Acum mai mult de un deceniu s-a observat că tehnologia ecranelor cu plasmă prezintă o vulnerabilitate similară cu cea a ecranelor CRT, menținând imaginile statice ce au fost afișate timp îndelungat pe ecran, chiar și după ce semnalul acelei imagini nu mai este prezent. Recent, același fenomen s-a observat și la tehnologia de afișare OLED, precum și alte tehnologii de afișare, inclusiv LCD, care sunt de asemenea potențial afectate, dar de obicei doar temporar.
Persistența imaginii poate fi eliminată, permițând cristalelor lichide să revină la starea lor inițială. Cu alte cuvinte, oprirea monitorului sau televizorului pentru o perioadă suficient de lungă (câteva ore sau poate zile) va rearanja cristalele și va elimina reținerea imaginii. Pentru cele mai multe cazuri, pur și simplu continuarea utilizării ecranului în mod obișnuit, dar fără imaginile statice (permițând altor imagini să "acopere" regiunile afectate) sau oprirea televizorului sau monitorului pentru noapte este mai mult decât suficientă.
Așadar, problema este reținerea imaginii, care este afișată pe ecran chiar după ce semnalul acesteia a fost eliminat. De multe ori, marginile acestor imagini statice sunt cele mai vizibile în orice imagine reținută. Producătorii și comercianții de televizoare sunt conștienți de această problemă. Mecanismele de depreciere a ecranului sunt complexe și diferă în funcție de tehnologia utilizată în fabricarea ecranului.
Acest tip de conținut static va rămâne probabil o caracteristică editorială a multor emisiuni. Pentru a diminua aceste efecte negative, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) a actualizat recomandările oficiale pentru minimizarea riscului apariției acestui fenomen. În acest scop, a lansat versiunea 2.0 a recomandării sale R 129, care ia în considerare efectul negativ al menținerii unei imagini sau porțiuni de imagine statică pe ecranele OLED echipate cu noile tehnologii de afișare, cum ar fi HDR și în special cele bazate pe standardul hibrid log gamma (HLG) .
EBU consideră o imagine ca fiind statică dacă orice parte a imaginii este statică pentru un total de șase ore în orice perioadă de 12 ore din 7 zile. Pentru a reduce acest fenomen, EBU recomandă limitarea cantității de conținut static cum ar fi logo-urile, scorurile sportive, afișări de bannere, inserțiile de texte fixe și altele, precum și utilizarea de transparență pentru acestui conținut static.
Pentru intervalul dinamic standard (SDR), EBU recomandă o limită de 40% pentru maximul de alb, în timp ce pentru HDR (HLG), limita este stabilită la 35% din maximul de alb.
Această limitare ar trebui aplicată și în cazul culorilor foarte saturate, care pot cauza de asemenea un astfel de fenomen. Așadar, nu doar luminanța, ci și saturația (în cazul imaginilor statice) ar trebui să fie limitată la o valoare egală cu nivelul mediu de saturație, pentru a minimiza riscul formării unei imagini reținute.
EBU recomandă de asemenea utilizarea unui nivel de transparență a elementelor statice ale imaginii, astfel încât, în combinație cu imaginea în mișcare peste care se suprapune, porțiunea statică să nu mai aibă un efect negativ atât de mare în retinerea imaginii.