În decembrie 1996, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a proclamat 21 noiembrie ca Ziua Mondială a televiziunii.
Televiziunea este este un mijloc și un mediu de informare la care are acces o majoritate considerabilă din populația lumii.
Ca și radioul, televiziunea este este o invenție a perioadei interbelice, deși primele principii au început să se studieze din secolul al XIX-lea.
Au trecut mai mult de șaizeci de ani de când, pe un ecran sferic, apărea prima imagine a unei prezentatoare.
Televiziunii i-au trebuit apoi mai puțin de zece ani pentru a evolua de la faza încercărilor de laborator la un început de realitate industrială.
Imediat după terminarea războiului, lucrurile s-au precipitat : echiparea cu astfel de aparate se facea într-un ritm alert, astfel că în 1951, în Statele Unite existau 10 televizoare la 100 de locuitori, iar în Marea Britanie, 3 televizoare la același număr de locuitori.
În 1951, televiziunea aparea și în țări considerate drept sărace, cum ar fi Cuba, Mexic sau Brazilia.
Locul televiziunii este bine definit în peisajul mijloacelor de informare în masă și a avut efecte majore asupra altor modalității de transmitere a informației cât și, implicit, asupra telespectatorilor.
La mulți ani, dragă televiziune !
joi, 21 noiembrie 2013
HD Satelit România
Publicat: noiembrie 21, 2013
Actualizat: 2021-02-13T12:05:52Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
DIGI a intrat oficial pe piața de internet fix din Marea Britanie, unde a început să ofere servicii prin fibră optică sub brandul cunoscut ș...
-
Hellas Sat a început să folosească satelitul Hellas Sat 4 de la 39°E pentru mai multe multiplexuri de distribuție T2-MI care duc programe TV...
-
TCL a adus în prim-plan, în China, două televizoare microLED de 163 de inci, modelele Max163M și Max163M Pro, cu un preț mult mai mic decât ...
-
Gigantul cablist DIGI a efectuat astăzi, 14 aprilie, mai multe schimbări în grila de programe. Surpriza stă în faptul că nu sunt doar schimb...
-
E! și DIVA au anunțat ce programe și premiere aduc în iunie 2026, cu seriale, emisiuni și filme programate pe parcursul lunii, iar informați...
-
TvPaprika, Minimax, JimJam, FilmCafe, AMC și Film Mania își aduc în iunie 2026 noutățile pentru public, de la bucătărie italiană și programe...
-
Warner Bros. Discovery a raportat rezultatele financiare: veniturile totale au ajuns la 8,893 miliarde de dolari, adică aproape 8,9 miliarde...
-
DVB-I, specificația deschisă pentru descoperirea și descrierea serviciilor TV prin internet, a intrat în prim-plan după trei anunțuri venite...
-
Orange TV Go a primit o actualizare importantă la final de martie 2026, iar printre noutăți se află H!T Music Channel și Cinemaraton Plus HD...
-
Orange România a lansat serviciul de video on demand Rakuten TV direct în aplicația Orange TV Go, iar clienții companiei au acum acces la un...
2 comentarii despre subiectul „Ziua mondială a televiziunii”.
Ai mei au fost primii pe strada care au avut televizor. Aveam o antena extrem de inalta, si se perindau vecinii ca la urs la noi.
Sunt cateva posturi romanesti de televiziune carora nu as vrea sa le urez "La multi ani", ci mai degraba "Sa va fie tarana usoara".
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.