, „ne puteţi vedea şi pe satelitul EUTELSAT 16 grade EST”), acelaşi program cu cel recepţionat pe cale inversă (down link).
Potrivit raportului întocmit de Direcţia Monitorizare, în data de 20.10.2013, în intervalul 08.00-09.00, postul DDTV a difuzat un program audiovizual, în care s-a putut vizualiza pe ecran sigla DDTV, în partea de sus, enunţul: AM ÎNVINS! OTV EMITE DIN NOU!, iar în partea de jos: PROGRAM RETRANSMIS. Ce părere aveţi? E-mail:otvatican@yahoo.it. Daţi like pe facebook.com/otvdandiaconescu. Sigla OTV.
În acest interval orar, dl. Dan Diaconescu a vorbit în direct, prin telefon, cu o telespectatoare. Telespectatoarea este din Torino, o cheamă ******. Discuţia se poartă în jurul situaţiei românilor din diaspora (...). Şi în România situaţia este grea.
După ce s-a încheiat convorbirea cu Vorica din Torino, dl. Dan Diaconescu a anunţat că poate fi găsit şi pe internet -televiziuneapoporului.ro.
În continuare, dl. Dan Diaconescu a purtat discuţii, prin telefon, cu mai multe persoane care au intervenit, în direct, şi care şi-au exprimat opinia cu privire la aspecte ce ţin de nivelul de trai din ţară şi de situaţia politică din România.
Dl. Dan Diaconescu a ţinut un discurs în care a afirmat următoarele: „Astăzi emitem din România - asta ca să vă arătăm că se poate şi că învingem sistemul, emitem din România, dar e o emisie cenzurată parţial, fiindcă nu ne văd decât telespectatorii din Italia, în special, dar desigur şi cei din România.”
Dl. Dan Diaconescu a anunţat telespectatorii că poate fi găsit şi pe internet (adresa televiziunea poporului) şi că „Astăzi este prima emisiune. Dar de mâine se va emite 24 de ore din 24. OTV poate fi găsit pe satelit, emite free.”
În intervalul orar 09.00-10.00, au intervenit, prin telefon, mai multe persoane care şi-au exprimat opinia cu privire la emisiunile postului OTV. Din nou, dl. Dan Diaconescu a anunţat telespectatorii că postul OTV poate fi recepţionat prin romit.tv, satelit Eutelsat sau pe internet şi că începând de astăzi (20 octombrie 2013 n.n.) emisiunea poate fi văzută pe DDTV, prin firmele de cablu.
În intervalul orar 10.00-11.00, dl. Dan Diaconescu a vorbit despre răscoala din „Pungeni” (Pungeşti), jud. Vaslui, care seamănă cu Flămânzii din 1907.
În acest interval orar, au intervenit, în direct, prin telefon, alţi români care locuiesc în Italia şi care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de lipsa locurilor de muncă şi serviciile jalnice de la consulate.
Citind mesajele telespectatorilor, dl. Dan Diaconescu a anunţat din nou modalităţile de receptare OTV: pe internet, pe satelit-frecvenţa 16 grade est, aceeaşi frecvenţă cu a DDTV-ului.
În intervalul orar 11.00-12.00, dl. Dan Diaconescu a vorbit despre situaţia politică din România şi a discutat, în direct, prin telefon, cu diferite persoane din Italia.
În intervalul orar 19:00-20:00, în partea de sus a ecranului a fost titrat: „AM ÎNVINS! OTV EMITE DIN NOU!”
Vizionaţi-ne şi pe www.Televiziunea Poporului.ro
În partea stângă sus: DDTV
În partea de jos a ecranului: Program retransmis
Ce părere aveţi? E-mail: otvatican@yahoo.lt
Daţi like pe facebook.com/otvdandiaconescu
În partea dreaptă jos: OTV
În spatele lui Dan Diaconescu se vede o imagine cu clădirea Vaticanului. Dl. Dan Diaconescu a precizat că a primit mai multe sms-uri de felicitare pentru că a început retransmisia postului OTV, care poate fi urmărit pe telefoanele mobile, că o parte din firmele de cablu din România au preluat deja semnalul şi că începând din această seară se poate urmări OTV şi pe DDTV. „Foarte multe agenţii de publicitate se înghesuie să facă publicitate pe noul OTV.”
A anunţat că OTV va trimite ajutoare materiale din Italia la Pungeni (Pungeşti) şi că PPDD este singurul partid care susţine OTV, prima televiziune alungată din ţară care a reuşit să transmită din străinătate pentru români.
De asemenea, a informat publicul că semnalul de satelit al OTV pleacă din Vatican la Padova, apoi spre Marea Britanie şi ulterior se ridică la cer.
Şi în acest interval orar, dl. Dan Diaconescu a purtat discuţii telefonice cu diverse persoane din Romnia şi din Italia.
De exemplu, Lica din Barletta (Italia) a afirmat că a lucrat la UREMOAS Bucureşti, iar dl. Dan Diaconescu i-a răspuns că: „A, UREMOAS de unde emitem noi acum.”
Dl. Dan Diaconescu a citit mesajele telespectatorilor şi şi-a exprimat opinia cu privire la exploatările gazelor de şist şi Roşia Montană. A afirmat că nu este de acord cu exploatarea de către companii străine.
În intervalul orar 20.00-21.00, dl. Dan Diaconescu a afirmat că intenţionează să facă o inaugurare a OTV-ului cu mare fast la Roma-Vatican şi apoi în marile oraşe din Italia, recomandându-le românilor să voteze la următoarele alegeri, partide care nu au fost la guvernare. A sugerat telespectatorilor să facă presiuni asupra firmelor de cablu din România pentru a transmite OTV şi, de asemenea, a anunţat modalităţile prin care poate fi vizionat OTV: frecvenţa 246 p-w canalul Romit.TV sau UTELIT.
Conform raportului de monitorizare, dl. Dan Diaconescu a citit mesaje trimise de telespectatori şi a purtat discuţii, în direct, prin telefon, cu mai mulţi români care muncesc în Italia.
În intervalul orar 21.00-22.00, dl. Dan Diaconescu a afirmat că postul OTV va fi la fel ca şi „Europa Liberă”, popularizat pe cale orală în rândul telespectatorilor.
În acest interval orar a citit mesaje de la telespectatori şi a purtat discuţii, prin telefon, cu unii români care muncesc în Italia.
În intervalul orar 22.00-23.00, a fost afişat pe ecran genericul: OTV, trăieşte senzaţional”, fiind difuzată emisiunea din 16 octombrie 2013, astfel cum reiese din discursul d-lui Dan Diaconescu.
În intervalul orar 23:00-24:00 a fost difuzată o parte din declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu despre privatizarea Oltchim, apoi dl. Dan Diaconescu a comentat aceste declaraţii, solicitându-le telespectatorilor să-şi exprime opiniile lor în legătură cu aceste declaraţii.
În continuare, dl. Dan Diaconescu a afirmat că are licenţă de la statul italian, precizând că emite de pe teritoriul statului Vatican şi că este nemulţumit de faptul că ziarul „Gândul” l-a declarat mincinos şi că OTV nu ar emite semnal din străinătate.
În data de 21.10.2013, inspectorii CNA au efectuat un alt control la sediul radiodifuzorului S.C. TELECROMA MEDIA S.A., în intervalul orar 13.00-17.00, şi au constatat că postul DIRECT DIGITAL TV difuza acelaşi program care a fost transmis şi în data de 19.10.2013.
Contactat telefonic, reprezentantul compartimentului IT al radiodifuzorului S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. a explicat că există trei semnale, şi anume:
Programul OTV – recepţionat prin intermediul internetului;
Programul Inedit TV- recepţionat prin intermediul satelitului;
Programul DDTV – aflat în serverul propriu (înregistrări).
Acţionarul principal al S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L., prezent în timpul controlului, a declarat că va pune la dispoziţia C.N.A întrgistrările martor cu programul difuzat în perioada 17-23.10.2013, împreună cu desfăşurătorul pe zile şi ore, cel târziu, joi 24.10.2013.
Reprezentantul S.C. DIGITAL SKY S.R.L., societatea care ridică semnalul la satelit a programelor difuzate de S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. a declarat că pune la dispoziţia acestei societăţi servicii de transport terestru de la sediul acesteia, din str. Preciziei nr. 3P, până la sediul S.C. DIGITAL SKY S.R.L. din str. Dudeşti –Pantelimon nr. 2-4-6, unde se efectuează ridicarea semnalului la satelit (up-link). Semnalul ridicat la satelit este cel primit de la S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. De asemenea, reprezentantul S.C. DIGITAL SKY S.R.L. a menţionat că nu poate modifica programul primit de la S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. În timpul controlului s-a efectuat vizualizarea programului care se ridica în acel moment pe satelitul EUTELSAT şi s-a constatat că se difuza programul retransmis cu sigla DDTV – stânga sus, iar în dreapta jos, sigla OTV.
În data de 29.10.2013, inspectorii CNA au efectuat din nou un control combinat, atât la sediul studioului postului de televiziune DIRECT DIGITAL TV aparţinând SC TELECROMA MEDIA S.R.L. care furnizează semnal media audiovizual, cât şi la sediul SC DIGITAL SKY SRL, societatea care ridică la satelitul EUTELSAT 16A, semnalul radiodifuzorului S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L.
La sediul autorizat al studioului de televiziune DIRECT DIGITAL TV, în prezenţa reprezentantului ******** ********* – grafician, în camera de control, s-a verificat furnizarea semnalului media audiovizual în timp real, către S.C. DIGITAL SKY SR.L., în intervalul orar 10:30-11:00, constatându-se existenţa unui program de desene animate alb-negru cu Betty Boop, astfel cum este prevăzut în grila de programe aprobată de CNA. S-a luat legătura telefonică cu dl. Cristian Ivanciovici – Şeful Serviciului Inspecţie al CNA, prezent la sediul S.C. DIGITAL SKY S.R.L., care a confirmat prezenţa aceluiaşi program pe monitoarele de la sediul S.C. DIGITAL SKY S.R.L.
În timpul controlului, inspectorii CNA i-au solicitat, din nou, radiodifuzorului S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. să pună la dispoziţia C.N.A. de îndată, înregistrările martor cu emisiunile difuzate, solicitare dispusă în urma controalelor precedente efectuate la sediul studioului postului de televiziune DIRECT DIGITAL TV, din zilele de 19 şi 21.10.2013, ale căror termene de predare au fost depăşite.
Potrivit Anexei nr. 4 la Licenţa audiovizuală nr. S-TV 63.3/06.11.2003 eliberată la data de 31.01.2012, serviciul de programe al postului DIRECT DIGITAL TV aparţinând S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. constă în:
— Structura programelor după surse de provenienţă: — Producţie proprie: 2,5 % — Producţii audiovizuale ale altor producători: 60 % — Programe retransmise: (cu nominalizarea acestora): INEDIT TV BUCUREŞTI 12,5 % — Programe preluate: (cu nominalizarea acestora): INEDIT TV BUCUREŞTI 25 %
— Procente rezervate operelor audiovizuale româneşti şi europene: — Procentul rezervat operelor audiovizuale româneşti 50 % — Procentul rezervat operelor audiovizuale europene 50 % — Procentul rezervat operelor audiovizuale europene create de producători independenţi 10 % - din care: opere recente 50 %
— Structura serviciului de programe pe tipuri de programe/emisiuni: — Programe de informare, procent: 1,5 % — Programe educative, culturale, religioase 10 % din care: — Educative: 3 % — Culturale 3 % — Religioase 4 %
— Filme: (de ficţiune, de animaţie, documentare, seriale) 67,5 %
— Programe de divertisment şi alte tipuri de programe 1 %
— Publicitate şi teleshopping: 20 % din care: - Publicitate: 10 % - Teleshopping: 10 %
De asemenea, potrivit grilei de programe aprobată de CNA, pentru săptămâna 15-21.04.2013, în intervalul orar 10.00-04.00 postul difuzează, în mod orientativ, următoarele emisiuni: Desene animate (10.00-12.30), Teleshopping (12.30-12.45); Desene animate (12.45-14.45); Emisiunea “Să trăim bine” (14.45-15.45); Teleshopping (15.45-16.00), Desene animate (16.00-18.00), Film documentar (18.00-18.45), Film documentar (18.45-19.00), La Hanu’ lu’ Nea Mărin (program retransmis – live) (19.00-22.00), Film artistic (22.00-23.30); Film artistic (23.30-01.05), Film artistic (01.05-02.30), Film documentar (02.30-04.00), Preluare Inedit TV (04.00).
Din situaţia prezentată mai sus, rezultă că formatul de principiu al serviciului de programe şi structura programelor difuzate, în mod real, în zilele de 19, 20 şi 21 octombrie 2013, de către radiodifuzorul S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. nu corespund cu cele aprobate la data de 12.04.2013.
În urma dezbaterilor ce au avut loc după analizarea rapoartelor de constatare întocmite de Serviciul Inspecţie şi a raportului de monitorizare întocmit de Direcţia Monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiofuzorul S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. nu a respectat structura serviciului de programe aprobat de CNA, întrucât, aşa cum rezultă din conţinutul rapoartelor analizate, în locul serviciului de programe aprobat de CNA, postul DIRECT DIGITAL TV transmitea un program ce aparţinea unui alt radiodifuzor, presupus licenţiat într-o altă ţară.
Astfel, în intervalul orar 10.00-19.00, postul DIRECT DIGITAL TV trebuia să transmită programul propriu, astfel cum este prezentat în grila de programe aprobată de CNA, iar nu cel difuzat în zilele de 19, 20 şi 21 octombrie, astfel cum rezultă din rapoartele întocmite de Serviciul Inspecţie şi de Direcţia Monitorizare.
Faţă de acest aspect, membrii Consiliului au constatat că S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. nu a respectat dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a solicita Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în formatul de principiu al serviciului de programe şi structura programelor.
Consiliul consideră că abaterea săvârşită de către radiodifuzorul S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. este una gravă şi fără precedent în audiovizualul românesc, în condiţiile în care, fără a avea acordul Consiliului de modificare a formatului de principiu al serviciului de programe şi a structurii programelor, a preluat o producţie audiovizuală al unui post, presupus licenţiat într-o altă ţară, cu sigla OTV, post ce a aparţinut S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L., căreia i-a fost retrasă licenţa audiovizuală prin Decizia nr. 45/22.01.2013.
Mai mult, deşi prin adresa înregistrată la CNA cu nr. 4138 RF/12.04.2013, radiodifuzorul S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. a adus la cunoştinţa Consiliului că structura programelor după surse de provenienţă şi pe tipuri de programe/emisiuni, nu se modifică, acestea rămânând neschimbate şi că programul preluat este INEDIT TV, în loc de OTV, acesta nu a respectat obligaţia prevăzută de lege, de a solicita acordul Consiliului pentru modificarea formatului de principiu al serviciului de programe şi structura programelor.
Ţinând cont de criteriile de individualizare prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv de gravitatea şi de efectele faptei, Consiliul a propus sancţionarea radiodifuzorului S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. cu amendă în cuantum de 100.000 lei.
Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE:
Art. 1: Radiodifuzorul S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L., titular al licenţei audiovizuale nr. S-TV 63.3/06.11.2003, al deciziei de autorizare nr. 809.0/24.02.2005 şi reautorizare nr. 809.2-2/01.06.2010, pentru postul de televiziune DIRECT DIGITAL TV, se sancţionează cu amendă în cuantum de 100.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.
Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 931 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, radiodifuzorul S.C. TELECROMA MEDIA S.R.L. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, în intervalul orar 18.00 - 22.00, următorul text:
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune DIRECT DIGITAL TV cu amendă în cuantum de 100.000 lei, întrucât a modificat structura serviciului de programe fără acordul Consiliului, fapt ce contravine prevederilor art. 54 din Legea audiovizualului.”
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.


13 comentarii despre subiectul „Motivația CNA privind amenda record de 1 miliard lei vechi aplicată DDTV”:
George

DDTV poate fii Romtelecom! satelitul Hellas Sat 2 (39.0°E)!

Anonim

Dan Diaconescu nu stie ca se pune cu SISTEMU' ?In Romania ori te supui,ori daca mai putina putere emigrezi.

Anonim

pai sa emigreze ei cu tot cu CNA prostesc o tara intreaga

Anonim

Au dat cei de la cna o gramada de amenzii. Au fost dati in judecata pentru o gramada din amenzile date, si au pierdut procese dupa procese. Deci?

Anonim

Problema este ca daca procesul dureaza mai mult de 6 luni si nu-ti platesti amenda risti sa te inchida.
Nu conteaza ca dupa 3 ani castigi procesul. Ei iti dau de nu poti sa duci amenzi... Si ei pot zice ca dupa sanctiuni repetate au dreptul sa te inchida, chiar daca dupa aia castigi toate procesele... E suficient sa inchida un post care deranjeaza politic pana la alegeri, dupa aia...nu mai conteaza

Anonim

Daca nu se inchidea OTV-ul nu mai aparea RTV-ul. Majoritatea care au fost la OTV sunt invitati permanenti la RTV.

Anonim

Si Elodia a migrat la RTV... ;)

Anonim

Eu cred ca faceti analogie gresita. RTV e clar pornit impotriva lui DD si redeschiderii OTV si are principii diferite de idealurile OTV. Nu e nici o asemanare.

Anonim

Normal ca RTV e impotriva lui DD si a redeschiderii OTV. Cui i-ar conveni sa ramana fara servici, mai ales pe praful asta ?

Anonim

RTV este de 10 ori mai abject decat toate posturile de televiziune.Am stat si i-am urmarit ceva timp,sa vad cu cine trag.Sunt cu PSD,au numai stiri bomba,mega,ultra.Toata treaba lor acolo,am vazut ca sunt 5-6 subiecte pe care le denigreaza cu minciuni de dimineata pana seara ,cred ca la comanda.Au niste prezentatoare care mereu inchid gura invitatilor,le taie lavaliera,invita numai de-ai lor,si cand au cate un opozant,nu il lasa sa vorbeasca,se reped toti pe el... televiziune de "stiri".Am ales postul de stiri de la DIGI si ma mai uit pe Realitatea,ca vad ca cel putin astia din urma,dau cu pietre in ambele tabere.Vor fi inchisi Realitatea daca nu se potolesc..Democratia le Romani--un banc bun.

Anonim

La RTV e Breaking News si la aproape orice stire. Toate informatiile sunt ''doar la ei'' in ''exclusivitate'' (ma dispera cuvantul asta). La ei si la toate televiziunile de stiri. Astia sunt ca aia de la sport.ro care dau un meci pe an si cica e ''in exclusivitate'' (in acelasi timp cu TVR, Digi Sport si Dolce Sport). Vorba lu' ala de la Kanal D - Asta-i Romania !

Anonim

Motivația CNA privind amenda record de 1 miliard lei vechi aplicată DDTV e suspect de stufoasă...

Anonim

Amenda ca amenda dar de ce s-a suspendat licenta DDTV ?

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile