marți, 26 noiembrie 2013

.voyage, .guru si alte noi denumiri de domenii generice de nivel superior vor invada internetul

Nouă noi sufixe de adrese web, inclusiv pentru îmbrăcăminte, călătorii sau echipamente au fost puse la dispoziție ca domenii generice de nivel superior ( gTLD ). Aceste noi domenii sunt în prezent deschise numai pentru cei cu mărci înregistrate, dar vor fi permise si publicului larg, începând cu sfârșitul lunii ianuarie 2014.

Cele 9 noi denumiri de domenii generice de nivel superior sunt:

.guru
.ventures
.camera
.clothing
.lighting
.singles
.voyage
.holdings
.equipment

De exemplu, vor putea fi înregistrate websiteuri precum hdsatelit.guru , canon.camera, versace.clothing, led.lighting , search.singles, europe.voyage , television.equipment etc.

Deja au fost lansate luna trecută patru domenii noi : شبكة , mai exact cuvântul arab pentru " web " ,游戏 reprezentând cuvântul chinezesc pentru "joc ", precum și cuvintele rusești pentru " on-line" și "website": онлайн și сайт .

Aproximativ 1.400 de noi gTLD așteaptă să fie aprobate în următorii câțiva ani .

Corporația de Internet pentru Alocarea de Nume si Numere ( ICANN ) consideră că noul set de denumiri va transforma modul în care se fac afaceri online.

" De la branduri de moda si agentii matrimoniale la vindecatori spirituali și avocați, lansarea acestor noi domenii înseamnă o mai mare ușurință pentru consumatori în a găsi conținutul specific fiecărei extensii, în timp ce întreprinderile vor beneficia de un mijloc mai relevant de promovare online", a declarat Jan Corstens, director de proiecte la Trademark Clearinghouse ICANN .

ICANN a invitat companiile să depună cereri de nume pe care doresc să se înregistreze.


Niciun comentariu despre subiectul „.voyage, .guru si alte noi denumiri de domenii generice de nivel superior vor invada internetul”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile