UPC România demarează campania „Activează factura electronică și adoptă un copac” prin care îndeamnă clienții companiei, care au servicii de internet, să renunțe la factura printată prin activarea facturii electronice. Inițiativa este desfășurată cu sprijinul asociației ViitorPlus, în proiectul „Adoptă un copac”, anunță compania printr-un comunicat remis către HDSatelit.
Prin intermediul acestei campanii, UPC România își propune să planteze 1.000 de copaci la fiecare 10.000 de facturi electronice activate în aplicația My UPC. Pe lângă acțiunea de plantare, compania va susține și îngrijirea puieților, până la maturitate, ca parte dintr-o investiție pe termen lung, în parteneriat cu ViitorPlus, o asociație pentru dezvoltare durabilă. Alături de aceasta, UPC și-a propus să contribuie la creșterea suprafeței împădurite din România.
„Adoptă un copac!” este un proiect de împădurire al asociației ViitorPlus, ce realizează acțiuni de plantare din anul 2007. Cu fiecare persoană care se implică, cu fiecare puiet plantat și îngrjit, asociația face un pas înainte către viitorul în care fiecare se va bucura de aer curat, de priveliști verzi, de climă stabilă, de biodiversitate și de armonie între oameni și natură.
Plantarea copacilor va avea loc în a doua parte a acestui an.
Clienții UPC România pot contribui prin activarea funcției de facturare online din contul My UPC. Mai multe detalii privind inițiativa și crearea unui cont în My UPC: https://www.upc.ro/activeaza-factura-electronica/ .
ViitorPlus a fost înființată în România ca organizație neguvernamentală, nonprofit, independentă, pentru a stimula și contribui la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel de individ, comunitate și organizații. În viziunea lor, dezvoltarea durabilă integrează în viața cotidiană abordarea sistemică a realității și valorifică interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic și social, care fundamentează civilizația umană, în așa fel încât generațiile actuale și cele viitoare să-și poată satisface nevoile și să-și poată păstra oportunitățile.
Nota redacției: De menționat că începând din luna aprilie, clienții UPC care nu au optat pentru factura electronică vor fi tarifați suplimentar cu 1,98 lei (TVA inclusă) pentru a primi în continuare la domiciliu factura tipărită. Din aprilie, singura modalitate gratuită de transmitere a facturii este cea electronică, prin intermediul emailului și a aplicației MyUPC.
vineri, 22 februarie 2019
UPC România plantează 1.000 de copaci la fiecare 10.000 de facturi electronice activate
HD Satelit România
Publicat: februarie 22, 2019
Actualizat: 2021-02-01T10:10:37Z
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
TCL a adus în prim-plan, în China, două televizoare microLED de 163 de inci, modelele Max163M și Max163M Pro, cu un preț mult mai mic decât ...
-
E! și DIVA au anunțat ce programe și premiere aduc în iunie 2026, cu seriale, emisiuni și filme programate pe parcursul lunii, iar informați...
-
DIGI a intrat oficial pe piața de internet fix din Marea Britanie, unde a început să ofere servicii prin fibră optică sub brandul cunoscut ș...
-
TvPaprika, Minimax, JimJam, FilmCafe, AMC și Film Mania își aduc în iunie 2026 noutățile pentru public, de la bucătărie italiană și programe...
-
SPI International pregătește pentru 10 iunie o schimbare importantă pentru FilmBox, brandul său din portofoliul global, cu o nouă strategie ...
-
Hellas Sat a început să folosească satelitul Hellas Sat 4 de la 39°E pentru mai multe multiplexuri de distribuție T2-MI care duc programe TV...
-
MDI TV HD a apărut de câteva zile în grila regională Digi TV, în locul versiunii SD. Canalul poate fi urmărit pe poziția 208, iar transmisia...
-
Proiectul care ar fi obligat difuzarea gratuită la TV a meciurilor echipelor naționale ale României a primit vot negativ în Senat și a mers ...
-
Canalul de seriale dramatice Epic Drama, parte din grupul Viasat World, își va schimba numele începând cu 20 mai 2026. Noua denumire va fi V...
-
Disney a anunțat la prezentarea Upfront din New York că Avatar: Fire and Ash va ajunge pe Disney+ pe 24 iunie 2026, iar vestea a fost dată p...
Un comentariu despre subiectul „UPC România plantează 1.000 de copaci la fiecare 10.000 de facturi electronice activate”.
Ei planteaza, altii ii taie
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.