Inițial anunțată în octombrie 2018, în parteneriat cu Ay Yapim, unul dintre producătorii media de top din Turcia, televiziunea Timeless Drama Channel dispune deja de peste 800 de ore de conținut și a fost lansată astăzi și la nivel global.
Berk Uziyel, CEO la SPI International, a precizat: "Lansarea canalului Timeless Drama Channel la nivel mondial va contribui la succesul global al dramelor turcești și va conecta publicul din întreaga lume la această nișă. Într-o perioadă scurtă de timp, Turcia a devenit al doilea mare exportator de seriale tv din lume, iar TDC este prima televiziune dedicată serialelor turcești ce vor fi transmise astfel la nivel global. Timeless Drama Channel va ajunge la milioane de pasionați de seriale dramatice din întreaga lume și va contribui la dezvoltarea industriei de seriale din Turcia".
Televiziunea Timeless Drama Channel va fi difuzată inițial în 10 limbi, inclusiv în română, bulgară, macedoneană, sârbă, croată, albaneză și arabă și va fi distribuită pe întreg teritoriul Europei prin intermediul satelitului Eutelsat 16A de la poziția orbitală 16 grade Est.
SPI / FilmBox a semnat deja acorduri de retransmisie cu șase operatori: Kujtesa și Ipko din Kosovo, Digi-Alb și RTL din Albania, A1 din Croația și A1 din Macedonia. Televiziunea va fi de asemenea pusă la dispoziția mai multor operatori în viitorul apropiat.
UPDATE 11 iunie 2019: Timeless Drama Channel a intrat în grila de cablu a UPC România. Detalii găsiți AICI.
luni, 8 aprilie 2019
Televiziunea Timeless Drama Channel va fi distribuită în Europa prin intermediul satelitului Eutelsat 16A
HD Satelit România
Publicat: aprilie 08, 2019
Actualizat: 2021-02-01T09:38:58Z
- Acasă
- Stiri
- Televiziunea Timeless Drama Channel va fi distribuită în Europa prin intermediul satelitului Eutelsat 16A
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Music Box Television s.r.o., o companie cu sediul în Cehia, a lansat cinci canale de muzică pe piața din România. Este vorba despre Music Bo...
-
Din noiembrie 2025, DIGI a relansat pe piață pachetele pre-plătite de tip PrePay, o revenire destul de așteptată, după o perioadă în care op...
-
Tehnologia High Frame Rate (HFR) în cinematografie reprezintă o avansare semnificativă în modul în care filmele sunt captate și prezentate. ...
-
Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat în unanimitate, marți, 10 martie 2026, o cerere de aviz de retransmisie depusă de SC Clever ...
-
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații anunță că a ajuns la finalul etapei de consultare europeană pentru ...
-
Consiliul Național al Audiovizualului a decis marți, 7 aprilie 2026, retragerea licenței Realitatea Plus, după analiza situației radiodifuzo...
-
AMC Networks International pregătește pentru publicul din România o lună aprilie 2026 foarte încărcată pe AMC, FilmCafe, FilmMania, Minimax,...
-
Emisiunea Mireasa aduce luni, în a doua zi de Paște, o ediție specială care va fi difuzată de la ora 14:00 pe Antena 1 și AntenaPLAY. Cei ca...
-
Samsung a început oficial distribuirea actualizării Tizen 9.0 către televizoarele Smart lansate în 2024, aducând astfel funcțiile și interfa...
-
ESPN este acum disponibil pe Disney+ în 53 de țări și teritorii din Europa și Asia-Pacific. Abonații au acces la transmisiuni în direct, con...
6 comentarii despre subiectul „Televiziunea Timeless Drama Channel va fi distribuită în Europa prin intermediul satelitului Eutelsat 16A”.
Va intra si la UPC
Nu exista confirmare oficială că intră la UPC.
Și nici la Rcs Rds.
La UPC va fi sigur, sunt singurul operator care mai au canale de la SPI.Si probabil la Orange DTH...
Orange DTH ma-i mult ca sigur nu are nici o legatura cu SPI...
Cin nu are legatura cu SPI:canalul asta sau Orange??? La Orange DTH sunt prezente destule canale SPI-propietar si al TDC.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.