joi, 16 aprilie 2020

Campionatul deserturilor la TV Paprika

Într-o perioadă de recomandată izolare la domiciliu, TV Paprika ne propune să ne dedicăm preparatului deserturilor, cum bine se știe că dulciurile duc la eliberarea unor cantități mari de endorfine, „moleculele fericirii”. Mai mult timp petrecut în bucătărie se poate dovedi cu efect terapeutic în această perioadă încărcată, iar TV Paprika vine în întâmpinarea nevoii telespectatorilor cu emisiuni ce inspiră, anunță televiziunea printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

Prin urmare, sezonul 3 al show-ului culinar „Campionatul deserturilor” va avea premiera pe 20 aprilie, de la ora 21:00. În emisiunea distractivă și captivantă, jurații își propun să îl găsească pe cel mai bun cofetar amator din Marea Britanie. 7000 de persoane și-au depus candidatura și numai 12 au fost selectate. Fanii canalului TV Paprika vor afla - la finalul celor zece episoade - cine este marele câștigător. Membrii juriului, printre care Mary Berry și maestrul cofetar Paul Hollywood, dau celor 12 cofetari entuziaști teme prin care aceștia își pot etala diferite abilități, iar telespectatorii vor putea cunoaște știința artei cofetarilor plină de provocări.

Primul episod este dedicat prăjiturilor, un desert cu pere, ciocolată și alune de pădure ieșind câștigătorul. Al doilea episod este dedicat preparării pâinii și a lipiilor cu și fără drojdie, o pită gătită cu coriandru, rodie, usturoi cu ardei iute și cartof fiind preferata juriului. Urmează episodul dedicat tartelor cu fructe, cea mai votată fiind cea cu măr caramelizat și lavandă. O prăjitură cu castane și clementine a dat gata juriul în episodul patru, pentru ca în episodul cinci favorita să fie o plăcintă cu ciocolată, unt de arahide și dovleac. Episodul șase este dedicat budincilor, episodul șapte - brioșelor, episodul 8 - biscuiților, episodul 9 produselor de patiserie iar finala a fost dedicată pandișpanului american și plăcintei cu cremă de migdale numite Pithiviers.

La TV Paprika, lecțiile de gătit continuă cu sezonul 10 al show-ului australian „Bucătarul cel bun şi bucătarul cel rău”, ce se lansează pe 20 aprilie, la ora 20. Bucătarul şef Adrian Richardson şi nutriţionistul Rosie Mansfield aduc pe micile ecrane un adevărat duel gastronomic prin diferitele stiluri de gătit.

Fanatismul lui Adrian pentru minuni culinare extrem de îngăduitoare cu talia se combină cu pasiunea lui Rosie pentru mâncarea sănătoasă şi cunoştinţele ei vaste despre alimentele cu efect terapeutic. Adrian Richardson ne va învăța să gătim lipie mexicană cu cârnat și sos de brânză, broșete cu carne, friptură cu ciuperci și sos Béarnaise, carne de porc prăjită în pâine - rețeta japoneză Katsudon, burger cu sushi și orez și multe alte delicatesuri. Pe de altă parte, Rosie Mansfield vine cu contraponderea în fiecare emisiune - gătește „light”, mai exact: tablete de ciocolată cu fulci de cocos și caju, ouă fierte cu avocado și clătite cu mazăre, pateu cu brânză de capră și sfeclă etc.


Despre TV Paprika

TV Paprika face parte din portofoliul AMC Networks International şi este singurul canal TV dedicat gastronomiei din regiune, care împărtăşeşte telespectatorilor bucuria de a găti, de a mânca şi de a trăi bine. Cei mai faimoşi bucătari din întreaga lume – Jamie Oliver, Gordon Ramsay şi Nigella Lawson – îşi demonstrează măiestria la TV Paprika. Prin intermediul acestor programe, telespectatorii prind gustul bucătăriei europene gourmet, a celei tradiţionale româneşti, dar şi a mâncărurilor exotice din întreaga lume.


Un comentariu despre subiectul „Campionatul deserturilor la TV Paprika”:
Unknown

Mi-a plăcut mult campionatul deserturilor.As vrea mai multe sezoane.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 5 articole în ultimele 7 zile