Duminică, de la ora 21:00, are loc finala Cupei României, meciul de pe Arena Națională dintre Steaua si Universitatea Cluj fiind transmis de Pro TV și Pro Tv HD, precum si de Seenow sau alte servicii tv online care retransmit Pro Tv.
Până ieri seara se vândusera deja peste 27.000, iar oficialii stelei se asteapta ca suporterii sa ia cu asalt casele de bilete. Din partea echipei universitatea Cluj se estimează că vor sosi in tribune peste 3000 fani.
Cu titlul si Cupa Ligii deja adjudecate, stelistii mai au in față o finala, finala care le poate aduce prima tripla din istorie. O victorie pentru Steaua este dorita de fanii echipei, care vor fi cu siguranța majoritari, dar vor avea de infruntat motivatia adeversarilor. Retrogradați și rămași fără patron si președinte, clujenii de la Universitatea mai au un singur obiectiv: să încheie sezonul cu un trofeu în Cupa României.
Și Steaua va avea parte de modificari in curand: prima schimbare o reprezinta banca tehnica. Chiar daca in cele din urma Galca si-a indeplinit obiectivele in acest retur, castigand Cupa Ligii si titlul si urmand a juca duminica finala Cupei, acesta va fi indepartat de pe banca. In locul sau va fi adus Mirel Radoi, finul lui Gigi Becali. O alta schimbare in aceasta vara o reprezinta lotul de jucatori: vor pleca Rusescu, Bourceanu, Arlauskis, Latovlevici, Prepelita și vor veni Budescu, De Amorim, Veselovsky, Alcenat si Tamuz. De asemenea, Steaua pleaca din Ghencea: ca urmare a refuzului CSA Steaua privind incheierea unui contract de inchiriere a bazei sportive Steaua din Bulevardul Ghencea, conducerea gruparii finantate de Gigi Becali a semnat un contract pentru a evolua pe Arena Naţionala.
Cupa României la fotbal este o competiție sportivă organizată de FRF deschisă participării cluburilor afiliate FRF și celor afiliate asociațiilor de fotbal județene. Această competiție se dispută în fiecare an începând cu 1933.
Majoritatea finalelor s-au disputat pe Stadionul Național fost "23 August" și ocazional pe alte stadioane din București. Până acum, doar 5 finale au fost organizate în afara Bucureștiului: finala din 1989 la Brașov , cea din 2007 de la Timișoara de pe Stadionul "Dan Păltinișanu", cea din 2008 pe Stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț, cea din 2009 la Târgu Jiu, pe Stadionul Municipal "Tudor Vladimirescu" și cea din 2010 la Iași, pe Stadionul "Emil Alexandrescu".
Cluburile cu cele mai bune performanțe în Cupa României sunt : FC Steaua București cu 21 trofee, urmată de FC Dinamo București și FC Rapid București cu 13.
vineri, 29 mai 2015
Steaua - Universitatea Cluj în finala Cupei României, duminică la Pro Tv
HD Satelit România
Publicat: mai 29, 2015
Actualizat: 2024-06-14T09:49:21Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Gigantul cablist DIGI a efectuat astăzi, 14 aprilie, mai multe schimbări în grila de programe. Surpriza stă în faptul că nu sunt doar schimb...
-
Actualizarea Android Auto 16.7 a început să ajungă la utilizatori, după ce Google a dat undă verde lansării în varianta stabilă. Versiunea f...
-
În cadrul ședinței CNA de azi, 21 aprilie 2026, SC ISG TV SRL și SC MOOZ TV SRL au solicitat retragerea statutului must-carry pentru canalel...
-
Juno lansează piesa Destine cu parfum de lavandă, melodia care dă numele noului spin-off al serialului original semnat de Ruxandra Ion și pr...
-
Aplicația DIGI TV a adăugat câteva televiziuni noi în grilă. Emil din comunitatea HDSatelit de pe Facebook ne-a anunțat că pe DIGI TV online...
-
Mulți utilizatori care setează tastatura pe limba română în Windows 10 se confruntă cu o problemă enervantă: tastele Z și Y sunt inversate...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
Un comentariu despre subiectul „Steaua - Universitatea Cluj în finala Cupei României, duminică la Pro Tv”.
http://www.sport.ro/liga-campionilor/din-august-uefa-champions-league-se-intoarce-la-protv-alaturi-de-europa-league-si-supercupa-europei-bucurati.html
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.