Romanian Gipsy Reality este prima televiziune lansata online în România, dedicată cetatenilor de etnie rromă. Vor exista atat emisiuni in limba română, cât si în limba rromani.
In proiect s-au investit 40000 de euro, iar Aurel Pascu, initiatorul proiectului, spera că televiziunea Romanian Gipsy Reality să fie difuzata si prin retele de cablu tv, in urmatoarele luni, nu doar live pe internet.
"Am observat că realităţile etniei rome nu sunt reflectate corect şi din aceasta cauza am lasnat această televiziune denumita Romanian Gipsy Reality, chiar de Ziua Internaţională a Rromilor, de 8 aprilie. Avem un studio amenajat, iar noua televiziune va avea buletine de ştiri şi, printre altele, trei emisiuni pe săptămână de câte o oră şi jumătate. Una dintre ele, «Gelem, gelem», care este şi titlul imnului ţiganilor, «Mă duc, mă duc», va fi în limba romani", a declarat acesta pentru Mediafax.
Potrivit acestuia, grila de programe va fi "una dinamică, cu dezbateri pe teme de educaţie, artă, economie", dar vor fi şi emisiuni pentru copii sau referitoare la tradiţiile rome care trebuie păstrate.
"Vom încerca să prezentăm o altă imagine a romilor, venită din interiorul etniei, faţă de problemele actuale ale societăţii româneşti", a spus Pascu.
Acesta a precizat că integrarea socială a romilor se va putea face şi prin intermediul acestei televiziuni, dar şi al platfomei media online în care este integrată televiziunea.
"Sperăm ca televiziunea să aibă un impact pozitiv asupra etniei. E timpul ca lumea să vadă şi viziunea etniei rome asupra evenimentelor din societatea românească. A venit timpul ca şi părerea noastră să conteze şi ca societatea românească şi cea europeană să ne redescopere la adevărata noastră valoare", a subliniat Aurel Pascu.
În cadrul televiziunii vor fi angajaţi studenţi romi sau absolvenţi romi ai Facultăţii de Jurnalistică de la Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca.
"Vom avea echipe de reporteri pe teren care se vor deplasa în comunităţile de romi, pentru a surprinde realităţile de la faţa locului", a conchis iniţiatorul televiziunii romilor, citat de Mediafax.
Anterior, un alt proiect ( televiziunea IRU TV ) dedicat rromilor fusese anuntat de Dorin Cioabă.
La nivel international exista mai multe televiziuni dedicate rromilor, cum ar fi de exemplu Sutel Tv sau Sutka Tv City.
Pagina televiziunii Romanian Gipsy Reality o puteti accesa dând click AICI.
marți, 8 aprilie 2014
HD Satelit România
Publicat: aprilie 08, 2014
Actualizat: 2021-02-11T08:19:13Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Gigantul cablist DIGI a efectuat astăzi, 14 aprilie, mai multe schimbări în grila de programe. Surpriza stă în faptul că nu sunt doar schimb...
-
Actualizarea Android Auto 16.7 a început să ajungă la utilizatori, după ce Google a dat undă verde lansării în varianta stabilă. Versiunea f...
-
Aplicația DIGI TV a adăugat câteva televiziuni noi în grilă. Emil din comunitatea HDSatelit de pe Facebook ne-a anunțat că pe DIGI TV online...
-
În cadrul ședinței CNA de azi, 21 aprilie 2026, SC ISG TV SRL și SC MOOZ TV SRL au solicitat retragerea statutului must-carry pentru canalel...
-
Mulți utilizatori care setează tastatura pe limba română în Windows 10 se confruntă cu o problemă enervantă: tastele Z și Y sunt inversate...
-
Antena 1 va lansa ]n grila de weekend un nou format de divertisment. Emisiunea se numește "Furnicuțele", va fi difuzată începând c...
-
Juno lansează piesa Destine cu parfum de lavandă, melodia care dă numele noului spin-off al serialului original semnat de Ruxandra Ion și pr...
-
După ce în martie platforma anunța oficial că extinde oferta de live streaming și crește numărul de posturi, acum se vede și în practică. Co...
-
Observator Antena 1 a dus la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București concluziile campaniei Ce ne puneți în mâ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
6 comentarii despre subiectul „Romanian Gipsy Reality”.
Emite online dar pe internetul din alt cuadrant al galaxiei. De aia nu se poate gasi....
E aici: http://www.gipsymedia.info.ro/emisie.html
Si vor face emisiuni de genul: Prostii castiga banii muncind, si la emisiunile economice: Bursa fierului vechi, ori la emisiunile mondene: Bulibasha de Caracal si-a mai facut un turnuletz la palat ori emisiuni de genul: Viata in puscarie, sau emisiunea de calatorii si turism: Hai la cersit si furat prin Europa, ori emisiuni de curiozitati: Ce este sapunul si la ce foloseste... ce e acela un antiperspirant, etc.
Am fost rau... totusi sper sa fie un canal care sa-i mai civilizeze.
Am zis ca sunt rau dar iata un citat de pe site-ul lor:
"În fiecare an, la o săptămână după ce ortodocşii sărbătoresc Paştele, ţiganii spoitori dau iama în mieii rămaşi şi fac petrecere, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu că le-a salvat vreun copil bolnav sau vreun ginere de puşcărie. Conform tradiţiei, mieilor li se taie gâtul pe muzică lăutărească." Faza cu puscaria ...
Cu alte cuvinte ei nu se roaga la Dumnezeu sa-i ierte ca au furat si au inselat ei ii multumesc lui Dumnezeu ca n-au fost prinsi si bagati la puscarie...
Oricum site-ul este neterminat... Cred ca 40000 de euro au costat mai ales echipamentele.
Cu toate acestea le urez succes ca doar nimeni nu s-a nascut invatat si nimeni nu le stie pe toate. Cu cat mai multe canale cu atat mai bine.
Mie mi se pare bine intentionati. Am vazut ca au si prezentatori români angajati, si oameni civilizati si educati, nu orice prezentatori de doi lei. Bravo lor.
Va asteptam marti, 15 Aprilie 2014 - ora 17,00, la prima emisiune realizata in studioul Gipsy Reality TV!
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.