În atenţia distribuitorilor de servicii de programe retransmise
Având în vedere sesizările primite de la societatea RCS&RDS SA privind distribuitorii de servicii de programe care nu au inclus în oferte canalul DIGI 24, pentru soluţionarea situaţiei, în funcţie de răspunsul de la Consiliul Concurenţei, solicitările de modificare a structurii ofertelor de programe retransmise aprobate vor fi rediscutate.
Menţionăm că, s-a solicitat punctul de vedere al Consiliului Concurenţei, în calitatea sa de autoritate în domeniul concurenţei, referitor la serviciul de programe DIGI 24 ce aparţine societăţii SC RCS&RDS SA şi care se află pe poziţia 13 în topul staţiilor de televiziune întocmit în vederea respectării principiului must carry.
Comunicatul CNA a fost prezentat după ce membri CNA Narcisa Iorga si Florin Gabrea au sesizat astazi Parlamentul Romaniei ( textul sesizarii il gasiti pe Reporter Virtual ) cu privire la existenta unei posibile aplicări eronate a legii must-carry in privinta televiziunii Digi Tv, detinută de RCS-RDS.
CNA aprobase anterior grilele UPC si Romtelecom, fara a include si televiziunea Digi24, aflata pe pozitia 13 in lista must-carry.