duminică, 29 decembrie 2013

10 previziuni tehnice pentru anul 2014

Ce surprize tehnice ne vor astepta în anul 2014 ? Sa precizam câteva previziuni si trenduri care au șanse mari să se adeverească.



1. Microsoft va avea un nou director: îi vom spune la revedere lui Steve Ballmer. Windows 8.11 va schimba lumea sistemelor de operare sau cel putin așa anunță Microsoft. Windows XP își va încheia oficial existența în data de 8 aprilie 2014, iar din acel moment nu va mai primi update si nu va mai avea suport nici pentru cei care l-au cumparat ( dețin licență ).

2. Sistemul de operare Android 4.4 (KitKat) va fi lansat si pentru alte telefoane: de exemplu, pe lângă actualul LG Nexus 5, atât telefoanele Nexus 4, precum si tabletele Nexus 7 si Nexus 10, vor beneficia de update. Editia Google a Galaxy S4, precum si a HTC One, vor avea de asemenea "aroma de ciocolată" KitKat. Cu siguranta si alte modele noi sau deja lansate de catre diverse companii vor adopta aceasta varianta de Android, daca vor indeplini cerintele tehnice minime.

3. Serviciile cloud vor fi tot mai utilizate, iar televiziunea va pierde tot mai mult teren în fața internetului. Este un trend care va fi ajutat mai ales de penetrarea internetului in zonele care nu beneficiaza de aceasta tehnologie la nivel broadband.

4. Ochelarii cu realitate augmentată Google Glass vor fi lansati pentru public, nu doar pentru developeri, care îi pot achizitiona la pretul este de aproximativ 1400 de dolari. Cu siguranta pentru public pretul va fi mult redus.

5. Vor fi realizate procesoare de 14 nanometri, care vor inlocui actuala generație procesoare de 22 nanometri. Intel planificase initial lansarea pentru sfârșitul anului 2013, dar din cauza unor probleme de producție a fost amânată până anul în 2014.

6. Ceasurile smart vor deveni un gadget must-have, fiind dotate cu sisteme de operare cum ar fi Android.

7. Va fi definitivată Stația Spatială Internaționala, fiind completată cu ultimele două module care erau in proiect, iar sonda Rosetta va ateriza pe cometa 67P/Churyumov-Gerasimenko.

8. Tot mai multe convorbiri telefonice vor fi realizate prin internet, cu ajutorul aplicatiilor dedicate, cum este Skype sau alte aplicatii VoIP.

9. Televizoarele smart se vor apropia de noțiunea reala de Smart Tv, depășind începutul minimal din anii 2012-2013, care a nemultumit ca funcții, performante și utilitate pe cumparatori.

10. Imprimantele 3D vor începe sa cucerească tot mai mulți utilizatori si să revolutioneze producția. Deocamdată tehnologia imprimantei 3D este folosita pentru a crea prototipuri sau produse de testare, precum si de catre pasionati, pentru a realiza mici obiecte de decor sau practice. Insa imprimarea 3D e posibil sa devina utilizata si in industria produselor comerciale.


10 comentarii despre subiectul „10 previziuni tehnice pentru anul 2014”:
Anonim

Foarte interesant ! Dar putem să continuăm ? Digi Tv va transmite canale HD prin satelit. La Multi Ani 2014 ! :))

Anonim

cu 52% care nu au accesat vreodata internetul la noi nu se va indeplini previziunea de la punctul 3...

Anonim

Pai tocmai lipsa accesului la internet pâna in 2014 va fi un element care va duce la realizarea acestei previziuni. Internetul va penetra tot mai mult, ceea ce va duce la cresterea utilizarii serviciilor de cloud si la castigatrea terenului in fata televiziunii. Oricum, raportat la anul trecut, sigur vor fi mai multi utilizatori si tot mai multi vor renunta mai des la televiziune in favoarea internetului. Deci de la mine vot pozitiv ca se va adeveri punctul 3, cel putin procentual față de anul 2013. Oricum, sunt previzuni globale, nu va plafonați la țărișoara noastra. Cred ca am dreptate, cred ca asta au vrut sa spuna, nu s-au referit la Romania in articol, așa e ? Cel putin eu asta am dedus din locatiile unora dintre cele 10 puncte. :)

Anonim

Degeaba mai transmite digi HD prin satelit, dupa ce ne-au luat Discovery si in viitor EUROSPORTUL. Sa transmita si 4D ca nu prea mai intereseaza pe nimeni.

Anonim

Ma intereseaza pe mine. Nu mai pot eu de Europsort. Hai sa nu deviem discutia cu mistouri, ca subiectul articolului e interesant.

Anonim

Misto si faza aia ca va ateriza o sonda pe o cometa. Vor fi aflate multe lucruri, dar si faza cu noile procesoare, de abia astept sa se lanseze.

Anonim

Am auzit ca ochelarii aia Google sunt aproape SF. Oare cat o costa? Acum sunt 1400 dolari si doar pentru ingineri de software sa faca teste. Cred ca pe la 200-300 de dolari mi-as cumpara si eu o pereche. Daca nu, imi cumpar un ceas cu Android de asta, pare fain.

Anonim

Sa fac si eu o previziune ?

Din ianuarie sau martie 2014, RCS-RDS va lansa pachete suplimentare de canale cu pret de maxim 20 lei, care vor adauga canale noi la tv cablu digital, diferite de grila actuala. E posibil sa fie niste surprize mari.

De asemenea, se vor lansa noi pachete de telefonie la RCS-RDS ( Digi Mobil Complet si Digi Mobil Optim 2,3,5,7,10, cu telefoane Digi Mobil P202 - 0 lei cu abonament de 2 euro;
Huawei U2805 - 0 lei cu abonament de 2 euro;
ZTE VP770 - 0 lei cu abonament de 2 euro;
Huawei Y210 - 50 lei cu abonament de 3 euro;
Nokia 208 - 30 lei cu abonament de 3 euro;
Allview A4 Duo - 50 lei cu abonament de 3 euro;
Huawei Y511 - 100 lei cu abonament de 3 euro;
Sony Xperia E - avans 150 lei , 20 lei pe lună + abonamentul de 3 euro;
LG Optimus L7 - avans 150 lei, 25 lei pe lună + abonament de 3 euro;
Huawei G700 - avans 100 lei, 30 lei pe lună +abonamentul de 5 euro;
LG Optimus L7 II - avans 200 lei, 30 lei pe lună + abonamentul de 5 euro;
Samsung GALAXY S Advance - avans 250 lei, 30 lei pe lună + abonamentul de 5 euro;
Sony Xperia M - avans 300 lei, 30 lei pe lună + abonament de 5 euro;
Huawei P6 - avans 300 lei, 35 lei pe lună + abonament de 7 euro;
Samsung GALAXY S3 - avans 300 lei, 50 lei pe lună + abonament de 7 euro;
Sony Xperia SP - avans 300 lei, 50 lei pe lună + abonament de 7 euro;
iPhone 4S - avans 550 lei, 60 lei pe lună + abonament de 10 euro.

Anonim

Din surse sigure, cel putin partial s-a adeverit ultima previziune. S-a introdus oferta noua de telefonie dar momentan doar in variant SIM. Asteptam si telefoanele si noile extraoptiuni la tv.

Mario

Si pe mine ma intereseaza Hd satelit si sper sa se adevereasca cit mai repede la RDS-RCs.
Si in legatura cu eurosportul am inteles ca nu va fi scos si ca vom vedea si premier league .Asa ca ma intereseaza trecerea la Hd si sper ca la un pret rezonabil.
La multi ani tuturor.

Trimiteți un comentariu

☑ Sunt de acord cu Regulamentul comentariilor.

Furnizori de servicii

AKTA (72) Digi (465) Focus Sat (232) FREESAT (23) iNES (22) Nextgen (77) Orange (185) Telekom (284) UPC (254) Vodafone (50)