Isaac Asimov, unul dintre cei mai cunoscuți autori de science fiction ai secolului XX, a publicat în anul 1964 un eseu care prezicea cum va arăta lumea peste 50 ani, adică în prezent, în 2014.
Viziunea lui Asimov despre viitor s-a confirmat în privința multor aspecte:
1. "Comunicatiile vor deveni vizuale, iar pe lângă voce, veți putea vedea pe telefon pe cel cu care vorbiți."
Primul apel video transcontinental a fost făcut pe 20 aprilie 1964, folosind tehnologii dezvoltate de Bell Systems ( mai târziu Bell Laboratories ), experiment care s-ar putea să fi fost sursă de inspiratie parțială pentru această predicție a lui Asimov. Cu toate acestea, el ar fi fost cu siguranță surprins de costul redus sau gratuitatea unor astfel de comunicatii video, oferite de produse precum Skype. În 1964, un apel video de trei minute de la Washington DC la New York costa 16 dolari, adică aproximativ 118 dolari în banii de astăzi.
2. "Se va putea comunica direct, în orice loc de pe pământ, inclusiv cu stațiile meteorologice din Antarctica".
Doar formați prefixul 672 ( pentru unele zone, fiindca altele folosesc codul de țară din Noua Zeelandă, respectiv 64 ), apoi numărul de telefon, si veti putea apela in Antartica. Astazi, satelitii oferă de asemenea comunicatii pentru întreaga Planetă, inclusiv în zonele deșertice.
3. "Roboții cu aspect umani nu vor fi ceva obișnuit nici în anul 2014, dar vor exista."
Asimov este creditat cu introducerea cuvântul robotică în limba engleză, așa că probabil nu este nici o surpriză că a avut dreptate în estimarea sa: roboții cu aspect uman nu se plimbă încă printre noi, dar există proiecte în curs de desfășurare ale unor roboți umanoizi care efectuează interventii chirurgicale de la distanță sau care chiar pot găti o masă gustoasă. Asimov a fost foarte aproape de a prezice ceea ce a devenit o componentă esențială a vieții moderne: computerele miniaturizate, inclusiv smartphone-uri si tabletele cu GSP, pe care le-a considerat drept "creierul unor roboți care te vor ajuta să călătoresti într-un oraș străin, fiind ghid cu voce, fără utilizarea unei harți tipărite".
4. " În ceea ce privește televiziunea, ecrane pe perete vor înlocui televizoarele, si cuburi transparente își vor face apariția pe ecranele lor, în care vizualizarea tridimensională va fi posibilă."
Unul dintre aspectele cele mai notabile ale predicției lui Asimov este că el a vorbit de multe ori despre tehnologia 3D în televiziune, dar a supraestimat entuziasmul cu care astfel de tehnologii vor fi îmbrățișate.
Însă faptul ca televizoarele cu ecran plat înlocuiesc cu succes tradiționalele televizoare cu tub cinescopic, a fost o predictie care s-a concretizat corect.
5. "Doar nave fără pilot vor ateriza pe Marte, până în 2014."
Zorii epocii spațiale oferau acum 50 de ani un elan optimist, dar Asimov a fost mai precaut și a prezis că, până în anul 2014, "doar nave fără pilot vor fi aterizat pe Marte", ceea ce a fost întradevăr confirmat.
6. "Dispozitive robotice de bucătărie vor fi în casa multora, care vor pregăti "automâncarea", vor încălzi lichidele și vor prepara cafeaua."
"Roboți" care ne pregatesc cafeaua există, cuptoarele cu microunde care ne reîncălzesc supa există, însa roboti care vor pregati auto-mâncarea nu există ( poate doar dacă prin aceasta s-a referit la dispozitivele numite popular roboți de bucatarie sau la semi-preparate :) ).
7. "Una sau două instalații experimentale de fuziune nucleară vor exista deja. În deșert, Soarele va fi utilizat la producerea de energie electrică."
ITER construiește deja cel mai mare reactor de fuziune nucleară din lume, în sudul Franței. Cu un efort multinațional de 22 miliarde dolari, se speră ca reactorul va fi pus in funcțiune în anul 2028. Asadar, Asimov nu a prezis corect data, desi proiectul a fost început.
Dar previziunile Asimov despre grupuri energetice solare în deșert și în zonele semi-deșertice , cum ar fi Arizona și deșertul Negev, s-au dovedit corecte.
8."Proiectarea de vehicule se va face cu ajutorul creierelor robotice. Vehiculele vor fi conduse de astfel de creiere electronice."
Întradevăr, industria auto utilizează de ceva vreme computerele pentru proiectarea automobilelor si chiar coordonarea activitătii robotizate de producere a autoturismelor.
Însă autoturisme pilotate de roboti nu există decât in stadiu experimental. Bineinteles, putem aici considera ca si confirmare, pentru autoturismele de serie, sistemul de parcare automată, coordonarea si verificarea functionării motorului, frânelor si altor sisteme mecanice ale autoturismului de catre computerul de bord al acestuia.
9. "Nu toată populația lumii se va bucura pe deplin de dispozitivele viitorului."
În continuare exista zone în lume fără acces simplu sau ieftin la telefonie, televiziune sau internet. Google și Facebook sunt doar două firme ce se concentreaza pe extinderea accesului la internet, pe toate gadgeturile, indiferent de locatia utilizatorului, prin drone și baloane.
10. "Tehnologia va avea puterea de a transforma viețile."
Observația cea mai profetică a lui Asimov este una de avertizare: "Tehnologia va avea puterea de a transforma viețile, de a le imbunatați, dar si de a le distruge, in functie de modul cum va fi folosită. Fără eforturile de a oferi acces egal tuturor la aceasta, va putea face mai mult rău decât bine, mai ales dacă nu va fi folosită în scopul păcii și bunei înțelegeri."
- Acasă
- Tehnologie
- 10 predicții de acum o jumătate de secol, privind anul 2014
marți, 22 aprilie 2014
10 predicții de acum o jumătate de secol, privind anul 2014
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Digi Sport 1 este un canal de televiziune de sport din România, parte din rețeaua de canale oferite de compania DIGI, cunoscută pentru poziț...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
TVR 1, principalul canal al Societății Române de Televiziune (SRTv), are o prezență solidă în istoricul mass-mediei românești, cu o poveste ...
-
De la 1 octombrie 2024, șoferii din România trebuie să fie mai atenți ca niciodată la modul în care respectă regulile de circulație, în cont...
-
Euronews Romania este versiunea românească a cunoscutului post de televiziune paneuropean Euronews, axată pe furnizarea de știri și analize ...
-
TVR 2 este al doilea canal al Societății Române de Televiziune (SRTv), înființat pe 2 mai 1968 sub denumirea „Programul 2”. Această lansare ...
-
Începând din această iarnă, proprietarii de apartamente care au ales să își monteze centrale proprii vor resimți o schimbare neașteptată în ...
Asimov a fost unul dintre cei mai mari vizonari. Cinste lui!
Cititi romanele si colectiile sale SF si pe langa un divertisment de calitate, va veti schimba modul de a gandi:
Romane SF:
O piatră pe cer (1950)
Pulbere de stele (1951)
Fundația (1951, prima apariție din Enciclopedia Galactică)
Fundația și Imperiul (1952)
Curenții spațiului (1952)
A doua Fundație (1953)
Cavernele de oțel (1954)
Sfârșitul eternității (1955)
Soarele gol (1957)
Călătorie fantastică (1966)
Zeii înșiși (1972)
Marginea Fundației (1982, prima sa carte în lista best-seller, după 262 cărți și 44 de ani de activitate)
Roboții de pe Aurora (1983)
Roboții și Imperiul (1985)
Fundația și Pământul (1986)
Călătorie fantastică: destinația creierul (1987)
Preludiul Fundației (1988)
Nemesis (1989)
Căderea nopții (1990, cu Robert Silverberg, roman bazat pe o povestire scurtă mai veche)
Băiețelul cel urât (1992, cu Robert Silverberg, roman bazat pe o povestire scurtă mai veche)
Fundația renăscută (1993)
Omul pozitronic (1993, cu Robert Silverberg)
Colecții de proză scurtă SF:
Calea marțiană (1955)
Visele sunt sacre (1957)
Întrebarea finală (1959)
Misterele lui Asimov (1968)
Căderea nopții și alte povestiri (1969)
Perioada Campbell (1972)
Întemeietorii (1975)
Omul bicentenar și alte povestiri (1976)
Vântul schimbării (1983)
Aur (1990)
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.