miercuri, 28 octombrie 2015

Vor fi desființate în 2017 tarifele de roaming în UE ?

Membrii Parlamentului European au votat desființarea tarifelor de roaming european din anul 2017, iar utilizatorii vor plati când se află in straintatate in UE, catre operatorul la care sunt clienti in țara de origine, aceleasi tarife ca si pentru apelurile nationale. Desfiintarea tarifelor de roaming a fost programată initial pentru sfârșitul anului 2015, dar initiativa a fost blocată de către unele guverne naționale, prin Consiliul European.

În acest an, operatorii de telefonie pot percepe în continuare, peste tariful normal, pentru turiștii care viziteaza statele membre ale Uniunii Europene, până la 19 centi pentru un minut de apel, 5 cenți pentru apelurile primite, 6 cenți pentru un mesaj text și 20 de cenți pe megabyte de date.

În luna aprilie a anului viitor aceste costuri vor fi reduse la 5 cenți pe minut, 2 cenți pe SMS și 5 de cenți pe MB. Tarifele de roaming nu vor fi complet eliminate până în iunie 2017 și vor fi necesare reforme a pieței angro de roaming, acel tip de comerț care permite utilizatorilor de telefonie mobila sa efectueze apeluri, sa trimita SMS și sa utilizeze tranfer de date.

***

Fostul vicepreședinte al Comisiei Europene, Viviane Reding, a declarat: "După 10 ani de luptă neobosită, s-a terminat cu tarifele de roaming. Este o victorie pentru consumatori și un pas spre o piață europeana digitală cu adevărat unică".

Europarlamentarul Catherine Bearder a spus: "Sfârșitul taxelor de roaming este un câștig masiv pentru consumatori".

Comisia precizeaza că noile modificări pe piața telecomunicațiilor vor reduce "facturile telefonice uriașe care distrug bugetul dvs. de vacanță".

***

Însă Monique Goyens, director general al Organizației Europene de consum, a atenționat: "Ca pas intermediar, o reducere a costurilor pentru utilizarea de telefonie mobilă cand te afli în străinătate, din aprilie 2016, este o veste bună, dar este doar o soluție pe jumătate. Noua decizie permite companiilor să limiteze drepturile de roaming pentru cei care efectueaza călătorii frecvente, asa ca nu este cu siguranță sfârșitul promis a roamingului în Europa. O adevărată Europă cu roaming zero depinde de o reformă majoră a pieței de telecomunicatii, care este o sarcină imensa, greu de realizat în acest timp scurt. "

În timp ce consumatorii pot saluta vestea, unii dintre cei implicati in afacerile de telefonie mobilă au privit initiativa de a reduce tarifele de roaming ca potențial dăunătoare pentru funcționarea operatorilor de telefonie mobilă, eliminand un flux de venituri. Exista si cei care catalogheaza initiativa ca pe o nouă posibilitate de a imbunatăti veniturile, prin cresterea cantitatii de convorbiri prin telefonia mobila în deplasările in tarile din UE.

De asemenea, ar putea să existe si tendinta ca operatorii sa creasca tarifele de roaming în afara UE, pentru a compensa declinul veniturilor în Uniunea Europeana. Unii membri ai Parlamentului au depus amendamente de respingere a acordului, mentionand că prețurile mai mici pentru apelurile in strainatate vor cauza cresterea prețurilor pe piața internă.

Următorul pas pentru autoritățile de reglementare este o reformă a pieței angro de roaming, care are potențialul de a întârzia și mai mult procesul de roaming dincolo de iunie 2017.

Așadar, vor fi într-adevăr desființate în 2017 tarifele de roaming în UE sau vor exista in continuare factori care vor împiedica realizarea acestui țel, iar termenul va fi din nou amânat?

UPDATE 6 aprilie 2017: UE: "Punem capăt definitiv anxietății cauzată de tarifele din roaming" - Detalii găsiți AICI.


8 comentarii despre subiectul „Vor fi desființate în 2017 tarifele de roaming în UE ?”:
Bogdan

O sa mai existe UE pana-n 2017? Personal, NU CRED

Anonim

Desigur, piata europeana va exista atat timp cat Europa va exista.

Anonim

Asta trebuia facut cu multi ani in urma,dacă tot vrem o Europă unită...

Bogdan

Esti convins ca UE o sa tina cat piata din Europa? Istoria ne arata ca orice grup economico-politic-cultural mai mult de 50-60 de ani n-a exista in decursul istoriei si la ce se intampla acum pe la "granite" o sa ramanem cu roamingul si dupa 2017. La mijloc sunt sume immense de bani pierdute daca s-ar desfiinta roamingul si cum s-a amanat odata fii sigur ca o sa se mai amane odata. Doar n-ai de gand sa astepti 2017?

Anonim

Desigur, la granitele Uniunii Europene nu se intampla nimic neobisnuit raportat la istoria pe care o amintesti, e doar o miscare normala de populatii - compara cu cate milioane de romani sunt la munca in UE - pentru care se pune prea mult accent in media, pentru a fi distrasa atentia de la problemele reale din tara noastra.

In privinta afirmatiei tale ca "istoria ne arata ca orice grup economico-politic-cultural mai mult de 50-60 de ani n-a exista in decursul istoriei", probabil te-ai gandit la istoria europeana din ultimele cateva sute de ani, dar ai uitat istoria antica sau chiar recenta pentru alte continente, unde alte grupari de state, de exemplu SUA, un grup de aproximativ 50 state, are deja peste 200 de ani.

Anonim

mda, acelas scenariu ca si acum cativa ani cand au fost alegeri Euro-parlamentare, acum la fel fac , iar vin alegerile, care bineinteles sunt la anul iar renuntarea la roaming in 2017. un mare fiiisss, cred ca iar e doar zarva. Acum cand e foametea cea mai mare de bani, acum credeti ca o sa renunte la taxele de roaming?! never. Franta, germania, Italia incaseaza o caruta de bani din roaming-ul turistilor.

Anonim

Eu cred ca se va desfiinta tariful de roaming in 2017, dar pana la o limita, adica fara sa faci abuz, in limita probabil a cateva ore pe zi sau de genul

Unknown

Eliminarea romigului va duce la o Europa mult mai puternică.Toti vom vorbi la telefon fără restricții și volumul de date va crește semnificativ și le va aduce beneficii operatorilor de telefonie din tara mamă.Succes binevenit.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile