joi, 3 aprilie 2014

NASA suspendă comunicațiile diplomatice cu Rusia

Agenția spațială americană a fost întotdeauna un jucător cheie în diplomație. NASA a condus cursa spațială din anii 1960, iar mai târziu, între anii 1990 și 2000, a reprezentat un element de bază al cooperării pașnice dintre Rusia și Statele Unite. Acum, NASA a devenit scânteia pentru reaprinderea tensiunilor dintre cele două țări, de data aceasta din cauza conflictului din Crimeea.

Oficialii NASA au luat decizia sa întrerupa comunicatiile diplomatice cu omologii lor ruși. Aceasta înseamnă că nu vor mai fi transmise e-mail-uri, nu vor mai avea loc teleconferințe sau întâlniri bilaterale de orice fel.

Singura excepție se aplică la Stația Spațială Internațională, unde astronauții ruși si americani trebuie să continue să conviețuiască.

"Având în vedere încălcarea continuă de către Rusia a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, Guvernul SUA a stabilit, până la noi ordine, că toate contactele NASA cu reprezentanți ai guvernului rus să fie suspendate, cu excepția activitatilor a fost excluse în mod special. Această suspendare include vizitele NASA în Rusia, vizite ale reprezentanților guvernului rus la sedii NASA, întâlniri bilaterale, transmiterea de e-mail-uri, teleconferințe sau videoconferințe", a anuntat NASA ieri, pe mijloace de comunicare interne.

Multe misiuni spațiale americane se bazează direct pe tehnologie rusească. United Launch Alliance, o colatie comună a companiilor aerospațiale Boeing și Lockheed Martin, care lansează sateliți în orbită pentru Pentagon, foloseste motoare rusești pentru racheta Atlas V.

NASA a confirmat astăzi decizia în mod public și oficial:

Având în vedere încălcarea continuă de către Rusia a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, NASA suspendă cea mai mare parte a angajamentelor sale în curs de desfășurare cu Federația Rusă. NASA și Roscosmos vor continua totusi să colaboreze pentru a menține funcționarea în condiții de siguranță a Stației Spațiale Internaționale. NASA a decis să revină in viitor la lansarea misiunilor spatiale umane de pe sol american. Vom incheia astfel dependența noastră față de Rusia, de care avem nevoie în acest moment, pentru a ajunge in spațiul cosmic. Aceasta a fost o prioritate de top a administrației Obama din ultimii cinci ani, care a finantat dezvoltarea planului nostru. Vom reveni anul viitor la pregatirea lansărilor spatiale cu astronauti, efectuate de pe teritoriul Statelor Unite. Însă, cu nivelul redus de finanțare aprobat de Congres, lansările de pe sol american vor incepe efectiv abia în anul 2017. Trebuia să se ia decizia de a fi finanțat integral planul de reîncepere a lansărilor spațiale din America si nu de a continua să plătim milioane de dolari rusilor pentru aceste lansări. Este atât de simplu. Administrația Obama a ales deja sa investeasca in America si sperăm că și Congresul va face la fel.


2 comentarii despre subiectul „NASA suspendă comunicațiile diplomatice cu Rusia”:
Anonim

vine razboiul, luati-va alimente si in pesteri :)

ROmanul

Daca si oamenii de stiinta fac politica.... mi-e greata.
Poate se supara si rusii si nu-i mai duc pe americani la statie. Ca americanii practic acum n-au nimic cu care sa trimita oameni pe ISS si de fapt in spatiu ca programul lor de navete a fost desfiintat.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile