Se afișează postările cu eticheta Istoria televiziunii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Istoria televiziunii. Afișați toate postările
luni, 3 noiembrie 2014

10 informații interesante despre televiziune

10 informații interesante despre televiziune

1. În 1997, o maimuță a fost arestată în statul african Benin pentru că fura antene de televizor. A fost de asemenea arestat si barbatul care o dresase. Maimuța a ajuns la gradina zoologică, dresorul la închisoare.



2. O televiziune germană a oprit difuzarea serialului Twin Peaks din cauza că un post tv rival a dezvăluit identitatea ucigașului Laurei Palmer, ulterior serialul având audiente foarte slabe.



3. În 1987, un bărbat a deturnat un post de televiziune în timpul unui episod al serialului Dr. Who. Barbatul care a efectuat transmisia a purtat o mască și vorbea fără sens. Acesta nu a fost identificat niciodată.



4. Prima reclamă difuzată la televiziune a fost pentru ceasurile de mână Bulova, fiind transmisă pe 1 iulie 1941 în New York, înainte de un meci de baseball dintre Philadelphia și Brooklyn. Compania promovată a plătit 9 dolari pentru difuzarea reclamei.



5. Televiziunea MTV a fost lansată în august 1981, primele cuvinte rostite fiind: "Doamnelor și domnilor, rock and roll !". Primul videoclip difuzat de MTV a fost "Video Killed the Radio Star" al formatiei Buggles, hit muzical vechi în acel moment de 2 ani.



6. Televiziunea prin cablu a fost introdusa pentru prima data in SUA, in anul 1940, avand ca scop receptia programelor de televiziune de către persoanele care nu aveau semnal aerian suficient. In anul 1948 au inceput sa fie realizate rețele comerciale de televiziune prin cablu, iar in 1949-1950 existau deja abonați la aceste servicii.



7. Serialul Stargate SG-1 este singurul care a fost aprobat si sprijinit de armata SUA.



8. Oare câtă publicitate tv vedem de-a lungul vieții ? De exemplu, dacă presupunem o medie de 10 spoturi publicitare vizionate zilnic de o persoana prin intermediul televizorului, înseamnă că dupa Revolutia din 1989, fiecare telespectator român care are acum vârsta de cel puțin 35 de ani sau mai mult a vizionat la tv peste 90.000 de spoturi publicitare.



9. Un sfert dintre americani a aparut cel putin o data in programe de televiziune.



10. Globul pământesc din stirile NBC se rotea in directia gresită, invers rotirii reale a planetei. Cineva a sesizat greseala abia după un an, iar în 1984 grafica globului a fost refacută cu rotire corespunzatoare.

sâmbătă, 8 februarie 2014

5 curiozități din lumea televiziunii

5 curiozități din lumea televiziunii

Seria de documentare tv cu cel mai mare cost / minut este "Walking with Dinosaurs". Ilustrând modul în care dinozaurii au trăit și au dispărut, producția aceastei serii de documentare BBC a costat peste 37.654 lire sterline (61.112 dolari) pe minut. Au fost produse mai multe documentare serial, fiecare episod avand o durată de 27 minute si costând peste 1 milion de lire sterline. Seria acestor documentare a castigat trei premii Emmy în anul 2000.



Prima emisiune tv în direct, transmisă din exteriorul unei clădiri a fost difuzată timpul programului de dimineață al companiei Baird, pe 8 mai 1931, în Londra, de la un "car de reportaj" parcat pe trotuar, în față studioului de televiziune. Înainte de această emisiune, toate programele erau realizate în studio, în condiții de iluminare artificială.



Prima emisiune tv sponsorizată a fost difuzată pe 19 iunie 1946, când Gillette a sponsorizat transmisia unui meci de box dintre Joe Louis și Billy Conn (ambii din SUA), care s-a desfășurat în New York, Statele Unite ale Americii. Meciul s-a terminat cu knockout.



Prima transmisie tv subacvatică în direct a avut loc pe 19 august 1952, la Expozitia de televiziune și radio de la Londra, Marea Britanie. Scafandrii au amplasat camere de filmat cu o greutate de 900 kg, care au costat 6.400 dolari fiecare si care au putut transmite imagini de la 455 metri adancime. În 1956, scafandrul Hans Hass a oferit telespectatorilor primele imagini dintr-un documentar despre viață subacvatica. "Diving to Adventure" a fost primul documentar serial realizat de către BBC.



Cel mai scump clip publicitar din lume este realizat de regizorul Baz Lurhmann (Australia) si a promovat parfumul Chanel No. 5. Productia acestui spot publicitar a costat 18 milioane de lire sterline (33 milioane dolari). Clipul publicitar si-a facut debutul pe marele ecrane în SUA, pe 1 noiembrie 2004 și ulterior a fost difuzat la televiziunile din SUA, incepand cu 11 noiembrie 2004. In aceeasi luna a inceput sa fie difuzat in Australia, Marea Britanie, Franța și Olanda. Pentru prestatia din clipul publicitar, Nicole Kidman a primit 3,7 milioane dolari si a imbracat creatii vestimentare ale lui Karl Lagerfeld, fiind acompaniată de coloana sonoră a compozitorului clasic Debussy.

marți, 28 ianuarie 2014

Televiziuni pirat

Televiziuni pirat

Desi in Romania nu se manifestă acest fenomen, televiziunile pirat emit sau au emis terestru sau prin satelit in multe zone geografice ale lumii.

Un post de televiziune pirat este un post de televiziune care funcționează fără nici un fel de licență de emisie.

Posturile de televiziune pirat există sau au existat chiar si în Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie, desi nu atât de raspandite precum posturile pirat de radio pirat. Dupa anul 2000, tehnologia pentru posturile de televiziune pirat a devenit mai ușor de obținut și de construit, ca urmare a progreselor tehnice sau datorită prețurilor mai mici ale echipamentelor.


Au existat mai multe metode la care au apelat de-a lungul timpului televiziunile pirat, dar cele mai multe dintre acestea au devenit ineficiente, blocate de măsuri de securitate mai bune și de trecerea la televiziunea digitală. Asadar, fenomenul televiziunilor pirat se manifesta in special pentru transmisiile analogice, desi nu este exclusa tehnic posibilitatea de a apare în continuare si în transmisiile digitale.

1. Deturnarea emițătorului
Multe emițătoare analogice sunt construite astfel incat "ascultă" de un transmițător principal mai puternic. Dacă transmițătorul principal încetează emisia ( de exemplu, dacă un canal îsi închide emisia peste noapte), un semnal pirat emis pe aceeași frecvență ca și transmițătorul principal poate provoca "trezirea" emitatorului și retransmiterea de programare neautorizate. De obicei, aceasta se realiza prin emiterea unui semnal RF foarte slab în imediata vecinătate a emițătorului, cu o antena simplă orientata spre acesta. Deoarece semnalul pirat este relativ slab, sursa era dificil de localizat, mai ales dacă era bine ascunsă. Un avantaj semnificativ al acestui atac este că potențialii telespectatorii nu trebuie să rescaneze frecventa pentru a vizualiza conținutul. Conținutul apare deja pe un canal existent. Acest atac este în general blocat de catre emițătoarele și releele care nu transmit program 24 de ore pe zi, prin mai multe metode: televiziunea retransmisă emite o miră; se utilizează satelitului pentru a prelua semnalul, în loc de a fi preluat prin repetoare terestre; se aplică metode de securitate electronice, care blocheaza sursele de semnal neautorizat; se trece la televiziunea digitală terestră. De asemenea, transpondere de satelit analogice au fost raportate in trecut ca fiind deturnate într-o manieră similară .

2. Deturnarea sursei ( analogice sau digitale)
În acest scenariu, atacul era realizat direct de la sursă, astfel încât transmisiile oficiale autorizate erau inlocuite cu programe neautorizat, direct de la studioul central sau facilitatea de play-out ( redare audio-video ). De exemplu, un fisier media inregistrat ce urmeaza a fi difuzat in playlist este înlocuit cu conținut neautorizat ( acest tip de atac au fost in general efectuate de către o persoană din interior sau ce are acces la echipamentele studioului, in mod online). Un alt exemplu este o transmisie live de la un car de reportaj, care este deturnată la un moment dat de către un pirat, folosind un semnal mai puternic.

3. Transmițător neautorizat ( analogic )
Emițătoare destul de puternice UIF sau FIF pot fi construite relativ ușor de către orice pasionat de electronică și care are o experiență suficientă, ori pot fi importate dintr-o țară cu reguli mai puțin stricte. Provocările principale a acestei tehnici sunt de a găsi o zonă de "umbră" ( cu semnal mult mai slab ) pentru antena emițătorului oficial, precum și riscul ca piratul să fie prins mai usor. Dacă semnalul pirat este suficient de puternic pentru a fi receptionat în mod direct, acesta va fi de asemenea suficient de puternic pentru a fi localizat.

4. Multiplex neautorizat (digital )
Apariția televiziunii digitale a cauzat dificultăți în difuzarea programelor de televiziune pirat ilegale. Canalele oficiale sunt difuzate în cadrul unui multiplex care transporta mai multe televiziuni într-un singur semnal și este aproape imposibil de inserat un canal neautorizat într-un multiplex autorizat. pentru a difuza un canal neautorizat prin televiziune digitala terestră, nu este suficient ca piratul să obtină sau să construiască un transmițător FIF sau UIF, ci trebuie de asemenea să construiască sau să procure, apoi să configureze echipamentul și software-ul pentru a codifica digital semnalul. Apoi trebuie sa creeze un multiplex de sine stătător, pe care apoi să il emită. Există rapoarte ale autoritatilor privind televiziune pirat transmisă prin multiplexuri digitale, dar acestea sunt foarte rare și cu puține excepții, au fost rapoarte false, confundându-se suprapunerea de semnal digital de la multiplexuri autorizate din regiunile învecinate sau din țări străine vecine.

Cu toate acestea, începand cu anul 1972, când a fost emisa prima televiziune pirat ( in SUA ) si până in prezent au fost detectate peste 50 de televiziuni pirat ce se repetau la anumite intervale ( cu noi programe neautorizate ) si care au transmis ilegal de mai multe zeci de ori fiecare, atât in America de Nord, cat si in SUA, Asia, Africa, Australia etc.

duminică, 26 ianuarie 2014

Istoria televiziunii 3D

Istoria televiziunii 3D

Televiziunea 3D reprezintă acel tip televiziune care oferă privitorului percepția profunzimii imaginii prin diferite tehnici, cum ar fi un ecran stereoscopic sau orice altă modalitate de afișare 3D. Cele mai multe televizoare moderne 3D utilizează un sistem activ 3D sau un sistem 3D polarizat, iar unele folosesc chiar tehnici autostereoscopice, fără a mai fi nevoie de ochelari.

Dar cum s-a dezvoltat televiziunea 3D ? O cale de peste un secol și jumătate de încercari si invenții avea să îi netezească drumul.

Stereoscopia a fost descrisă pentru prima data de Sir Charles Wheatstone în anul 1838. Doi ani mai tarziu, el a fost decorat cu Medalia Societatii Regale pentru inventia sa privind vederea binoculară, o cercetare prin care a realizat desene stereoscopice și a construit stereoscopul. Sir Charles Wheatstone a demonstrat că perceptia noastră vizuală de soliditate este dobândită prin combinarea în minte a două imagini separate ale unui obiect, privite din unghiuri diferite si relativ apropiate. Stereoscopul său era format dintr-un aranjament de oglinzi, precum si din două fotografii ale aceluiași obiect realizate din puncte diferite si combinate astfel încât obiectul fotografiat ieșea în evidență, având un aspect solid.



Ulterior, Sir David Brewster a îmbunătățit stereoscopul, aducându-l în forma sa actuală, cu lentile.

Stereoscopul a fost perfectionat de către Louis Jules Duboscq, care a prezentat în anul 1851, la The Great Exhibition, faimoasa imagine a Reginei Victoria.


Pseudoscopul a fost inventat în anul 1852 și este reversul stereoscopului, deoarece face ca un obiect solid să pară gol sau un bust să arate ca o mască, ori un copac crescut afară, lângă o fereastră, să pară în interiorul camerei. Scopul pseudoscopului a fost de a testa teoria sa despre viziune stereoscopică.



Kinematoscopul a fost inventat în anul 1855. Brevetul a fost depusă de către Coleman Sellers în Philadelphia, Pennsylvania, ca o " îmbunătățire care prezintă imagini stereoscopice". Stereoscopul Coleman a aplicat principiul existent la phantasmascopurile de jucărie, folosind discuri rotative. O serie de imagini stereografice, cu etape cronologice succesive de acțiune, au fost montate pe lamele unei palete și vizualizate prin fante. Fantele era utilizate sub un vizualizator stereoscopic. Imaginile au fost vizibile într-o cutie și nu au fost proiectate pe un ecran.

La sfârșitul anilor 1890, pionierul de film britanic William Friese-Greene a depus un brevet pentru realizarea filmelor 3D. La începutul anilor 1890, el experimentase, folosind un fel de aparate de filmat, pentru a crea imagini în mișcare stereoscopice, dar a avut un succes limitat. Experimentele în domeniul filmului 3D au fost în detrimentul intereselor sale de afaceri și în 1891, afacerea sa a intrat in faliment. Pentru a acoperi datoriile sale, el a vândut drepturile de brevet ale aparatului "chronophotographic" 3D cu 500 de lire. Taxa de reînnoire nu a fost plătită și brevetul în cele din urmă a expirat, desi acum este principiul de bază al tuturor camerelor de filmat 3D.



La 10 iunie 1915, Edwin S. Porter și William E. Waddell au prezentat teste în tehnica anaglyph roșu-verde pentru publicul de la Teatrul Astor din New York City, iar în anul 1922 a fost proiectat primul film 3D public, denumit "The Power of Love".


Televiziune stereoscopică 3D a fost demonstrată pentru prima dată pe 10 august 1928 de către John Logie Baird, la sediul companiei sale din Londra. Baird a fost pionier pentru o varietate de sisteme de televiziune 3D, folosind tehnici electro-mecanice și tub catodice.


În anul 1935 a fost produs de către compania MGM primul film color in format 3D, denumit Audioskopiks. A fost primul film 3D nominalizat la Oscar, la categoria cel mai bun scurtmetraj. Filmul era un semi-documentar care explica percepția profunzimii și diverse principii ale vederii umane, iar apoi a demonstrat aceasta prin efectele 3D proiectate, care ieseau din ecran spre public: o scară împins prin geam, o femeie care umfla un balon sau care se distra pe un leagăn, un schelet care cădea spre public, o sticlă de sifon care stropea etc.



După cel de-al Doilea Război Mondial, aparatele de filmat stereoscopice 3D deveniseră mult mai răspândite. În anii 1950, atunci când televiziunea a devenit populară în Statele Unite ale Americii, mai multe filme 3D au fost produse pentru cinema. Primul astfel de film a fost Bwana Devil de la United Artists, care ar putea fi vizionat peste tot în Statele Unite în anul 1952. Un an mai târziu, în 1953, a fost lansat filmul House of Wax ( Casa de ceară ) care a avut de asemenea si sunet stereofonic.  Uniunea Sovietică a produs de asemena filme 3D, Robinson Crusoe fiind primul său film 3D de lung metraj, lansat în anul 1946.

Au urmat apoi o serie de filme 3D, acestea impunându-se in cinematografie, unde si-au urmat propria cale.

De abia în anul 1982 a fost efectuate primele transmisii 3D pentru publicul de televiziune. Prima emisiune 3D  a fost difuzata in Marea Britanie, un episod din săptămânalul de documentare "The Real World", în februarie 1982. Programul a inclus fragmente de imagini 3D filmate de către Philips în Olanda. Ochelari 3D cu lentile roșu / verde au fost oferiți gratuit la revista "TV Times", dar secțiunile 3D ale emisiunii au fost prezentate în alb-negru. Experimentul a fost repetat la nivel național în decembrie 1982, cu ochelari rosu / albastru, care să permită transmisia color 3D, prima tridimensională difuzată in culori la televiziune. Emisiunea a fost redifuzată în următorul week-end.

În noiembrie 1993 , BBC a difuzat o săptâmână de emisiuni 3D filmate folosind tehnica de pionierat Pulfrich 3D . Ochelari 3D au fost vânduți în magazinele din Marea Britanie, un procent din încasări fiind donatepentru copiii orfani. Programele săptămânii s-au încheiat cu un serial special 3D din Doctor Who.

Tehnica Pulfrich 3D a mai fost utilizata la televiziune în mai 1997, când din serialul "A treia planeta de la Soare" a fost difuzat un episod în două părți, " Nightmare On Dick Street", în care mai multe dintre visele personajelor erau prezentate în 3D. Episodul anunta telespectatorii să îsi pună ochelarii 3D, iar in coltul ecranului era afisat iconul 3D, ca o modalitate de a le atrage atentia când încep și se încheie secvențele 3D. De asemenea, tot în mai 1997, ABC a difuzat o serie de emisiuni care au prezentat scene în 3D. Demonstratiile au fost incluse în programe precum Spin City, Ellen, Family Matters, Sabrina, The Teenage Witch sau America Funniest Home Videos. Similar cu serialul "A treia planetă de la Soare", o pictogramă anunța telespectatorii când să folosească ochelarii 3D.

Au urmat apoi, o serie de dezvoltari si bifurcatii ale tehnicilor folosite in televiziunea 3D, până la tehnologiile ( mai ales după anul 2010 ) cu imaginile sus-jos, stanga-dreapta, concomitent cu lansari de televizoare cu diverse tehnici 3D, inclusiv cele cu ochelari activi 3D sau cu ochelari polarizati, precum si cele cu ecrane autostereoscopice 3D , dar care deocamdata au un preț destul de prohibitiv si rămân mai mult la stadiul demonstrativ.

Pe 31 ianuarie 2010, BSKYB a devenit primul radiodifuzor din lume care a transmis un eveniment sportiv in direct in format 3D, atunci cand Sky Sports a difuzat meciul de fotbal dintre Manchester United si Arsenal in format 3D, special pentru mai multe baruri si restaurante selectate.

De asemenea, mai multe televiziuni criptate sau necodate, prin satelit ( unele receptionabile si in Europa sau exclusive la companii de cablu) au fost lansate in intreaga lume. Unele au fost închise, din cauza succesului comercial redus.

Exista televiziuni cu programe 3D non-stop, cum ar fi canalele 3flow, HIGH TV 3D, Cinema 3D, 3net, MSG 3D, Xfinity 3D, Sky 3D, Nova 3D, Canal+ 3D, Canal+ 3D España, CANAL+ 3D Polonia, NEXT Man 3D, NEXT Lejdis 3D, NEXT Young 3D, Viasat 3D, TV Azteca 3D, Active 3D, MOBILESTAR 3D TV, HD 3D Channel etc.

Unele dintre aceste televiziuni se receptioneaza si in România prin cablu sau satelit.  O listă cu frecvente de televiziuni 3D transmise prin satelit puteti gasi AICI ( toate televiziunile receptionabile in Europa, intr-o singură pagină) sau AICI ( televiziuni 3D transmise în intreaga lume, în functie de satelit sau pozitie orbitală ).

miercuri, 11 decembrie 2013

25 de ani de la lansarea primului satelit ce oferea recepție tv multicanal pentru europeni

25 de ani de la lansarea primului satelit ce oferea recepție tv multicanal pentru europeni

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la lansarea primului satelit care a oferit servicii tv multi-canal pentru Europa. Satelitul Astra 1A a fost lansat la pozitia orbitala 19,2 grade est pe 11 decembrie 1988, de către la actuala companie SES ( Astra ).

A fost nevoie de câteva săptămâni pentru ca satelitul să fie testat pe orbită, ajungand la pozitia 19,2 grade est pe data de 7 ianuarie 1989. Astra 1A a inceput să emită canale pe 5 februarie 1989.

Astra 1A a fost primul satelit de mare putere din Europa, prin intermediul căruia se puteau receptiona servicii de tip multicanal ( un fel de DTH ) cu antene de mici dimensiuni ( relativ la acea perioadă ).

Semnalul satelitului acoperea cea mai mare a Europei, iar în următorul an a câștigat rapid sprijinul Sky Television, al unor radiodifuzori scandinavi ( TV3 și TV1000 ), al radiodifuzorilor germani Pro7, Sat1, RTL+, 3sat și Teleclub, precum și al Filmnet, Screensport, MTV Europa, The Children’s Channel și Lifestyle.

Filmnet a fost primul canal transmis prin satelit ( pe 1 februarie 1989 ) din portofoliul lui Rupert Murdoch.

Satelitul Astra 1A avea deja toate frecventele inchiriate până în iunie 1990.


Satelitul a fost conceput inițial pentru o perioada de utilizare de 12 ani, insa a operat timp de 16 ani, fiind mutat la la 5,2 grade est in perioada 2001 - 2004, unde a transmis servicii de date. A fost scos din funcțiune în decembrie 2004.

Iată si lista de canale pe care le-a transmis Astra 1A, televiziuni care au bucurat sufletul pasionatilor de receptie satelit, chiar si în perioade când alții priveau doar la TVR sau doar la 1-3 canale receptionabile terestru de la bulgari sau sârbi:

Transponder -  Frecvența  - Canale

1 11,214 O Screensport (1989–1993), RTL2 (1993-)

2 11,229 V RTL (1989-), RTL Plus

3 11,244 O TV3 Sweden (1989–1996), Granada Plus/Granada Men & Motors (1996–2001) RTL Shop (2001)

4 11,259 V Eurosport (1989-)

5 11,273 O Lifestyle/The Children's Channel (1989–1993), JSTV (1990–1991), VOX (1993-), Sell-A-Vision

6 11,288 V Sat.1 (1989-)

7 11,303 O TV1000 (1989–1996), Sky2 (1996–1997) Fox Kids (1996–2001), National Geographic Channel (1997–2001) Viva Zwei (2001)

8 11,318 V Sky One (1989–2001)

9 11,332 O Eurosport (1989), Teleclub (1990–1995) Kabel 1 (1995-)

10 11,347 V 3sat

11 11,362 O FilmNet (1989–1996), Bloomberg (1997-)

12 11,377 V Sky News (1989–2001)

13 11,391 O RTL 4 (1990–1995), Super RTL (1995-)

14 11,406 V Pro Sieben (1989-)

15 11,421 O MTV Europe (1989-)

16 11,436 V Sky Movies (1989–2001)

joi, 21 noiembrie 2013

Ziua mondială a televiziunii

Ziua mondială a televiziunii

În decembrie 1996, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a proclamat 21 noiembrie ca Ziua Mondială a televiziunii.

Televiziunea este este un mijloc și un mediu de informare la care are acces o majoritate considerabilă din populația lumii.



Ca și radioul, televiziunea este este o invenție a perioadei interbelice, deși primele principii au început să se studieze din secolul al XIX-lea.

Au trecut mai mult de șaizeci de ani de când, pe un ecran sferic, apărea prima imagine a unei prezentatoare.

Televiziunii i-au trebuit apoi mai puțin de zece ani pentru a evolua de la faza încercărilor de laborator la un început de realitate industrială.

Imediat după terminarea războiului, lucrurile s-au precipitat : echiparea cu astfel de aparate se facea într-un ritm alert, astfel că în 1951, în Statele Unite existau 10 televizoare la 100 de locuitori, iar în Marea Britanie, 3 televizoare la același număr de locuitori.

În 1951, televiziunea aparea și în țări considerate drept sărace, cum ar fi Cuba, Mexic sau Brazilia.

Locul televiziunii este bine definit în peisajul mijloacelor de informare în masă și a avut efecte majore asupra altor modalității de transmitere a informației cât și, implicit, asupra telespectatorilor.

La mulți ani, dragă televiziune !

duminică, 13 octombrie 2013

Primul magazin virtual din lume

Primul magazin virtual din lume

Oamenii cheltuiesc în fiecare an miliarde de euro pe cumpărături online, dar puțini știu că primul client al unui magazin virtual a fost o bunicuță care facea comenzi la magazinele locale, din propia sufragerie: si-a comandat prima dată fulgi de porumb si ouă si astfel a jucat un rol important la infiintarea comertului virtual, o industrie estimată acum numai in Marea Britanie la 186.1 milioane de dolari.

Bunicuta Jane Snowball se așeza pentru prima dată ca si client virtual, cândva in luna mai a anului 1984, într-un fotoliu din casa ei din Gateshead, Marea Britanie. A luat telecomanda de la televizor și a folosit-o pentru a comanda alimente de la supermarketul local.

De fapt, totul era parte dintr-o initiativa a Consiliului Local, pentru a ajuta persoanele în vârstă. Ceea ce nimeni la momentul respectiv nu si-a dat seama a fost că lista de cumparaturi a doamnei Snow era fără îndoială prima comandă la un primul magazin virtual din lume. Nimeni nu știa la momentul respectiv ca de fapt se anticipa o transformare a shopingului. Consiliul din Gateshead spune că are foarte puține înregistrări ale experimentului, pentru că nu si-au dat seama la acel moment cât de important era.

Cu telecomanda televizorului si folosind o tehnologie numită Videotex, acest sistem trimitea comanda către distribuitorii locali folosind linia telefonica, iar mărfurile erau apoi ambalate și livrate la ușa clientului. Doamna Jane Snowball nu a avut niciodată un computer: televizorul îi arata oferta magazinului si o ajuta sa plaseze la magazin comanda de produse.


"Efectiv am luat televizorul și l-am transformat intr-un terminal de calculator", spune Michael Aldrich, omul din spatele tehnologiei folosite. "Acesta a fost marele salt pe care l-am facut."

Trebuie remarcat că toată povestea avea loc cu multi ani inainte ca World Wide Web ( internetul ) să ajungă la public.

"Aldrich și compania sa erau foarte avansați tehnologic pentru acea perioadă. A demonstrat că oamenii pot face de acasă comenzi virtuale către magazine", spune Kevin Turner, lector principal la Brighton Business School, unde este păstrată arhiva experimentului lui Michael Aldrich.

Aldrich a încorporat în televizor un cip utilizat la momentul respectiv pentru serviciul de teletext.

Folosind o linie de telefon, a conectat televizorul la un calculator al magazinului, computer care putea procesa tranzacții multi-client.

Videotex era deja folosit de companii pentru diverse afaceri ( pe modelul business-to-business ), în special in industria de turism. Dar inițiativa comunitară a Consiliului din Gateshead l-a făcut sa devină primul sistem de cumpărături virtual ( pe modelul business-to-consumer  ) din lume.

Experimentul de cumparaturi virtuale din Gateshead a fost creat, dupa cum bine v-ati dat seama, pentru a ajuta pensionarii cu probleme de mobilitate. Aldrich a oferit o tehnologie a carei concept a fost utilizat multi ani mai tarziu pentru magazine on-line. Trei comercianți cu amănuntul ( Tesco, Greggs și Lloyds ) au fost de acord să se implice.

Doamna Snowball a fost selectată pentru a încerca prima dată sistemul. I-a fost oferit un televizor standard, dar cu chipset-ul Videotex adaugat, precum și o telecomandă care avea un buton rosu in plus pe ea.

Apăsând butonul, aparea lista de magazine cu amănuntul pe ecranul televizorului, sub formatul unei pagini teletext standard. Se alegea un comerciant și apoi bunurile.


Neexistând internet, comanda era trimisă prin linia telefonică, iar produsele erau ambalate și livrate de către supermarket. În perioada respectivă cardurile de credit nu erau utilizate pe scară largă, iar doamna Snowball plătea în numerar, atunci când ajungeau la domiciliu produsele comandate.


"Sa faci cumpărăturile dând comanda de acasă, în anul 1984 era ceva uimitor, iar doamna Jane Snowball a iubit sistemul. A durat doar 15 minute până când a invațat să il folosească", spune Aldrich .

Doamna Snowball a declarat că sistemul era "minunat", deși Aldrich își amintește că dânsa a pierdut interacțiunea socială pe care o realiza pe când facea cumpărături reale in magazin : "Shopping-ul era o activitate socială în care cunoasteai sau intâlneai prieteni. Dar sistemul a fost foarte util pentru vârsta si problemele de mobilitate ale dumneaei".

Sistemul nu a devenit niciodată utilizat pe scară largă. Sistemul a funcționat bine pentru tranzactii intre firme, dar ca magazin virtual de cumpărături a rămas utilizat la scară redusa. Ideea a devenit viabilă abia atunci când PC-urile pentru acasă au început să fie larg răspândite, iar internetul a ajuns mai popular.

Aldrich a devenit consilier in tehnologia informațiilor pentru Margaret Thatcher.

Tesco a fost unul dintre primii retaileri din Marea Britanie care a oferit un magazin online de cumpărături.

Doamna Snowball a fost recunoscută ca prima utilizatoare si primul client din lume al unui magazin virtual.

joi, 8 august 2013

Principiul televiziunilor must-carry în lume

Principiul televiziunilor must-carry în lume

Care este scopul principiului must carry ? Ce trebuie sa protejeze el ? Americanii si alte ţări au gasit motivaţii (protejeaza televiziunile cu licenţă exclusiv terestră si / sau televiziunile naţionale), iar principiul diferă. La noi nu a fost motivat cu adevărat. Pentru ca de fapt nu protejeaza nici un interes public. E doar o glumă bună în interes privat.

În televiziunea cu plată prin cablu ( dar uneori si prin satelit sau IPTV ), autoritatile din diverse ţări aplică un regulament denumit must carry, statuând că unele posturile de televiziune cu licenta aprobată trebuie să fie retransmise de catre furnizorul de servicii tv, uneori pe baza unor criterii.

In Romania, criteriul se bazeaza pe topul televiziunilor libere la retransmisie, intocmit in functie de audienţe.

Dar care este situatia principiul must-carry in alte state ?

În Statele Unite, Comisia Federală pentru Comunicații (FCC) reglementează acest domeniu de activitate și politiciile aplicate pentru must-carry. Statele Unite ale Americii a fost prima țară care a pus în aplicare un sistem de must-carry. Aceste reguli s-au menținut într-o decizie a Curţii Supreme a Statelor Unite în 1997, cand au fost atacate în cazul Turner Broadcasting vs FCC.

Deși furnizorii de servicii TV prin cablu includ benevol televiziuni locale afiliate rețelelor majore de radiodifuziune, deseori televiziuni independente sau afiliate unor companii media mai mici nu sunt retransmise, pe premisa că programele nationale sunt mai interesante decat cele locale pentru multi abonati si astfel se atrag mai multi clienti la operatorul de cablu.

Mulți operatori de cablu sunt de asemenea proprietarii unor canale tv și au inlocuit canale nationale sau locale ale concurenţei cu televiziunile proprii, motivand mai ales cu presiunea puternică asupra sistemelor de cablu, cu lățime de bandă limitată pentru grila de canale.

Radiodifuzorii locali mai mici au susținut că li se împiedică astfel accesul la segmentul tot mai mare de public de televiziune interesat de programele locale si că practica operatorilor de cablu reprezintă o amenințare pentru televiziunea gratuită, pe care au caracterizat-o ca un bun public.

Televiziunile locale au sustinut ca operatorii de tv cablu încercă se se implice pe nedrept în competiția dintre televiziuni privind veniturile din publicitate. Unele televiziuni afiliate rețelelor majore contraziceau ideea, spunand ca se tem că televiziunile mici ar putea negocia pentru a furniza programe de televiziune prin serviciile de cablu locale si să-și extindă piața de publicitate difuzată pe un continut scazut calitativ in comparatie cu cel al televiziunilor nationale.

Deși furnizorii de cablu au susținut că o astfel de reglementare ar impune o povară excesivă asupra flexibilitatii în alegerea televiziunilor care ar fi cele mai atractive pentru clientii lor, actualele reguli "must-carry" au fost adoptate de Congresul SUA din 1992 ( avand ca motivatie protecția distributiei tv cablu și legea concurenței), iar Curtea Supremă a SUA a menținut regulile, respingand argumentele industriei de tv cablu. Această decizie a a fost motivată prin argumentul că fără principul must-carry, companiile mari de cablu si-a dezvolta televiziuni proprii si ar face monopol asupra pietei.

Un efect secundar al normelor must carry este că rețelele de cablu nu pot percepe televiziunilor taxe de retransmisie prin reţeaua de cablu, cum se întamplă in general cu televiziunile care nu sunt must-carry.

Must-carry poate fi aplicat in SUA numai în cazul în care postul de televiziune solicită expres sa fie redistribuit în temeiul acestei dispoziții. De asemenea, televiziunile au si posibilitatea de a solicita plata de la operatorii de cablu pentru dreptul de retransmisie sau să negocieze acorduri private de transport ori să solicite revocarea retransmisie in reţeaua operatorului de cablu.

Must carry este un privilegiu dat posturilor de televiziune, nu companiei de cablu. O companie de cablu nu poate folosi principiul must carry pentru a cere dreptul de a retransmite o televiziune împotriva voinței postului tv.

In cazul in care operatorul de cablu are atat transmisie in sistem digital, cat si analogic, obligatia must carry se aplica doar la sistemul analogic.

Operatorii de cablu (analogic si digital) care transmit mai mult de 12 de canale trebuie sa ofere un minim de 1/3 din grila totală pentru canalele must carry.

Cheltuielile transportului semnalului de la televiziune până la sediul operatorului de cablu trebuie platite de postul tv, alaturi de obligatia de a asigura tehnic conexiunea, daca televiziunea invoca principiul must-carry si operatorul o acceptă in treimea de canale.

În cazul în care un radiodifuzor alege acordul de retransmisie si nu principiul must carry, atunci nu mai există nicio obligație pentru operatorul de tv cablu pentru a transporta semnalul. Această opțiune permite radiodifuzorilor care dețin stații populare, cum ar fi CBS, NBC, ABC sau Fox să solicita bani sau alte compensații de la operatorii de cablu. Aceste rețele mari au încercat uneori să obțină distribuția prin cablu a unor televiziuni mai putin importante pe care le dețin, dar operatorii de cablu au opus aproape universal rezistenţă la plată. În unele cazuri, aceste canale au fost eliminate temporar din distribuția de televiziune prin cablu cand radiodifuzorii au cerut prețuri prea mari. Exemplele includ eliminarea în anul 2004 a tuturor stațiilor locale de CBS timp de doua zile de la operatorul DISH Network, eliminarea posturilor ABC deținute de Time Warner Cable pentru o zi în anul 2000 sau eliminarea tuturor posturile locale de televiziune Hearst de la Time Warner pentru mai mult de o săptămână în 2012.

Posturile tv necomerciale (cum ar fi stațiile locale PBS) nu pot solicita acordul de retransmisie, ci pot invoca doar principiul must-carry.

Asadar, in SUA principiul must-carry este statuat mai mult la nivel de libera intelegere, televiziunile hotarand daca doresc sa fie must-carry ( dar operatorii decid care vor fi incluse in lista must carry difuzată in limita a minim o treime din numarul total de posturi tv din grila ). Daca nu reusesc sa intre in must-carry, televiziunile pot sa ceară sau sa plateasca bani operatorului de cablu, in functie de calitatea programelelor proprii si de cerinta publicului pentru respectivele canale. Este mai mult o regula de piaţă liberă.

În Canada, la mijlocul anilor 1970, Comisia de Radio, Televiziune si Telecomunicatii (CRTC) a implementat regula care statua că o reţea de televiziune prin cablu trebuie să retransmita un canal tv terestru fara nici un un cost pentru televiziunea respectivă atâta timp cât emiţătorul are o putere de cel puțin 5W EIRP. Această regulă CRTC s-a schimbat pe parcursul anilor, dar în principiu si acum orice post de televiziune terestră care este emis la puterea de 1 kW EIRP trebuie să fie retransmis..

CITY-TV din Toronto (conform declaratiilor de pe propriul website privind rapoartele anuale) își datorează succesul financiar ca post de televiziune independent tocmai regulii must-carry. Se presupune că această regulă a determinat ca posturi de televiziune mici din Ontario și Quebec, multe dintre ele nefind transmise de către furnizorii de televiziune prin satelit, să-si obtină licenta terestră tocmai pentru a intra in lista must-carry.

Timp de mulți ani, normele obligatorii din Canada nu au creat disensiuni între televiziunile terestre și companiile de cablu tv. Cu toate acestea, în anul 2008 două mari retele comerciale de televiziune prin cablu din Canada au cerut fără succes la CRTC permisiunea de a percepe o taxă pentru redistributia televiziunilor must-carry, întemeiat pe faptul că unele posturi tv terestre mai mici, dar incluse in lista must-carry, nu sunt de calitate si se va dovedi lipsa calitatii programelor prin lipsa de putere financiară.

In Europa, situatia este mai specială in unele state.

De exemplu, în Irlanda principul must carry se aplică atât la cablu, cat si pentru eter și satelit si trebuie sa transmita intre una si patru televiziuni ale radiodifuzorului public naţional, in functie de limitarile de bandă.

În Republica Cehă, toate posturile de televiziune cu licență terestră (analog sau digital) trebuie să fie prezente în pachetul de bază ( cel mai ieftin) la operatorii de cablu, IPTV si satelit.

In Asia ( de exemplu in India) de obicei intra in lista must-carry prin cablu, DTH și IPTV canalele publice si canalele regionale.

In Romania, lista canalelor must carry e intocmită in functie de audienţă si statutul de liber la retransmisie, indiferent daca televiziunea respectiva este transmisa sau nu terestru.

In concluzie, nu exista un principiul must carry universal.

In schimb, in restul lumii, diferit faţă de România, principul must carry se aplica de obicei doar pentru televiziunile care emit terestru gratuit ( deci care ofera un serviciu "public" gratis ), carora li se da posibilitatea de a fi difuzate prin cablu, oferindu-se astfel o oarecare protectie concurentiala si nu se aplica la orice post care face audientă, dar nu are licenta terestra. Acelea trebuie sa isi castige dreptul de a fi transmise, in functie de valoarea postului tv, prin intelegere de comun acord intre televiziune si operatorul de cablu. Este logică respectiva protectie a televiziunilor nativ terestre si astfel principiul listei must-carry este corect statuat. Astfel ar trebui sa fie si in tara noastra la intocmirea listei must-carry, la care ar trebui adaugate televiziunile publice, pentru care populatia plateste taxa tv obligatorie.

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Primele televiziuni din lume

Primele televiziuni din lume

W2XB ( cunoscuta si ca WGY-TV ) este prima televiziune din lume.

A început sa transmită emisiuni de testare din 10 mai 1928, ca o televiziune "mecanică" .

Televiziunea emitea electronic prin unde.

Dar pentru captarea imaginii la studio si afisarea acesteia pe televizor, se foloseau componente mecanice si electromecanice.

Sistemul a fost utlizat intre anii 1925 - 1939.

In timp sistemul a fost inlocuit de emisiile receptionate cu televizoare realizate cu precadere electronic, incepand cu anul 1936.



Cum la americani testele nu tin foarte mult, mai târziu în același an 1928 au fost difuzate primele programe zilnice pe frecventa 2150 kHz si astfel W2XB a devenit prima televiziune din lume.

W2XB
A fost printre primele posturi de televiziune autorizate pentru exploatarea comercială, înainte de sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial.


Emite si acum din New York - Albany (SUA) fiind cunoscuta sub numele de WRGB CBS 06.

 Regia de emisie WRGB, 1945

Al doilea post de televiziune din lume a fost W1XAY si a emis in perioada 14 iunie 1928 – martie 1930 in Lexington, Massachusetts, SUA, pe frecventa 3500 kHz.

Un al treilea post de televiziune lansat in lume este W3XK si a transmis in perioada 2 iulie 1928 – 1932 din Wheaton, Maryland/Washington, D.C., SUA.

Regie W3XK 1928-1930

Au urmat apoi alte posturi de televiziune, tot "mecanice": W2XAL (New York City, SUA, 13 august 1928– 1929), W1WX (Boston, Massachusetts, SUA, primavara 1929–1931), W2XBS ( New York City, SUA, din 1929, emite si in prezent sub numele de WNBC ).

Camera Tv WRNY 1928


Folosind aceleasi principii mecanice, pe 30 septemebrie 1929 se lanseaza prima televiziune din Europa. Televiziunea se numea Baird Television Ltd. si era emisa prin emitatorul celui de-al doilea post de radio BBC, pe frecventa 831 kHz. A emis la Londra, Anglia, intre 30 septembrie 1929 - iunie 1932.

Pe 27 august 1930 se lanseaza in Chicago, Illinois, SUA televiziunea W9XAP, care isi schimba numele in WNBQ-TV (1948–1964). Televiziunea se redenumeste apoi in WMAQ-TV, nume pe care il pastreaza inclusiv si astazi, când emite in sistem digital.

Intre anii 1931–1935 emite VE9EC, prima televiziune din Canada pe frecventa de 41 MHz din Montreal, Quebec.

Urmeaza intre anii 1931-1941 lansarea altor televiziuni in SUA, tot pe sistem mecanic: W6XAO (acum KCBS-TV), W6XYZ (acum KTLA-TV), W2XAB (acum WCBS-TV), W2XWV (acum WNYW ), W3XE (acum KYW-TV), W9XBK (acum WBBM-TV), W9XZV.

Studio W2XAB

In paralel, in Europa se lanseaza pe 22 august 1932 televiziunea 2LO (Serviciul de televiziune BBC), acum BBC One. Aceasta transmite in sistem mecanic pana in anul 1935, cu 30 linii si 12.5 cadre / secunda, iar in anul 1936 televiziunea 2LO isi schimba denumirea in BBC Television Service si trece la sistemul de emisie Baird, care oferea 240 linii ( un fel de televiziune HD a acelor vremuri ). Dupa cativa ani trece la sistemul Marconi-EM ( televiziune electronica ), sistem de oferea 405 linii si 25 de cadre pe secunda.

BBC 1946

In noiembrie 1935 se lanseaza in Franța si Radiovision PTT, cunoscuta mai tarziu ca Paris Television (1943) si apoi ca RTF (1946), cand isi plasează emitatorul pe Turnul Eiffel. Pentru inceput emite in sistem mecanic, apoi in sistem electronic. Astazi emite digital si are denumirea TF1.

Intre anii 1939 – 1940 emite experimental electronic EIAR ( de la Roma, Italia ), devenind ceea ce cunoastem azi ca RAI ( Radiotelevisione Italiana ).



Intre anii 1935–1944 (testele au fost incepute din 1929) emite in sistem electronic in Germania ( mai exact in Berlin, Potsdam) televiziunea Fernsehsender Paul Nipkow.

Fernsehsender Paul Nipkow

Intre 1935–1939 emite in sistem mecanic in Polonia televiziunea Doświadczalna Stacja Telewizyjna. Acum aceasta a devenit Telewizja Polska ( TVP1, TVP2 etc).

Trebuie observat ca toate aceste televiziuni au emis inainte de al Doilea Razboi Mondial.

In concluzie, putem spune ca adevaratii promotori ai televiziunii au fost americanii, englezii, canadienii, italienii, francezii, germanii si de ce nu , polonezii.

Ei sunt cei mai vechi in meserie si fara tăgadă ar trebui sa fie modele pentru orice televiziune din lume si bineinteles din Romania.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Istoria teletext-ului

Istoria teletext-ului

TELETEXT (sau teletextul) este un serviciu prin care sunt transmise informații ( text și diagrame) catre televizoare echipate corespunzător, prin semnalul unui program de televiziune.

Teletextul a fost dezvoltat în Marea Britanie la începutul anilor 1970. Acesta oferă o gamă largă de informatii bazate pe text, de obicei știri, meteo, programul orar al televiziunii, curs valutar etc.

Subtitrarea este transmisa deseori prin teletext.

Primele transmisii de test au fost realizate de BBC în 1973, sub numele de Ceefax.

După adoptarea în Marea Britanie a standardele internaționale, acestea au devenit si standarde europene ale teletextului.

Internetul a început să preia ( de la sfârșitul anilor 1990) o parte din funcțiile de informare ale teletextului și mulți radiodifuzori au încetat sa mai difuzeze serviciul de teletext ( CNN în 2006, BBC în 2012 etc ).

Declinul teletextului a fost grăbit si de introducerea televiziunii digitale, deși teletextul continua sa mai fie folosit ( inclusiv pe programe HD ), iar principiile teletextului sunt utilizate la subtitrare ( sau subtitrarea este inca transmisa prin teletext ).


La începutul anilor 1970, introducerea teletextului era in curs de desfășurare în Marea Britanie, aducand cu ea o adevarata revoluție informațională, cu o popularitate mare inca de la lansare.

Inginerii din mai multe organizații dezvoltau echipamente care schimbau pentru totdeauna modul în care publicul căuta si gasea informații.

Scopul lor era de a oferi telespectatorilor din Marea Britanie dispozitive electronice prin care puteau descărca pagini cu știri, reportaje, informatii utile etc.

În 1971, inginerul John Adams a creat un concept pe care l-a propus pentru radiodifuziune din Marea Britanie. Acesta a devenit universal acceptat ca bază pentru toate sistemele si standardele de teletext viitoare. În cele din urmă s-a răspândit pe toată planeta.

John Adams a fost un inginer foarte creativ, cu o pasiune pentru dispozitive de calcul. A fost un specialist in arhitectura sistemelor digitale și cu experienta greu de egalat în generarea hardware de text.

În același an, el a elaborat o propunere tehnica pentru un sistem de teletext, care a fost trimisă autorităților britanice de radiodifuziune. Configurația lui conținea toate elementele fundamentale ale teletextui clasic, inclusiv cele 24 de rânduri de text cu 40 de caractere fiecare, selecția de pagini, mai multe ecrane de informare și transmisia datelor in intervalul "vertical blanking". Informațiile pe care le-a furmizat cercetatorul au definit standardele de teletext, un pas esențial pentru a permite transmisia primului test și receptarea cu succes a informatiilor.

Un obiectiv major pentru Adams în timpul etapei de dezvoltare a conceptului a fost acela de a face Teletextul accesibil pentru utilizarea acasa.

În realitate, se parea ca nu avea nici cea mai mică șansă de a face un sistem economic de Teletext cu tehnologia din 1971.

Cu toate acestea, conditia unor costuri de productie scazute era esențială pentru succesul pe termen lung al proiectului, iar acest obstacol financiar trebuia să fie depășit.

Adams a si reusit aceasta până la urmă, desi nimeni nu credea. El construit un prototip de Teletext complet funcțional în 1971 și primele teste de transmisii date prin teletext au fost făcute de către BBC în 1973. Invenția sa a permis punerea în aplicare a teletextului pe scară largă si a transformat teletextul intr-o revoluției informațională. Philips a fost unul dintre producatorul de mare succes de cipuri pentru teletext, milioanele de bucati fiind produse pe baza designului și conceptului original creat de Adams.

După transmisiile de testare din 1973-1974, spre sfârșitul anului 1974 departamentului de știri BBC a format o echipă editorială nouă pentru a dezvolta un serviciu de știri și informații transmis prin teletext. Limitat inițial la 30 de pagini, serviciul Ceefax a fost extins ulterior la 100 de pagini și a fost lansat oficial în 1976.

Acesta a fost urmat rapid de servicii similare concurente Oracle și Prestel. Cu toate acestea, dezvoltarea a fost limitată, iar primele televizoare cu decodor teletext au început să apară în 1977.

Pana in 1982 erau deja vandute două milioane de astfel de televizoare, iar de la mijlocul anilor 1980 au fost disponibile ca o optiune pentru aproape orice televizor european. A fost nevoie de inca un deceniu înainte ca decodoarea teletext sa devina o caracteristică standard pe aproape toate televizoarele cu o dimensiune a ecranului de peste 15 inch (teletextul este încă, de obicei, doar o opțiune pentru televizoare mai mici sau "portabile").

De la mijlocul anilor 1980, atât Ceefax cât și Oracle aveau câteva sute de pagini pe fiecare canal de televiziune, pe care le schimbau pe parcursul zilei.

"Caietul de sarcini de teletext prin radiodifuziune" a fost publicat în septembrie 1976 în comun de către IBA, BBC si Asociatia britanica a producătorilor echipamente radio ". Acest nou standard a dat si noua denumire. Termenul de "Teletext" a fost preluat din denumirea standardului, descriind orice astfel de sistem similar. Standardul a fost apoi internaționalizat.

In Romania noi am avut contact cu teletextul abia dupa Revolutia din 1989, desi era de peste un deceniu un bun de larg consum. Oricum, a reprezentat o inventie care a fost un precursor al internetului de astazi, acomodând publicul cu intrarea in noua era informationala digitală.

luni, 1 aprilie 2013

Ce înseamnă Nagravision, NAGRA sau N1, N2, N3 ?

Ce înseamnă Nagravision, NAGRA sau N1, N2, N3 ?

Nagravision este o companie a Grupului Kudelski care dezvoltă sisteme de acces condiționat pentru cablu și televiziune prin satelit. Numele este de asemenea utilizat pentru produsele lor principale, respectiv sistemele de criptare Nagravision.

În acest articol ne propunem sa va prezentam istoricul sistemului de codare Nagravision, utilizat la data scrierii articolului si de către operatorul Digi Tv din România.

Patru versiuni ale Nagravision sunt în uz pentru televiziunea digitală prin satelit, cunoscute sub numele de:

- Nagravision
- Nagravision Cardmagedon
- Nagravision Aladin
- Nagravision Merlin

Nagravision Cardmagedon și Aladin sunt deseori confundate cu celelalte versiuni și pentru ele este utilizat termenul de "Nagravision 2", care din punct de vedere tehnic nu există.

Nagravision Cardmagedon este de fapt o combinație de Nagravision Aladin și sistemul de codare Mediaguard SECA 2.

Nagravision Merlin este, de asemenea, cunoscut sub numele Nagravision 3.

Unitatea de decriptare este fie integrate într-un receptor, disponibil ca un modul de acces condiționat (CAM), fie ca una dintre multele scheme de criptare suportate de un emulator de CAM.


Nagravision a fost adoptat ca sistem de acces condiționat de foarte multi operatori de televiziune din lume, cum ar fi:

Bell TV (Canada) (NAGRAvision 3)
BIG TV (India)
Cabovisão (Portugalia) (Fiind adoptat treptat în întreaga rețea -? NAGRAvision)
CanalSat (Germania-Franța) (Nagravision Media Access * Practic un update la Nagra 3 "Merlin")
CNT (Ecuador) (NAGRAvision 3)
Claro TV (America Centrală, Republica Dominicană) (Nagravision 1 cu codare MPEG-4)
Claro TV (Brazilia) (NAGRAvision 3)
Cyfrowy Polsat (Polonia) (NAGRAvision 3)
Digi TV (România, Ungaria, Republica Cehă, Serbia, Slovacia) (NAGRAvision 3)
Digital + (Spania) (NAGRAvision 3)
Dish Network (USA) (Trecerea la NAGRAvision 3 a fost finalizată lin anul 2009)
Dream Satellite Tv (Filipine) (NAGRAvision 3)
First Media | Cablu (Indonezia) (NAGRAvision 3)
Look Communications (Canada)
Movistar (Chile, Columbia) (Nagravision 2/3/4)
NET (Brazilia, Nagravision 2/3)
Numericable (Belgia, Franța, Luxemburg) (Nagravision 3 "Merlin")
Sky Deutschland (Germania) (NAGRAvision 3)
StarHub TV (Singapore)
Telenet (Belgia) (Belgia) (Nagravision 2)
Tivù Sat, Mediaset Premium si platforma Pangea (Nagravision 3 "Tiger")
ZON (Portugalia) (NAGRAvision 3)
Vivo TV DTH (fosta Telefonica) (Brazilia, NAGRAvision 3)
Vivo TV Cabo (fosta TVA (Brazilia, Nagravision 2)
UPC Irlanda (NAGRAvision 3)
UPC Olanda (Nagravision 2)
Virgin Media (Regatul Unit) (Nagravision 3 "Merlin", schimbat de la NAGRAvision 1 în anul 2009)
Top Up TV (Marea Britanie) (Nagravision 3 "Merlin", schimbat de la SECA2 în 2008)
K + TV-satelit (Vietnam) (NAGRAvision 3)

Dupa cum se observa , mare parte dintre provideri au trecut de la sistemul Nagra 1 la Nagra 2 si apoi la Nagra 3, prea putini operatori păstrand sistemul de codare Nagravision 2 ( posibil ca datele sa nu fie actualizate ).

Sistemul initial Nagravision 1 este acum aproape decazut, după ce a fost inițial compromis în 1999, deși operatorul Dream Satellite l-a pastrat și menține oarecum securitatea prin schimbarea cheilor de mai multe ori pe parcursul zilei, cauzând un inconvenient major pentru telespectatorii neautorizati.

Operatorii care folosesc sistemul de codare Nagravision Aladin s-au fost confruntat cu problema piratarii semnalului de satelit și cu cea a piratării smart-card-urilor, deoarece sistemul a fost compromis public în vara anului 2005.

La început, securitatea a sistemului a fost recastigată prin revizuiri software, manipularea algoritmului de criptare Nagravision, împreună cu eliminarea treptată a cardurilor vechi ( cum ar fi ROM101, ROM102, ROM103 in SUA si ROM110, ROM120, ROM130 în Europa) si inlocuirea cu alte revezii mai noi ( ROM142, ROM180, ROM182 ).

Cu toate acestea, sistemul de criptarea a continuat să fie compromis, software-ul de piratare si cheile de decodare fiind puse la dispoziția publicului, in special prin intermediul internetului.

Emularea software a sistemului Nagravision a fost pusă în aplicare pe mai multe receptoare satelit Free-To-Air, care permiteau astfel vizionarea neautorizată de către telespectatori care nu detin un card oficial.

SmartCard-urile utilizate cu sistemul digital de NAGRAvision au fost "sparte" prin inginerie inversă de catre hackeri, în mod repetat, ceea ce a permis producția de carduri clonate și firmware patch pentru receptoare.

La ora actuala, Nagravision Merlin ( Nagra 3 ) nu este oficial "spart" ( cel putin probabil nu in mod public), dar nu este imun la noile metode de cardsharing, care pun din nou probleme sistemului Nagravison, chiar daca metoda in sine necesita receptoare mai evoluate, o conexiune la internet si colaborare intre abonați oficiali si telespectatori neautorizati.

Cand vorbim de sistemul de codare Nagravison, de obicei ne gandim că este aplicat pentru sistemul de televiziune digitala, dar la inceputuri a existat Nagravison si pentru televiziunea analogica.

Nagravision pentru televiziunea analogică

Un sistem Nagravision mai vechi (Syster) pentru codarea analogica a programe de televiziune prin satelit a fost folosit în anii 1990, de exemplu, de către radiodifuzorul pay-TV german Premiere și de către cel francez Canal +.

În acest sistem de tip "amestecare", 32 de linii de semnal TV PAL erau stocate temporar în codificatorul de la operator, erau permutate sub controlul unui generator de numere pseudoaleatoare si ajungeau prin satelit la decodorul clientului și apoi erau "citite" in acesta ordine permutată.

Un microcontroler de securitate din smartcard decripta datele pe baza valorii numerelor aleatorii generate anterior si receptionate via satelit de la operatorul DTH, care erau transmise în timpul unor intervale "oarbe" ale semnalului TV.

Sistemul permitea, de asemenea, ca semnalul audio să fie amestecat prin inversarea spectrului de frecvențe de la 12.5 kHz, folosind un mixer de frecvență.

Cu toate acestea, sistemul Nagravision analogic a reprezentat prima utilizare pe scară largă a unui sistem criptografic controlat de acces condiționat.

Nota : Toate informatiile legate de istoricul sistemul de codare Nagravison din acest articol au fost traduse si coroborate de catre HD Satelit din surse in limba engleza de pe enciclopedia  publică Wikipedia.org:

http://en.wikipedia.org/wiki/Nagravision
http://en.wikipedia.org/wiki/Card_sharing

Intrucat nu dorim ca cititorii să porneasca o posibilă discutie despre decodarea neautorizată a sistemului de codare Nagravision , vom bloca postarea de comentarii la acest articol despre istoricul sistemului Nagra.

Multumim pentru intelegere.

marți, 4 decembrie 2012

Sfârșitul unei ere pentru Astra, inceputul unei noi ere

Sfârșitul unei ere pentru Astra, inceputul unei noi ere

La 11 decembrie 1988, prima rachetă Ariane 4 a lansat primul satelit Astra, la 19.2 ° Est, cu 16 transpondere capabile sa difuzeze 16 canale in analogic.

La 5 februarie 1989, primele canale care se putea receptiona au fost Screensport - Sportnet, RTL plus, TV3, Eurosport, Lifestyle cu Children’s Channel si JSTV, Sat-1, TV1000, Sky One, Teleclub, 3-Sat, Filmnet, Sky News, RTL-4 cu Channel E, Pro-7, MTV Europa, Sky Movies.

In  aceste 16 canale de televiziune, fie necodate, fie criptate, erau adăugate frecvențe subcarriers "audio" suplimentare pe 7.38 / 7.56 / 7.74 / 7.92 MHz pentru difuzare canale radio ( Deutsche Welle, Music Club, Deutschlandfunk 1 Deutschlandfunk 2, Radio Sky, Radio 10, RTL International, Radio Star Sat, Radioropa).

Acesta a fost începutul erei satelitului "publicul larg", pe care multi dintre noi au trait-o zi de zi in fața  televizorului.

Rămânând  pionier în anii urmatori, Astra a crescut numărul de sateliți pentru a permite cresterea numărului de canale difuzate în analogic, folosindu-se astfel intregul spectru de frecvență disponibil.

Acesta a determinat furnizarea de capacități importante de difuzare a programelor de televiziune, pentru a satisface cererea de pe această piață nouă DTH prin satelit, care exploda.

Apariția televiziunii digitale in aniii 1996-1998 a permis creșterea numărului de canale transmise pe aceeași frecvență:

În martie 1996, Canal + a lansat primul pachet digital pe Astra, CanalSat.

De atunci, creșterii numărului de canale și apariția tehnologiilor  HD și 3D a provocat o explozie de oferte anterior necunoscute. Succesul recepție digitală a zdrobit repede sistemul analogic, care deja astazi a dispărut aproape din toate mijloacele de difuzare prin satelit.

30 aprilie 2012 a fost un alt pas în căderea analogicului de pe Astra:  canalele germane publice și private au sistat discret transmisiile analogice la ora 4:00 dimineață. Astfel, cele 30 de frecvențe ocupate de emisiunilor analogice deveneau disponibile pentru a fi reciclate digitale ...

Radiodifuziunile publice germane aveau posibilitatea de a oferi transmisii HD. De la 1 mai 2012 apar versiunile HD ale canalelor tematice regionale, precum si ARD și ZDF. Același fenomen se manifesta apoi si la canale private, fiind lansate 12 canale HD difuzate criptat în pachetul HD + , care crește oferta sa de canale HD cu Super RTL + HD în Germania și trei canale HD pentru Austria.

 În plus, incep sa se receptioneze necodat în sistem HD pe Astra 19.2 ° Est: si alte televiziuni: BR, NDR, SWR, WDR, PHOENIX, 3SAT, Servus, QVC, HSE24, InfosHD ZDF, ZDF HD Neo, ZDF HD Kultur, Sonnenklar, Juwelo HD și Kika și HR, MDR, RBB Eins Extra, Eins Festival, Eins Plus.

Extincția transmisiilor analogice de pe Astra a reprezentat astfel o piatra de hotar in istoria satelitilor Astra de la ,19.2 ° Est. Astra care a fost unul dintre cei mai importanti jucatori la sfârșitul anilor '80 , o poveste pe care au experimentat-o multi pasioanati ai receptiei prin satelit si din Romania.

In continuare se pregatesc transmisii 4K, iar primele teste 3D au fost deja realizate deja pe perioada mai indelungata. Asadar, incepe o noua era, pe care o asteptam cu cea mai mare placere.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

1 decembrie - La mulți ani, România digitală !

1 decembrie - La mulți ani, România digitală !

Astazi sarbatorim Ziua Romaniei. La multi ani, români de pretutindeni !

Insa ziua de astazi mi-a adus aminte cu nostalgie de vremurile cand tehnologia transmisiilor tv digitale era in fașă. Imi reamintesc ca pe 1 decembrie 1995 se lansa televiziunea ProTv prin satelit. Pe vremea aceea numarul programele romanesti transmise prin satelit tindea catre zero. Televiziunea prin cablu patrunsese doar in zonele urbane, iar aceasta era analogica.

Cum deja imi cumparasem de cativa ani o antena parabolica si un receiver analogic Samsung, priveam cu mare placere programele turcesti ( Kanal D, Showtime si altele ), dar si programele germane RTL, PRO 7, SAT 1 de pe Astra, care era un punct de referinta pe harta satelitilor. Era altceva decat cele cateva programe terestre si programele foste yugoslave pe care le urnarisem până atunci.

Si da, sa revenim la momentul cand a fost lansat ProTv prin satelit, acum multi ani in urma.

Sursele de informare erau reduse si totusi de la prieteni pasionati am aflat de lansarea unui nou canal romanesc prin satelit. Am asteptat cu totii sa receptionam acel program, mai ales ca aflaseram ca nu va fi codat.

Si a venit ziua lansarii, 1 decembrie 1995. Am cautat pe frecventa respectiva programul si stupoare, nici unul nu receptionam nimic. De ce oare?

Dupa cate zile am aflat ca era transmis intr-o tehnologie relativ noua, la care in acel moment nu aveam acces. Deja receiverele noastre analogice devenisera un pic depasite. Dupa inca un an, noi trusturi de presa implementau o noua tehnologie. Una fara "pureci" sau "pestisori", una la care imaginea se vedea "oglindă" : tehnologia MPEG digitala. Una la care "ori prindeai clar ori nu prindeai deloc".

A trecut mult timp de atunci pana am reusit sa imi cumpar un receiver digital Strong 4355 si sa ma bucur de sutele deja de programe digitale. Au urmat apoi alte "jucarii" gen SkyStar 2, Dreambox si alte minunatii pentru hobby-ul nostru.

Si a venit apoi al moment de cotitura: tehnologia HD. Au inceput sa fie lansate dupa multi alti ani programe HD prin satelit. Iarasi eram nerebadatori, alti bani trebuiau investiti. Un receiver HD cat de cat serios costa cat 3 salarii. Deci nu aveam sanse sa il cumpar curand, trebuia sa fac reducere la alte cheltuili ca sa mi-l pot permite. De abia imi cumparasem cu mari eforturi un televizor Full HD, acum mai trebuia semnalul HD, filmele bluray sau de alta natura nesatisfacand hobby-ul nostru, al receptiei televiziunilor prin satelit.

Pana la urma am cumparat o placa Skystar HD, cu un soft la vremea acea destul de instabil, codecuri incompatibile si multe batai de cap. Dar eram multumiti. Si au urmat apoi si alte achizitii la fel de interesante pentru un hobby costisitor, dar care oferea mari satisfactii.

Intre timp numarul pasionatilor receptiei prin satelit a scazut drastic. Majoritatea s-au multumit cu distribuitorii de televiziune prin cablu, din ce in ce mai digitala si mai HD. Insa au uitat ca acolo sunt doar 100-130 de programe digitale si prin satelit sunt mii de televiziuni transmise digital si sute transmise in format HD si chiar 3D, care ofera o cu totul alta perspectiva asupra televiziunii si a contentului de calitate.

Mai ales ca a devenit facilă receptia prin satelit, deja exista televizoare care au tunner DVB-S2 incorporat si slot CI pentru card. Sunt sute de modele de receivere HD, cu Linux si alte sisteme de operare.

Insa am ajuns in prezent. Si e 1 decembrie 2012.


Si ma gandesc deja ca trebuie sa strang alti bani. Deja la usa bate tehnologia 4K Ultra HD, de 4-16 ori mai clar si mai detaliat decat transmisiile Full HD. Se pregateste lansarea primului program 4K emis prin satelit. Pana la sfarsitul anului 2013 vor fi cu siguranta mai multe astfel de televiziuni 4K transmise prin satelit.
Si a fost lansat deja si primul televizor 4K.

Si povestea continua...

Sper ca nu v-am plicitist, dar m-am gandit sa notez undeva in arhivele internetului o mica sinteza a ceea ce a insemnat pentru mine digitalizarea României. Pana nu uit, odata cu trecerea anilor si cu avalansa de noi tehnologii, din ce in ce mai sofisticate si mai scumpe la lansare.

Si da, inca o data, la Multi Ani Romania Digitala de 1 decemebrie 2012 !

sâmbătă, 21 iulie 2012

50 de ani de transmisii prin satelit

50 de ani de transmisii prin satelit

De curand, pe 12 iulie 1962 s-au implinit 50 de ani de cand satelitul american Telstar transmitea primele imagini televizate în direct dintre Statele Unite şi Franţa, inaugurând astfel epoca mondializării şi a telecomunicaţiilor planetare instantanee.

Telstar-1, primul satelit de telecomunicaţii, construit de compania Bell Labs (ATT), a fost lansat pe 10 iulie de la baza spaţială Cape Canaveral din Florida, pentru a fi plasat pe o orbită eliptică ce varia între 950 kilometri şi 5.630 de kilometri de sol.

În formă sferică, cu o greutate de 77 de kilograme şi un diametru de 88 de centimetri, satelitul, care efectua o rotaţie în jurul Terrei în două ore şi jumătate, putea să asigure legături transatlantice doar pentru o durată de aproximativ 20 de minute, cât timp se afla deasupra Oceanului Atlantic.

Două staţii de la sol urmăreau satelitul - una în nord-estul Statelor Unite, în oraşul Andover din statul Maine, iar cealaltă în Franţa, la Pleumeur-Bodou din regiunea Bretania. Aceste staţii erau echipate cu antene mari, care puteau să pivoteze pentru a capta semnalul transmis de satelit.

La 11 zile de la transmiterea primelor imagini televizate în direct între staţiile din Andover şi Pleumeur-Bodou, programe televizate au fost transmise pe 23 iulie 1962 pentru telespectatorii posturilor americane CBS, NBC şi ABC, dar şi pentru cei ai postului CBC din Canada şi pentru Eurovision din Europa.

Statuia Libertăţii din New York şi Turnul Eiffel din Paris au fost primele imagini televizate pe care telespectatorii de pe cele două ţărmuri ale Atlanticului au putut să le vadă.

Programul ar fi trebuit să fie inaugurat cu o declaraţie a preşedintelui american John F. Kennedy, însă a fost amânat. În locul ei a fost transmis un meci de baseball între două echipe din Philadelphia şi Chicago.

"A fost unul dintre acele momente rare din istoria televiziunii care îi forţează pe telespectatori să se aplece şi să privească fix ecranele televizoarelor lor, într-o stare pură de uimire şi surpriză", comenta pe atunci Walter Cronkite, cel mai cunoscut jurnalist de la postul CBS.

"Transmisiunile televizate în direct ale evenimentelor care se produc în permanenţă peste tot în lume sunt considerate astăzi ca un lucru care există de la sine, însă în urmă cu 50 de ani, primele imagini transmise de Telstar au captat atenţia şi stimulat imaginaţia publicului din lumea întreagă", afirmă într-un comunicat secretarul Muzeului Aerului şi Spaţiului din Washington, Wayne Clough.

"Această a 50-a aniversare ne reaminteşte uriaşele progrese înfăptuite de atunci, ca şi dimensiunea potenţialului pe care îl au sateliţii de telecomunicaţii în noua epocă a comunicaţiilor digitale", a adăugat el.

Muzeul organizează, joi, o serie de evenimente pentru a marca această a 50-a aniversare, la care va participa şi ambasadorul Franţei în Statele Unite, François Delattre, consulul general al Statelor Unite în Franţa, Robert Tate, şi subsecretarul de stat american Kerri-Ann Jones.

Aceste acţiuni vor debuta printr-o transmisie prin satelit între Muzeul Aerului şi Spaţiului din Washington şi Muzeul Telecomunicaţiilor din Pleumeur-Bodou din Bretania.

O reproducere a satelitului Telstar-1, de mărime redusă, va fi expusă la Muzeul Aerului şi Spaţiului din Washington, iar primele imagini TV în direct transmise între Statele Unite şi Franţa vor face obiectul unei proiecţii speciale.



Proiectul Telstar a fost lansat în Statele Unite ca un răspuns faţă de plasarea pe orbită a primului satelit artificial din istoria omenirii, Sputnik, reuşită de Uniunea Sovietică. Americanii au invitat guvernele europene să se alăture acestui proiect şi să construiască staţii terestre, fapt care a condus la încheierea unui acord între Bell Telephone Laboratories deţinut de NASA cu British General Office din Marea Britanie şi cu PTT (Poştă Telegraf şi Telecomunicaţii) din Franţa. Sursa: Mediafax.

joi, 24 mai 2012

Inventatorul telecomenzii pentru televizor - In memoriam

Inventatorul telecomenzii pentru televizor - In memoriam

Eugene Polley, un fost inginer de la Zenith care a venit cu ideea primei telecomenzi fără fir pentru televizor, a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani. Cunoscut ca şi inventatorul controlului de la distanţă ( fără fir ) al televizorului, Eugene J. Polley şi-a inceput cariera la Zenith Radio Corporation (acum Zenith Electronics SRL, o filială a LG Electronics), în anul 1935.

Invenţiile sale, în special din domeniul televiziunii, au câştigat 18 brevete în SUA. Invenţia pentru care este cel mai cunoscut Polley, si anume controlul Flash-Matic de la distanţă, a fost prima telecomandă fără fir din lume a unui televizor. Această telecomandă a fost introdusă pe piaţă în anul 1955.


Telecomanda folosea un dispozitiv de iluminare de tip "lanternă" care, pentru a schimba canalele, activa celulele fotosensibile montate în televizor .


Telecomanda folosea deci o lanternă foarte direcţională pentru a activa patru funcţii de control, printre care de imagine şi sunet şi de schimbare canale. Pentru a schimba canalele de televiziune se rotea selectorul de tuner în sensul acelor de ceasornic sau contra-sensului acelor de ceasornic.

Eugene F. McDonald Jr., preşedintele fondator ulterior al Zenith, a observat că telespectatorii nu agreau publicitatea tv, dar nu aveau cum să schimbe canalul fără să se deplaseze la comenzile fixe de pe televizor.

McDonald dorea să găsească o modalitate prin care spectatorii să preia controlul materialelor difuzate de la agenţii de publicitate şi să ofere o mai uşoară alegere a telespectatorilor în privinţa programelor pe care doreau să le vizioneze.

Telecomanda Flash-Matic îndeplinea acest obiectiv.

McDonald a comandat punerea în producţie a telecomenzii şi oferit recompensele meritate inventatorului Polley.



Bazându-se pe această inovaţie, colegii săi ingineri de la Zenith ( printre care Dr. Robert Adler ) au dezvoltat mai tarziu următoarea generaţie de telecomenzi tv wireless ( bazându-se pe tehnologia cu ultrasunete ) şi au creat telecomanda Space Command, care a avut modele cu design divers, in fucşie de anul în care au fost puse la vânzare.









La începutul anilor 1980, industria telecomenzilor pentru tv s-a mutat de la ultrasunete spre infraroşu ( tehnologia de la distanţă IR ). Acestea emit un fascicul de joasă frecvenţă de lumină, atât de scăzut încât ochiul uman nu o poate vedea, dar care poate fi detectat de către un receptor din TV. Totusi aceste impulsuri de lumină pot fi vizibile dacă este filmată telecomanda ( în funcţiune ) cu o cameră de filmat, pe display-ul acestei camere video.

Zenith a mai contribuit si la dezvoltarea tunner-ului tv pentru a acoperi frecvenţele televiziunii prin cablu, dar a introdus şi tehnologia teletext în 1980, sporind astfel foarte mult funcţiile unei telecomenzi TV cu infraroşu.

Polley a lucrat apoi la departamentul de componente electronice de la Zenith, unde a produs şi primul catalog Zenith, şi apoi, în lunga sa carieră, a lucrat în departamentul de inginerie.


In perioada sa de glorie, inventatorul telecomenzii fără fir pentru televizor devenise atât de cunoscut şi de apreciat de la simpli agricultori până la clasele sociale de elită sau intelectualii vremii, invenţia sa marcând puternic epoca respectivă şi de ce să nu recunoaştem, cu utilitate atât de mare, chiar dacă pare banală, pentru telespectatorul din ziua de astăzi, chiar dacă apropae nimeni nu mai ştie cui îi datorează acestor confort al telecomenzii pentru aparatura radio-tv şi multimedia.

Furnizori de servicii

AKTA (73) Digi (483) Focus Sat (238) FREESAT (24) iNES (22) Nextgen (77) Orange (198) Telekom (286) UPC (262) Vodafone (57)