duminică, 5 aprilie 2020

"Pandemia: COVID-19", la Discovery Channel

Astăzi, duminică, 5 aprilie, Discovery Channel difuzează începând cu ora 21:00 cea mai recentă producție specială a postului „PANDEMIA: COVID-19”. Experți, oameni de știință și epidemiologi din SUA, Marea Britanie și China analizează evoluția pandemiei și impactul măsurilor pe care le-au luat autoritățile în lupta împotriva COVID-19 în întreaga lume, anunță Discovery printr-un comunicat remis către hdsatelit.com.

Virusurile respiratorii au un singur scop, acela de a pătrunde în celulele umane și de a le folosi ca pe niște fabrici de multiplicare a virusului, care se va răspândi în mii sau milioane de celulele noi. Problema este că știm multe despre virusuri, dar ne lipsesc resursele financiare pentru a le eradica. Am tratat fiecare epidemie ca și cum ar fi fost cea mai mare, dar aceasta cred că este cu adevărat cea mai mare de până acum”, a precizat dr. Jennifer Rohn, Cell Biologist, University College London pentru echipa de producție de la Discovery.

Experții vor face lumină atât în privința tratamentului, precum și a modului prin care virusul este transmis. De asemenea, documentarul va analiza și viteza cu care în doar câteva săptămâni, COVID-19 s-a răspândit în China și nu numai, alarmându-i pe oamenii de știință și profesioniștii din domeniul sănătății.

Dr. Mihail Pautov, medic chirurg, care a moderat o avanpremieră privată pe Zoom a documentarului, organizată de postul Discovery în România, afirmă că „Pandemia: COVID-19 este o radiografie echilibrată a evoluției pandemiei la nivel global, care aduce telespectatorilor o perspectivă obiectivă asupra luptei împotriva răspândirii virusului, dar și a măsurilor necesare pentru a o stopa. Este un documentar care trebuie urmărit de toți cei care vor să înțeleagă cum am ajuns în acest punct, când vom avea un vaccin viabil și ce trebuie să facem pentru a limita propagarea pandemiei".

Telespectatorii din România pot urmări duminică, 5 aprilie, începând cu ora 21:00 documentarul PANDEMIA: COVID-19, la doar 10 zile după premiera globală din SUA, și se pot alătura conversației despre acest subiect pe social media, folosind hashtag-ul #PandemicCovid19 și urmârind Discovery pe Facebook, Instagram și Twitter pentru cele mai recente actualizări.

PANDEMIA: COVID-19 este produs de ITN pentru Discovery Science. Producătorii executivi din cadrul ITN sunt Ian Russell și Sarah Jane Cohen, iar producătorul este Nick Powell. Gretchen Eisele este producător executiv în cadrul Discovery și Discovery Science.


Despre Discovery

Discovery, Inc. (Nasdaq: DISCA, DISCB, DISCK) este lider mondial în divertismentul inspirat din realitate, furnizând conținut care inspiră, informează și delectează o audiență de fani pasionați din întreaga lume. Cu peste 8.000 de ore de conținut original anual, disponibil în 220 de teritorii și 50 de limbi, Discovery este liderul unor genuri TV îndrăgite în întreaga lume, puse la dispoziția fanilor pe toate ecranele: de la portofoliul de aplicații GO și Discovery Kids Play, servicii de streaming pentru consumatori, cum ar fi Eurosport Player și Motor Trend OnDemand, și până la conținutul digital al grupului Nine Media. Portofoliul de branduri premium al companiei cuprinde Discovery Channel, HGTV, Food Network, TLC, Investigation Discovery, Travel Channel, Turbo / Velocity, Animal Planet, Science Channel, precum și OWN: Oprah Winfrey Network în S.U.A., Discovery Kids în America Latină și Eurosport, principalul furnizor de conținut sport premium, relevant la nivel local, și gazdă a Jocurilor Olimpice în Europa. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corporate.discovery.com și pe platformele sociale @DiscoveryInc.

UPDATE 6 aprilie 2020: Discovery Channel a transmis aseară, în premieră, documentarul Pandemic: COVID-19, producție care oferă o analiză aprofundată a pandemiei COVID-19. Răspândirea rapidă a COVID-19, o nouă formă a coronavirusului, a devenit cea mai mare criză de sănătate a vremurilor noastre, afectând comunitățile la nivel global. Virusul ne-a schimbat viața de zi cu zi și modul în care interacționăm în colectivitate.

PANDEMIA: COVID-19 îi poartă pe telespectatorii în lupta care se dă pentru a opri pandemia, punând la dispoziția acestora cele mai noi știri despre modul în care autoritățile se coordonează pentru a testa și trata pacienții, dar și pentru a preveni răspândirea. Experții dezvăluie de ce COVID-19 este unic, de ce lumea a fost atât de nepregătită pentru acesta și ce ar fi putut fi făcut diferit pentru a împiedica răspândirea.

Documentarul poate fi urmărit și în reluare, după cum urmează:

06.04 la ora 23:00
09.04 la ora 23:00
17.04 la ora 23:00
18.04 la ora 24:00
19.04 la ora 24:00.


2 comentarii despre subiectul „"Pandemia: COVID-19", la Discovery Channel”:
Anonim

Documentarul prezinta varianta americana a pandemiei. La fel ca serialu Cernobil.

Cristi

"Experți, oameni de știință și epidemiologi din SUA, Marea Britanie și China": deci nu e doar varianta americana, e si cea chinezeasca si cea britanică. Trei surse reprezinta o informare OK din punct de vedere jurnalistic. Doreai si varianta UE sau românească? In afara de dezinteres, cine le interzice țărilor din UE sau chiar României sa producă propria varianta de documentar?

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile