joi, 9 octombrie 2014

Peste 1,5 milioane numere de telefon portate în România

Serviciului de portabilitate a numerelor în țara noastra a fost lansat acum 6 ani. In aceasta perioada, numărul numerelor de telefon transferate de utilizatorii lor dintr-o rețea în alta a crescut constant, anunta ANCOM. Astfel, din octombrie 2008 când a fost lansat acest serviciu și până la începutul lui octombrie 2014 au fost portate 1.565.031 de numere, dintre care 1.122.559 sunt numere de telefonie mobilă şi 442.472 sunt numere de telefonie fixă. Conform datelor ANCOM, anul 2014 este anul în care s-au portat cele mai multe numere –357.606, ceea ce înseamnă că, în medie pe lună, 39.734 de numere şi-au schimbat reţeaua, dar nu şi posesorul. În luna iulie 2014 s-au efectuat cele mai multe portări de la lansarea acestui serviciu – 55.544.


Din numărul total de 1.565.031 de portări realizate până la 1 octombrie 2014, 1.122.559 sunt numere de telefonie mobilă – 72% din total. Datele statistice arată că cei mai interesaţi să îşi păstreze numărul de telefon sunt utilizatorii cu abonament (aproximativ 70% din total), în timp ce doar 30% dintre cei ce au ales să îşi schimbe furnizorul de servicii folosesc cartele preplătite.

În segmentul telefoniei mobile, Vodafone continuă să fie operatorul cu cele mai multe numere primite în reţea prin portare – 361.282 de numere, urmat de Orange cu 339.590 de numere, Telekom Romania cu 305.219 de numere și RCS & RDS cu 115.736 de numere.

În cazul telefoniei fixe, 35 de furnizori au primit cele 442.472 de numere portate până în prezent. Dintre acestea, cele mai multe au fost portate către RCS & RDS – 122.285, UPC România – 107.951, Orange – 95.473, Vodafone – 76.778 şi Telekom Romania – 18.015.

Cele mai multe cereri de portare a numărului fix s-au înregistrat în Bucureşti și județul Ilfov (134.951 de numere), capitala fiind urmată de judeţul Cluj cu 28.873 de numere portate, Timiş (24.234), Prahova (21.815) şi Galaţi (20.937), care însumează peste 50% din totalul numerelor de telefonie fixă portate.

În 2014, s-a înregistrat atât cea mai mare medie lunară de portări – 39.734de numere pe lună, cât şi luna cu cele mai multe portări de până în prezent – 55.544de numere portate în luna iulie. De-a lungul celor șase ani de portabilitate, numărul mediu de portări a crescut în fiecare an. Astfel, în România s-au portat în medie 15.020 de numere pe lună în anul 2009, 18.435 în 2010, 21.688 în 2011, 21.324 în 2012 22.844 în 2013 şi 39.734 în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2014.

În primele nouă luni ale anului 2014, ANCOM a primit 127 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfăşurarea procesului de portare, principalele probleme sesizate vizând anumite disfuncționalităţi apărute în cadrul procesului de portare generate de nesincronizarea activităţilor furnizorilor implicaţi sau de nerespectarea termenelor de portare. O parte din sesizări au avut scop de informare, referindu-se la stadiul procesului de portare inițiat de utilizator.

Românii care au ales un alt operator, insa şi-au păstrat numărul de telefon au fost tot mai numeroşi an de an: dacă în 2008 au fost realizate 15.681 de portări, în 2009 au fost 180.239 de portări, în 2010 numărul lor a fost de 221.219, în anul 2011 a ajuns până la 260.256, în anul 2012 s-au înregistrat 255.893 de portări, 274.137 de numere s-au portat în 2013, în timp ce în 2014 creșterea a fost semnificativă:357.606 portări în primele nouă luni ale anului.


Niciun comentariu despre subiectul „Peste 1,5 milioane numere de telefon portate în România”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile