RCS-RDS a câştigat în doi ani şi jumătate aproximativ o jumătate de milion de clienţi noi pentru serviciile de internet fix, ajungând astfel să controleze o jumătate din acest segment al pieţei de comunicaţii, cu peste 1,6 milioane de abonamente, anunță Ziarul Financiar.
Informaţiile apar în prospectul emisiunii de obligaţiuni lansat în această lună prin care compania a împrumutat 450 mil. euro de pe pieţele internaţionale, document care a fost văzut de ZF.
În anul 2009, compania avea 36% din piaţa de servicii de internet din România, faţă de 46,7% la finele anului trecut.
Compania nu a mai oferit aceste informaţii de la începutul anului 2010, atunci când, de asemenea, avea în plan lansarea unei emisiuni de obligaţiuni pe pieţele financiare globale.
Prospectul emisiunii de obligaţiuni văzut de ZF arată şi că RCS-RDS a ajuns la un portofoliu de aproape 2,4 milioane de clienţi pentru serviciile de cablu TV, respectiv o cotă de peste 61% din piaţa locală CATV. În luna decembrie 2012, RCS-RDS avea 2,3 milioane de abonaţi la serviciile CATV din 3,8 milioane cât număra întreaga piaţă.
Anul trecut, RCS&-RDS a înregistrat venituri aproximativ egale, de circa 130 mil. euro, atât din serviciile de internet fix, cât şi din cele de cablu TV, potrivit datelor din prospectul de emisiune. România a generat anul trecut venituri de 400 mil. euro pentru RCS-RDS, fiind astfel cea mai mare operaţiune a companiei. RCS&RDS a avut anul trecut o cifră de afaceri de 623,8 mil. euro, o pierdere netă de 20,4 mil. euro şi un profit operaţional înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 246,6 mil. euro.
În primul semestru din acest an, compania a obţinut venituri de 314,6 mil. euro, o pierdere netă de 0,9 mil. euro şi un profit operaţional (EBITDA) de 133,5 mil. euro.
RCS-RDS domină piața de cablu tv din România
10 comentarii despre subiectul „RCS-RDS domină piața de cablu tv din România”.
-
Anonim
-
Pe mine nu prea ma intereseaza piata de cablu tv, eu sunt cu piata dth- urilor. Adica aceea unde rcs rds e pe ultimul loc. Daca e sa ma intrebati pe mine de viitor nu e cablu tv ci dth- ul. Incet incet toti cei ce au cablu vor migra catre dth. Asta e mersul
-
20 noiembrie, 2013
-
marian
-
Si totusi pe cind canale H D....
-
20 noiembrie, 2013
-
mircea
-
@Anonim, nu ne intereseaza ca nu te intereseaza pe tine piața cablu tv. pe mine ma intereseaza, ca am cablu tv, nu DTh
@marian, Pai exista canale HD la cablu RCS-RDS. Nu ai citit cu atentie, nu e vorba in articolul asta de nimic de DTH, ci doar de cablu. -
20 noiembrie, 2013
-
marian
-
Ma refeream la puzderia de canale hd existente pe piata romaneasca de cablu...doar titlul;articolului se refera cablu si nu dth
-
20 noiembrie, 2013
-
Anonim
-
Pentru Anonim: 15:56
Cablul nu cred ca va disparea si ma gandesc in cazul celor care locuiesc la bloc. Cei spre nord nu vor putea pune antene de satelit.
Ok, televiziunea digitala va lua locul celei analogice, dar... unii probabil nu vor avea semnal bun si tot un cablul vor trebui sa-si puna de la tv la antena de pe balcon ori pe bloc. -
20 noiembrie, 2013
-
Anonim
-
Pentru Anonim 15:56
Draga consumatorule de televiziune dth, viitorul in retransmisie de programe tv este iptv si digital terestru serviciul dth ramane petru zonele unde fibra optica si transmisia pe digital terestru nu ajung.
Vizionare placuta! :D -
20 noiembrie, 2013
-
Anonim
-
Da cablul este viitorul si bine inteles iptv! astea la oras! la tara DTH! dar din pacate Digi DTH sta foarte prost la capitolul HD si cred ca nici nu sunt sanse sa aparat HD pe satelit,zvonuri sunt dar sunt numai zvonuri IN Curand....;))))
-
21 noiembrie, 2013
-
Anonim
-
...fiecare cu ce-l doare...dar RCS rămâne cel mai tare... :)
-
21 noiembrie, 2013
-
Anonim
-
Cablu va mai merge in Romania cel putin 10 ani, nu uita ca Romania este saraca iar majoritatea DTH si alte servicii sunt scumpe (exceptie face digi care e ieftin dar grila e foarte slaba), mai apoi putem spune ca viitorul televiziunii este internetul IPTV, iar pentru a putea da televiziune in acest sistem ai nevoie de cabluri optice pentru a asigura o banda necesara receptionarii, mai e tv digital terestru, poti sa spun ca in zona Sibiului se fac teste cu tv digial terestru transmit 60 de programe pentru inceput si e foarte ok.
-
31 decembrie, 2013
-
gean
-
Unde se transmit 60 de canale digital terestru in Romania ? Anonim, trezeste-te! :)))
-
31 decembrie, 2013
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Fanii fotbalului englez vor avea parte, începând cu sezonul 2025/2026, de o schimbare importantă: toate partidele din Premier League vor put...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Un nou film de acțiune și spionaj a atras deja atenția publicului din întreaga lume. Este vorba despre Amatorul (The Amateur), un thriller l...
-
CNA a aprobat proiectul de modificare a Deciziei 72/2012 privind condițiile de eliberare şi modificare a avizului de retransmisie. La artico...
-
Când se retrag din circuitul ATP, cei mai mulți jucători se gândesc la relaxare, comentarii TV sau, în cel mai aventuros caz, la antrenorat....
-
Vodafone Spania lansează un serviciu cu 5 televiziuni 4K ( numarul canalelor tv 4K oferite se va dubla până la sfârșitul anului) și conținut...
-
Fanii bloculețelor virtuale au motiv serios de sărbătoare! De azi, 20 iunie, Minecraft: Filmul poate fi urmărit în România pe Max, potrivit ...